« Alte articole din categoria Finante Banci
Vlădescu: Băncile nu au proiecte pentru relansarea creditării
Finante Banci - Cristina Chicoş / cristina.chicos@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)
''Din păcate, nu există proiecte noi, doar trei bănci au peste cinci proiecte noi''
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, joi, după o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor, că se caută soluţii pentru relansarea creditării, însă în prezent nu există proiecte noi de finanţare, băncile axându-se pe restructurarea liniilor de credit existente. "Toţi ne dorim să fie relansată creditarea. Din păcate, nu există proiecte noi, doar trei bănci au peste cinci proiecte noi", a spus Vlădescu, după întâlnirea cu reprezentanţii ARB. Potrivit preşedintelui ARB, Radu Gheţea, discuţiile au vizat 10-11 domenii, printre care propuneri privind accesarea de fonduri europene, relansarea creditării şi a creşterii economice, a reevaluării garanţiilor bancare, dar şi probleme legate de cooperarea dintre ANAF şi bănci privind colectarea de taxe şi impozite.
Gheţea: Dacă noi îi finanţăm, a doua zi să nu fie executaţi
Referitor la relaţia dintre bănci şi ANAF, Gheţea a precizat că în acest moment există destul de multe societăţi comerciale care au de încasat facturi de la stat, dar în acelaşi timp sunt clienţi care apelează la bănci pentru a-şi onora la rândul lor datoriile. "Părerea mea este că trebuie să discutăm cu ANAF să emită hârtii care să aibă valabilitate atât în faţa sistemului bancar, cât şi a Băncii Naţionale, un fel de garanţie (...) pentru cei care au de dat bani la stat, să avem o certitudine, dacă noi îi finanţăm, a doua zi să nu fie executaţi", a spus Gheţea. Referitor la Programul "Prima Casă", Vlădescu a afirmat că este de acord cu analiza majorării plafonului privind garanţia, în prezent de 60.000 euro, dar nu s-a stabilit încă o cifră exactă, mai multe detalii urmând să fie prezentate la începutul săptămânii viitoare, când proiectul intră în Guvern.
ARB vrea o creştere a valorii garanţiilor de provizionare
ARB a propus BNR două variante de creştere a cotei de garanţii luate în calcul la determinarea provizioanelor, respectiv o majorare de la 25% la 50% pe toată durata de provizionare, sau un nivel spre 100% din garanţie care să scadă treptat dacă banca nu reuşeşte să valorifice activele gajate. Potrivit preşedintelui ARB, Radu Graţian Gheţea, o primă variantă ar fi ca banca centrală să accepte ridicarea cotei cu care se diminuează expunerea de la 25% la 50% din valoarea garanţiei, ceea ce ar însemna practic că băncile ar constitui provizioane, în cele mai multe cazuri, de cel mult jumătate din valoarea creditului restant.
Orice modificare trebuie avizată de FMI
Gheţea optează personal pentru o altă formă de modificare, care ar presupune ca imediat după ce un credit devine neperformant, banca să-şi deducă expunerea cu valoarea întregii garanţii, dar această cotă să scadă treptat după 180 de zile şi 360 de zile, considerate perioade suficiente pentru a determina dacă un împrumut poate fi rambursat sau garanţiile pot fi valorificate. În această variantă, instituţiile de credit ar proviziona jumătate din credit abia după 180 de zile, iar la creditele cu restanţe de un an s-ar aplica o provizionare integrală. "BNR ne-a comunicat că orice modificare de provizioane trebuie avizată de FMI. Avem totuşi un exemplu de modificare, cea aprobată în decembrie 2009 privind provizioanele la creditele restructurate", a explicat preşedintele ARB.
Pe de altă parte, băncile poartă discuţii cu BNR privind obligativitatea de a reevalua cel puţin o dată pe an activele luate în garanţie la credite. Gheţea consideră că într-o perioadă cu volatilitate foarte ridicată ar trebui să se renunţe la această obligaţie, pentru că băncile nu pot avea un reper corect în piaţă.