Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (6) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Actualitate

Românii s-au săturat să fie sclavi

Actualitate - Gazeta de Sud
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Data adaugarii: 2017-11-14

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

 

Angajatorii din străinătate care caută în România lucrători pentru plantaţiile în câmp sau sere se confruntă, ca şi cei din România, cu probleme mari la rectrutarea forţei de muncă. Judeţele din Oltenia rămân, cu toate acestea, primele în topul naţional realizat după numărul şomerilor trimişi la muncă prin reţeaua Eures. 

Judeţul Olt deţine supremaţia în topul judeţelor care au recrutat cei mai mulţi lucrători pentru plantaţiile străinilor. În şapte ani, perioada 2010-2016, Oltul a ocupat de patru ori locul I şi de trei ori locul II, cu mii de lucrători recrutaţi şi trimişi peste hotare prin reţeaua EURES. Următoarele două judeţe sunt Doljul şi Gorjul, constant în top V apărând şi Vâlcea. În anumiţi ani, în primele cinci judeţe s-au mai situat: Teleorman, Călăraşi, Vaslui, Prahova şi chiar Bihor şi Sibiu. Consilierii EURES din cadrul agenţiilor judeţene de ocupare sunt, însă, nostalgici după vremurile în care la o selecţie se prezentau, pentru câteva sute de locuri de muncă, mii de persoane interesate.

În prezent însă, deşi ofertele de muncă vin în continuare, multe dintre acestea de la angajatori cu tradiţie în recrutarea pe piaţa forţei de muncă din România, interesul şomerilor români a scăzut drastic. Dacă în urmă cu câţiva ani erau sute de dosare ale şomerilor care aşteptau un telefon pentru o invitaţie la o selecţie, acum de-abia se strâng câteva zeci, iar situaţia este cam aceeaşi în toată ţara, spune consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt, Elena Ţane.

Salarii mai mari, condiţii mai bune, dar interes mai scăzut

Recrutorii serviciului public de ocupare îşi explică situaţia creată pe de o parte prin faptul că lucrătorii care de mulţi ani încheie contracte sezoniere au ajuns, în timp, la relaţii bune cu angajatorii şi nu mai au nevoie de intermediari, negociindu-şi singuri contractele, iar pe de alta, prin interesul scăzut al tinerilor, în special, pentru integrarea pe piaţa muncii. Şomerii ieşiţi de pe băncile şcolii, deşi nu au experienţă în muncă şi nici cunoştinţe solide, vor din start salarii mari şi nu acceptă orice fel de muncă. Trec, astfel, ani, poate, până ajung să-şi găsească o slujbă, sau se obişnuiesc cu venituri mici şi se mulţumesc, în cele din urmă, o parte, cu ajutorul social. Angajatorii, obligaţi de piaţa muncii, şi-au schimbat, la rândul lor, condiţiile, fără prea mare succes. Au crescut oferta de la 30 de euro, la selecţiile din primii ani, la peste 40 euro/zi, au crescut limita superioară de vârstă până la 50 de ani (la început acceptau femei cu vârsta de maximum 40 ani), iar de ani buni vin şi cu oferte pentru cupluri (la început angajau doar femei). Cu toate acestea, le este în continuare greu să recruteze forţă de muncă.

Oferte active şi atractive, consideră consilierii EURES

În prezent sunt active patru oferte de la angajatori din străinătate, pentru domeniul agricol. Recrutările au loc, în majoritate, în luna decembrie, iar persoanele interesate trebuie să se înregistreze în baza de date a AJOFM.

Cel mai vechi angajator care recrutează pe piaţa din regiune este din Spania, spune consilierul Elena Ţane, iar în prezent are o ofertă de 800 de locuri de muncă la cules de căpşuni, 400 dintre acestea fiind destinate cuplurilor. Programul de lucru este de 6,5 ore/zi, se lucrează 6 zile pe săptămână şi se oferă 40,43 euro brut/zi, bani din care lucrătorii îşi plătesc costurile cu utilităţile şi cazarea, 1,6 euro/zi. La finalul contractului, dacă angajatorul este mulţumit suportă şi costul transportului înapoi în ţară.

Un alt angajator, din Portugalia, are o ofertă de 300 locuri de muncă, la cules, împachetat şi etichetat zmeură.


