Cumpără Acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (2) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Eveniment

Transporturile pregătesc amenzi pentru Uber?

Eveniment - Afrodita Cicovschi / [email protected]
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Data adaugarii: 2017-05-19

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Un proiect de ordonanţă de urgenţă prevede că cei care transportă mărfuri sau persoane fără autorizaţie de taxi valabilă pot fi amendaţi pe loc
Iniţiatorii au constatat dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancţiunile prevăzute de Legea nr. 38/2003, „ca urmare a imposibilităţii demonstrării caracterului repetat al faptei prin care se efectuează transport ilegal
În aprilie, transportatorii au protestat în faţa Guvernului, cerând eliminarea pirateriei de pe piaţă, desfăşurată în special prin platforma Uber

Şoferii care efectuează transport de mărfuri sau persoane fără a deţine autorizaţie de taxi valabilă ar putea fi amendaţi pe loc de către organele de control, dacă proiectul de ordonanţă pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere - elaborat de Ministerul Transporturilor - va fi adoptat.
Măsura ar putea viza inclusiv transporturile efectuate cu ajutorul platformei Uber.
„Prin modificarea propusă se determină claritatea sancţiunii prevăzute în textul Legii nr. 38/2003, astfel încât se creează posibilitatea sancţionării, respectiv a combaterii activităţilor ilicite de transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă. Aplicarea sancţiunii se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
În motivarea actului normativ se arată că „Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere nu prevede o sancţiune clară pentru cei care desfăşoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie taxi valabilă, aspect care creează posibilitatea derulării unor activităţi de transport ilicit”. 
Iniţiatorii au constatat dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancţiunile prevăzute de Legea nr.38/2003, „ca urmare a imposibilităţii demonstrării caracterului repetat al faptei prin care se efectuează transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă”. 
„Prin urmare, această situaţie existentă creează premisele desfăşurării activităţilor de transport neautorizat, fără posibilitatea combaterii prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare”, se arată în documentul citat.
Amintim că, la 26 aprilie, transportatorii şi taximetriştii din Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au participat la un protest în faţa sediului Guvernului faţă de ceea ce ei numesc „pirateria de pe piaţă”, desfăşurată în special prin platforma Uber.

COTAR a cerut scoaterea în afara legii a platformelor online

Protestatarii acuză că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003 s-a blocat pe traseul de avizare şi cer scoaterea în afara legii a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare. 
„Cerem scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat, aşa cum s-a întâmplat în ţările europene, unde statul a vrut să-şi protejeze transportatorii autorizaţi. Cerem scoaterea în afara legii a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare. Cerem scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitaţii şi nu au câştigat dreptul de a le opera, conform legii”, solicită COTAR.
Atunci, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, susţinea că „pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată şi nesancţionată de autorităţile române”.
„Lipsa de implicare a autorităţilor române a permis, în decursul ultimilor ani, dezvoltarea unui fenomen al transportului regulat de persoane fără licenţă, în mod ilegal, dar nesancţionat, cu orare afişate şi staţii de preluare a clienţilor, în mod clar stabilite. Astfel de firme care desfăşoară activităţi ilegale au ajuns să-şi promoveze serviciile şi prin reclame şi spoturi publicitare: „Peste 40.000 de clienţi şi mai mult de 2.000.000 km anual parcurşi în siguranţă ne recomandă drept cea mai bună şi sigură companie de transport”. Lipsesc din această prezentare două cuvinte-cheie, care ar trebui să preocupe serios autorităţile române: ilegal şi evazionist”, preciza reprezentantul patronatului.

Transportatorii, supăraţi pe Uber

 În opinia COTAR, Legea taximetriei conţine în mod deliberat formulări evazive şi incomplete, pentru a permite grupurilor de interese apropiate unor oameni politici să profite de o legislaţie lacunară şi făcută cu dedicaţie. 
„ Activităţile ilegale, neautorizate, nelicenţiate de transport persoane în regim taxi, prin folosirea unor platforme informatice de tipul UBER încalcă dreptul la concurenţă loială şi conduc la dispariţia activităţii de taxi în condiţii legale. Deşi firmele care practică pirateria încearcă să creioneze altă situaţie juridică, susţinând că activitatea lor doar facilitează relaţia de ride-sharing dintre şofer şi persoanele interesate de aceste servicii, aceste firme desfăşoară în fapt activitatea de dispecerizare şi transport persoane în regim de taxi, aspect care rezultă atât din funcţiile aplicaţiei Uber, cât şi din calitatea în care acţionează şoferii, modul de lucru al acestora şi din relaţia acestora cu partenerii UBER (societăţi comerciale şi şoferi)”, se arăta în comunicat. 
Pe de altă parte - susţinea patronatul -, în timp ce transportatorii care prin curse regulate şi taxi sunt supuşi controalelor drastice din partea autorităţilor competente, clienţii apelează la cursele ilegale. „Aceste curse nu sunt verificate, nu sunt sancţionate şi nici fiscalizate, însă au deja reclamă agresivă pe toate paginile de internet, prejudiciind afacerile legale ale firmelor autorizate, cu licenţă, plătitoare de taxe şi impozite la bugetul statului, conform legislaţiei în vigoare”, mai declara Ştefănescu. 

UBER credea că modificările la legea taximetriei nu vor afecta serviciul lor

La 27 aprilie, în urma discuţiilor purtate cu miniştrii Transporturilor, al Consultării Publice şi Dialogului Social, cel al Comunicaţiilor şi reprezentanţi MAI, firma UBER anunţa că a primit asigurări că modificările la legea taximetriei nu le va afecta serviciul.
”(...) am primit asigurări că modificările aduse legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul UBER şi nici şoferii parteneri. UBER nu este un serviciu de taxi, lucru agreat inclusiv de către reprezentanţii Guvernului. Salutăm deschiderea Guvernului României, care şi-a exprimat intenţia de a defini şi reglementa serviciile de ridesharing în linie cu recomandările Comisiei Europene şi suntem încrezători că vor urma paşi concreţi în perioada imediat următoare”, se arăta pe pagina de Facebook a companiei.
La rândul lor, reprezentanţii platformelor sociale de ridesharing au subliniat faptul că prestarea acestor servicii sociale nu intră sub incidenţa Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    HIM, ars?! Istoria ne arata un sir lung de invest ...
    Achiziția sistemului HIMARS pentru dotarea Armatei României, în procedură de aprobare de către Congresul SUA

    Salut Doamna are dreptate, dar , nu este suficien ...
    Nu există nicio justificare pentru pensii speciale

    nu ne trebuie ,avem sistemul LAROM, trebuie umblat ...
    Achiziția sistemului HIMARS pentru dotarea Armatei României, în procedură de aprobare de către Congresul SUA

    la s ca i primeste retardatul. ...
    Circa 2.400 de migranţi - evacuaţi din taberele improvizate în zona Porte de La Chapelle din nordul Parisului

    de ce nu-i dati pe mana securistului clapaug ”me ...
    Circa 2.400 de migranţi - evacuaţi din taberele improvizate în zona Porte de La Chapelle din nordul Parisului

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Alege TV

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Eveniment

    Finante Banci

    Actualitate Companii

    Politic

    In brief

    Actualitate

    IT&C

    Retail