Cumpara acum
Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (3) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Actualitate

Prețurile la alimente se mențin constante în aprilie

Actualitate - Curierul Naţional
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Foto: digi24.ro

Data adaugarii: 2018-05-07

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Indicele FAO pentru prețurile la produsele alimentare în aprilie a rămas în linii mari stabil, cu o medie de 173,5 puncte, fiind în creștere ușoară față de luna martie și mai mare cu 2,7% decât în aceeași lună a anului 2017.



Prețurile la cereale și la produsele lactate au continuat să crească, iar cele la zahăr au continuat să scadă. 
FAO a lansat, de asemenea, primele prognoze pentru sezonul de comercializare 2018-19, estimând o scădere a producției globale de cereale și a rezervelor, ambele fiind la, sau aproape, de nivelurile lor record.
 
Anul ce urmează 

Estimările anticipate pentru anul viitor pentru piețele globale de cereale sunt favorabile, în ciuda unui declin prognozat, potrivit noului Raport FAO privind Cererea și Oferta de Cereale, de asemenea, lansat astăzi. 

Producția globală de cereale în 2018 este de așteptat să scadă la 2 607 milioane de tone, cu aproximativ 1,6% mai mică decât recolta record din anul 2017. 

Declinul se datorează în principal unei scăderi așteptate a producției de porumb, în special în Statele Unite ale Americii. Scăderea producției de grâu este asociată în mare măsură cu scăderea așteptată a producției în Federația Rusă după o recoltă excepțională anul trecut. Între timp, potrivit estimărilor FAO producția mondială de orez va crește cu 1,3%, ajungând la 510,6 milioane de tone, stabilind un nou record, în principal datorită extinderii suprafețelor din Asia.

În ceea ce privește consumul de cereale, atât ca și produs alimentar, cât și pentru hrana animalelor, noua prognoză a FAO indică un nivel maxim de 2 626 de milioane de tone.

Această cifră reflectă o creștere anticipată a consumului de orez cu 1,0% pe an, o creștere cu 0,8% a consumului de grâu și o creștere cu 0,4% a consumului total de cereale furajere, din care consumul de porumb va crește cu 2,8% ajungând la un nivel record de 615 milioane de tone. Cea mai mare creștere anuală a consumului de porumb pentru hrana animalelor este prognozată pentru China și America de Sud.

 

Ca urmare, FAO estimează că stocurile mondiale de cereale la sfârșitul sezonului (sfârșitul anului 2019), vor scădea cu 2,7 la sută, iar raportul dintre stocurile mondiale de cereale și consum va scade la 27,2 la sută, în comparație cu cea mai mare valoare a sa din ultimii 16 ani de 28,8% înregistrată în perioada 2017-2018, rămânând totuși la un nivel cu mult peste nivelul minim istoric de 20,4% înregistrat în 2007-2008.

Prima prognoză a FAO privind comerțul internațional cu cereale în anul următor este de 406 milioane de tone, ceea ce înseamnă o scădere de doar 0,6% față de nivelul maxim estimat pentru sezonul actual. 

Tendințele prețurilor
 
Indicele FAO pentru prețurile la cereale a crescut cu 1,7% în luna aprilie, a patra creștere lunară consecutivă și este acum cu 15,4% mai mare decât valoarea sa din anul precedent. Prețurile la grâu au crescut datorită riscurilor legate de vreme în Statele Unite, în timp ce prețurile internaționale la porumb au crescut datorită producției reduse din cauza secetei în Argentina și a plantațiile mai mici din S.U.A. De asemenea, au crescut și prețurile la orez. 
 
Indicele FAO pentru prețurile la produsele lactate a crescut cu 3,4% față de luna martie, reflectând cererea robustă pentru toate produsele lactate și preocupările legate de disponibilitățile de export în Noua Zeelandă.
 
Indicele FAO pentru prețurile la alimente este un indice calculat în baza tranzacțiilor care urmărește prețurile pieței internaționale pentru cinci grupuri principale de produse alimentare.
 
Au fost înregistrate scăderi în luna aprilie cu privire la ceilalți trei subindicatori. Indicele FAO pentru prețurile la uleiurile vegetale a scăzut cu 1,4% din luna martie, în timp ce indicele FAO pentru prețurile la carne a scăzut cu 0,9%.
 
Indicele FAO pentru prețurile la zahăr a scăzut cu 4,8% în luna aprilie față de luna precedentă, continuând un declin care a început în decembrie anul trecut fiind acum în medie cu 24% mai mic decât în aprilie 2017. Scăderea prețurilor a fost rezultatul unei aprovizionări excesive cauzate de randamentele record din Thailanda și India, al doilea mare producător de zahăr, precum și de deprecierea monedei naționale braziliene, cel mai mare producător de zahăr din lume.
 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    i a inlocuit cu lentile .. ....... ...
    După opt ani de coșmar, Grecia iese de sub tutela creditorilor. Criza însă rămâne

    numai dna sa nu va acuze de coruptie ...
    MHS Truck & Bus și Roman SA vor să producă un camion românesc la standarde nemțești

    trei la birou si al patrulea munceste ...
    Munca in echipa, apreciata de noii antreprenori si manageri

    energie ,,verde" platita de consumator ...
    Energie verde pentru spitalele din Bucureşti

    prost platite ...
    26.814 locuri de muncă vacante la nivel naţional

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Eveniment

    Economie

    Fonduri Europene

    Actualitate Companii

    Politic

    Actualitate