Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (3) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Eveniment

24 ianuarie 1859, zi fundamentală a istoriei României

Eveniment - Valeriu Râpeanu
(citeste alte articole de acelasi autor »)


imagine-articol-1

Data adaugarii: 2018-01-25

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


24 ianuarie 1859 reprezintă acel moment crucial care a marcat împlinirea unui vis colectiv secular. Pentru ca să devină faptă, generaţia intelectualilor români din prima jumătate a secolului XIX-lea şi-a dedicat viaţa şi creaţia. Scriitori, istorici, economişti, care îşi desăvârşiseră studiile în străinătate - s-au întors în ţara lor hotărâţi să-şi închine toate puterile intelectuale şi morale, Unirii celor două Principate - Muntenia şi Moldova - într-o singură ţară. Au îndurat rigorile unei cenzuri drastice şi fără apel, închisoarea, exilul, dar nu s-au descurajat şi au pornit din nou lupta până când la 24 ianuarie 1859 au biruit. Fără îndoială au ştiut să folosească un context extern care, chiar dacă nu ne era întru totul favorabil, oferea puncte de sprijin deloc neglijabile pentru cauza unionistă.
Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost rodul acelui crez fără de care nu se poate împlini niciun act hotărâtor din istoria unui popor: solidaritatea şi unitatea naţională. Toţi cei care au avut un cuvânt de spus atunci au dovedit mai presus de apartenenţa de clasă, de convingerile sociale şi politice, de dorinţele personale că totul trebuie închinat realizării acelui ideal.
Omul de numele căruia s-a legat această Unire a fost Alexandru Ioan Cuza, care aşa cum spunea Nicolae Iorga „ajuns Domn din întâmplare, prin noroc - nu norocul lui care şi-a cheltuit viaţa în şapte ani. Ci norocul nostru, care am folosit de pe urma acestei mărinimoase risipiri de puteri”. Şi tot genialul istoric român îl definea pe Alexandru Ion Cuza într-una din memorabilele sale formule portretistice: „un om  nou, adevărat nou, strălucit nou a răsărit în ianuarie 1859”.
Domnia lui n-a reprezentat un drum presărat cu petale de trandafiri. Până în ianuarie 1862 a condus ţara cu două guverne - Bucureşti şi Iaşi - dar prin tenacitate, prin spirit diplomatic de o mare demnitate a reuşit să realizeze Unirea deplină. Un exeget străin, Paul Henry, consultând arhiva personală a Domnitorului spune că „aceste hârtii arată cu câtă stăruinţă urmărea soluţia marilor chestiuni ce se  impunea atenţiunii sale. Vedem în ele, zi cu zi, ce lupte dădea Domnitorul, pentru a face să fie primite cele mai neînsemnate reforme, împotriva Turcilor sau chiar a Europei, se înţelege mai lămurit ce diplomaţie ponderată şi înţeleaptă au trebuit să desfăşoare reprezentanţii ce i-a avut în străinătate, Ioan Alecsandri la Paris şi mai ales Costache Negri la Constantinopol - spre a face să fie admise cele mai neînsemnate inovaţiuni, cele mai timide încercări de reorganizare; ce răbdare şi ce energie a trebuit să dovedească Voievodul însuşi atât faţă de Curţile europene care nu pierdeau niciun prilej de-al certa, cât şi faţă de o opoziţie îndărătnică”.
Cei şapte ani câţi Alexandru Ioan Cuza a ţinut sceptrul Principatelor Unite au fost anii reformelor revoluţionare, cum ţara noastră nu mai cunoscuse până atunci, reforme care au schimbat din temelii aşezămintele retrograde, legiuiri sclerozate care ne situau departe de drumul civilizaţiei europene. Aşa cum spunea sfetnicul său Mihail Kogălniceanu, figura proeminentă a vieţii politice, sociale şi culturale a secolului al XIX-lea românesc, în anul 1862 când se dezbătea în Parlament „Chestiunea rurală”: „Suntem în mijlocul luptei, lupta între trecut şi între viitor, lupta între societatea veche şi între societatea modernă”. Aceasta a fost esenţa luptei lui Alexandru Ioan Cuza şi a celor ce l-au însoţit cu gândul şi cu fapta. A avut clarviziunea socială şi politică să înţeleagă comandamentul esenţial al acelor vremuri: reformele trebuiau să fie unele radicale şi să privească în primul rând clasa productivă cea mai numeroasă: ţărănimea. Cum spunea Mihail Kogălniceanu în finalul Discursului din care am citat adresându-se celor ce aveau prin votul lor putinţa de a legifera împropietărirea ţăranilor: „ce ruşine, ce decadenţă pentru noi, când am dovedi streinilor că nu avem putinţa de a fi, de a ne ridica la înălţimea misiunii noastre, că în mâinile noastre era să întărim România şi că noi am îngropat-o de vie; căci nenorocind trei milioane de ţărani, nenorocită va fi şi ţara noastră şi moartă va fi şi România, când în o asemenea chestiune, noi, legiuitorii am da pilda strâmbătăţei şi a nelegiuirei!”.
Şi nu a fost singura reformă capitală, pentru adoptarea căreia Domnitorul şi Mihail Kogălniceanu au trebuit să ia măsuri de mână forte, conştienţi că „monstruoasa coaliţie” cum a numit scriitorul şi ziaristul Cezar Bolliac alianţa partidului conservator şi liberal împotriva măsurilor radicale luate de forţele progresiste ale ţării. Aceştia vor face totul pentru a împiedeca ceeace atenta la privilegiile lor, la sistemul care ţinea ţara într-o înapoiere revoltătoare din toate punctele de vedere. Într-un articol e imposibil să enumerăm măcar ce a înfăptuit Alexandru Ioan Cuza într-un timp neverosimil de scurt. O spune Eminescu într-un articol apărut în 12 februarie 1880 vorbind „de independenţa reală, proclamată de Vodă Cuza”, care adusese „în urma numeroaselor acte de suveranitate, înlăuntru, imense foloase materiale şi morale statului: precum secularizarea a o a cincea parte din pământul României, sporirea armatei, împroprietărirea clasei celei mai numeroase şi mai importante a ţării, autonomia bisericii naţionale, paralizarea puterii consulilor (titulatura ambasadelor din acea vreme n.n.
), un spornic avânt al culturii intelectuale”.
Într-adevăr la sfârşitul Domniei sale România păşise ferm pe calea modernizării structurale. Totul a fost îndreptat către cei mulţi, ţăranul în primul rând.
A fost Domnul care a schimbat din temelii o ţară. Ceeace s-a făcut pozitiv după detronarea lui a urmat ceeace începuse el, s-a ridicat pe pilonii aşezaţi atât de trainic în domeniul social, economic, administrativ, al învăţământului.
Când reformele lui n-au fost continuate, ţara noastră a cunoscut decenii de înapoiere flagrantă. A trebuit să treacă practic o jumătate de secol până la o nouă reformă agrară care n-ar fi venit nici atunci dacă nu s-ar fi deslănţuit primul război mondial! Învăţământul gratuit şi obligatoriu de patru clase instituţionalizat de Cuza Vodă a rămas acelaşi până în 1944!
A avut o viaţă personală agitată, în jurul lui se înfiripase o camarilă.
Dar niciodată statul român n-a avut de suferit de pe urma lor. Când a luat drumul exilului a avut o atitudine exemplară pe care N. Iorga o evocă în câteva fraze: „A plecat. Din străinătate n-a venit dela dânsul nici-o protestare, nici-o plângere, nici-o aţâţare pe care le despreţuia deopotrivă. Nobilele lui scrisori către principele Carol, înlocuitorul său, sunt vrednice de a fi cuprinse în orice carte pentru cultura politică a poporului. Odată ambasadorul francez din Viena s-a oferit să ajute întoarcerea lui pe tron. Cu indignare, Cuza a răspins sprijinul. „Pacea ţerii lui îi era mai scumpă decât orice alta pe lume”.
Cel ce a întruchipat Unirea a avut, precum spunea Gheorghe I. Brătianu în 1932, „conştiinţa vie a unităţii neamului românesc şi un sentiment de demnitate şi de mândrie pe care nici unul din stăpânitorii noştri nu-l arătase încă pe care nici urmaşii săi nu l-au putut depăşi. Acest sentiment l-a călăuzit până la sfârşitul vieţii”.
De aceea 24 ianuarie 1918 nu reprezintă doar o zi de sărbătoare, ci de meditaţie asupra momentului în care Unirea s-a împlinit prin luptă, prin tenacitate, prin solidaritatea întregului nostru popor. Şi în acelaşi timp ne gândim la ce perspective a deschis acest Act în istoria României. Domnia lui Cuza Vodă, Domnul Unirii, a devenit Epoca Domnitorul Cuza cum a numit-o G. Călinescu în „Istoria Literaturii române”. Spunea neuitatul nostru critic: „Cu actul Unirii din 1859, idealul politic imediat al Românilor păru înfăptuit şi numaidecât se născu ideea că după ce meritase atenţia Europei, România trebuie să-şi dovedească vitalitatea intelectuală prin creaţie”. 
Duşmanii Domnitorului Cuza s-au coalizat şi l-au înlăturat de la Tron în trista zi de 11 februarie 1866. Eminescu a aflat cuvinte în care clocoteşte o indignare fără margini faţă de detronarea lui Alexandru Ioan Cuza care aşa cum spune el „n-ar fi izbutit nici când dacă o seamă de naturi criminale, care spre ruşinea ţării şi a oştirii făceau parte din puterea armată n-ar fi ridicat cu laşitate mâna lor nelegiuită împotriva Domnului ţării”.
Dar Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi toţi cei care au dat dovadă de un patriotism exemplar şi-au înscris numele şi fapta în Pantheonul României nemuritoare.
 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