Contractele sunt pentru perioade între două şi trei luni, programul standard este de 40 ore/săptămână, dar se poate lucra şi suplimentar. Câştigul poate ajunge la aproape 1.200 de euro, angajatorul percepând pentru cazare 2 ore/zi, dar decontând, în schimb, prânzul sau cina (sau se acordă o alocaţie de hrană de 4,52 euro/zi).

La cules de afine, zmeură şi mure, un alt angajator din Portugalia are 30 de locuri vacante, iar contractele sunt pentru o perioadă de opt luni. Oferta este suplimentată cu o alocaţie de hrană de 275 euro/lună, iar la finalul celor opt luni se mai poate acorda un bonus de 200 de euro. Salariul la care se poate ajunge este, în medie, de 780-1.220 euro/lună, în funcţie de orele lucrate.

Un angajator danez are o ofertă activă de 200 de locuri de muncă, pentru Danemarca şi o filială din Portugalia. Contractele pentru Danemarca vizează perioada iunie-octombrie 2018, cu program de 30-40 ore/săptămână. Se plătesc 0,6 euro/kg la recoltat de mazăre, la care se adaugă 12,5% alocaţie de concediu. Cazarea se face în rulote dotate cu toate cele necesare, costul fiind de 8 euro/zi.

În Portugalia, prin oferta aceluiaşi angajator danez, programul săptămânal are acelaşi număr de ore, salariul fiind de 700 euro brut/lună, la o cantitate de peste 1.950 kg recoltate acordându-se un bonus de 0,3 euro/kg. Cazarea costă între 100 şi 120 de euro. Angajatorul danez are însă şi o condiţie, cunoaşterea limbii engleze la nivel conversaţional.

„Condiţiile sunt mult mai bune decât în urmă cu câţiva ani, îmi spun cei care au lucrat şi merg în continuare. Câştigul salarial a crescut de la 30 euro/zi, la peste 40 de euro, sunt angajatori care vin cu oferte de mulţi ani, cu toate acestea nu mai sunt persoane interesate. După trei luni de muncă, se întorc acasă cu 2.000 de euro, bani pe care în România nu-i pui deoparte“, a declarat consilierul EURES din cadul AJOFM Olt, Elena Ţane.

Un alt aspect de care ar trebui să ţină cont cei dispuşi să lucreze în străinătate atunci când aleg intermediarul unui contract de muncă este seriozitatea acestuia. „Sunt anumite firme care le percep comisioane, nu pentru încheierea contractului, ci pentru mediere, îi ţin în evidenţă şase luni, nu le găsesc de lucru şi asta e tot, când nu se întâmplă lucruri mai grave. Oamenii vin şi spun după. Nu se întâmplă astfel de lucruri în sistemul public, nu lucrăm cu firme de mediere, chiar dacă multe dintre acestea spun în ofertă că sunt partenerii AJOFM“, a precizat consilierul Elena Ţane.

 

 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

  1. de :
    cine a vrut la munca, a plecat deja!
    2017-11-14, 09:02:04 (adresa: 83.103.229.*)
Adauga comentariul tau:
* Nume: Email:

* Mesaj:

caractere rămase.

Câmpurile notate cu * sunt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată pe site. Mesajele sunt citite de redactorii Curierul National şi pot fi publicate in ziar.


Recomandat Curierul National
Ultimele comentarii:

porci, la soci! ...
Summit Putin-Erdogan-Rohani la Soci, pentru a discuta viitorul Siriei

2000 de posturi in firmele primariei din bucale! t ...
Industria, cel mai mare angajator în 2016

doar pentru tineri, pentru oamenii ramasi nu?! ...
Eurodeputatul PSD Răzvan Popa susține creșterea investițiilor în programele menite să creeze locuri de muncă pentru tineri

decat de ziua nationala?! ...
Tudose, Dragnea şi Tăriceanu fug din Bucureşti de Ziua Naţională

anticipate, cu zdrobirea partidelor infiltrate de ...
Criza politică din Germania - încă departe de a fi soluționată. Partidele politice germane sunt incapabile să-și asume responsabilitățile pentru soarta guvernării

Top articole:

Afişează articolele cele mai:
Votate | Comentate | Expediate

Radio Sud

Tipografia de Sud
Orologia Primo minuto

Sumarul ediţiei:

IT&C