  1. de :
    Domn al Principatelor Unite doar pt. 7 ani (cand s a inceput modernizarea statului din Principatele Unite sub Domnia alesului de popor pe A.I.Cuza voda.) ,cand cozile de topor au dat o lovitura de stat si l au pus pe borfasul de hohenzoler
    2018-01-25, 14:20:25 (adresa: 77.247.181.*)
  2. de pt. monarhistul psdist:
    domnitor, nu domn, cu mandat legal de 7 ani, la finalul carora fiecare provincie urma sa-si aleaga propriul domnitor.
    2018-01-26, 07:25:28 (adresa: 83.103.229.*)

Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


Recomandat Curierul National
Ultimele comentarii:

Autoritățile locale : n-are WC-URI publice,st. ...
Comisarul Corina Cretu solicita autoritatilor locale să acceseze sursele de finanțare ale Comisiei Europene

Decat baze rusesti si modelul de viata comunist , ...
O nouă bază militari cu soldaţi NATO în România

PERMIS = ȘPAGĂ = MOARTE !!! ...
Trupurile neînsuflețite ale celor 9 români morți în accidentul din Ungaria au fost repatriate

Să truțuliți bine ȚIGARETA !!! ...
Peste 35.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord a României

GDPR să nu secretizeze : INJUSTIȚIA, CORUPȚIA; ...
Escrocheria GDPR: Ce riscuri apar odată cu noile reglementări privind protecția datelor

Top articole:

Afişează articolele cele mai:
Votate | Comentate | Expediate

Radio Sud

Tipografia de Sud
Orologia Primo minuto

Sumarul ediţiei: