« Alte articole din categoria Finante Banci
Alessandro Profumo: Riscul destrămării zonei euro a crescut în câteva luni de la 0% la 2%
''Oficialii europeni trebuie să limiteze temerile privind extinderea crizei din Grecia şi să reducă deficitele bugetare''
Riscul destrămării zonei euro a crescut în câteva luni de la 0% la 2% însă rămâne minim, chiar dacă moneda este subminată de lipsa de voinţă politică necesară rezolvării crizei datoriilor, a declarat directorul general al UniCredit, Alessandro Profumo, pentru Bloomberg, informează Mediafax. "Până în urmă cu câteva luni vedeam şanse de 0%, acum estimăm un risc de 2%. Euro va continua să rămână în viaţă. Problema principală este ritmul schimbărilor, şi nu un euro mai slab sau mai puternic", a spus Profumo, care conduce cea mai mare bancă din Italia, cu activităţi şi în România.
Euro ar trebui să se stabilizeze după ce a coborât săptămâna trecută la minimul ultimilor patru ani în raport cu dolarul, a afirmat el. Oficialii europeni trebuie să limiteze temerile privind extinderea crizei din Grecia şi să reducă deficitele bugetare, a adăugat şeful UniCredit. "În ziua de azi nu mai sunt lideri politici cu un angajament european puternic. Ne lipsesc Mitterand sau Kohl", a spus Profumo, referindu-se la fostul preşedinte francez şi fostul cancelar al Germaniei.
"Ne-am dezvoltat pe proiectul euro"
Urmările crizei datoriilor ameninţă creşterea economică din zona euro, care generează cea mai mare parte a profitului UniCredit, şi să afecteze economiile vecine din Europa Centrală şi de Est, care reprezintă 17% din veniturile băncii. Profitul UniCredit a crescut cu 16% în primul trimestru, la 520 de milioane de euro, susţinut de divizia de investiţii şi comisioane.
Şeful UniCredit a folosit deschiderea pieţelor europene, facilitată de introducerea euro, pentru a extinde operaţiunile băncii în afara Italiei. UniCredit a cheltuit 61 de miliarde de euro pentru preluări între 2005 şi 2008, devenind a opta bancă din Uniunea Europeană, cu active de 949,9 miliarde de euro. "Ne-am dezvoltat pe proiectul euro", a afirmat directorul.
Noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est
Profumo nu a exclus noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est. "În Europa Centrală şi de Est există ţări în care, dacă apare o oportunitate, trebuie să o analizăm", a spus el, adăugând că principala preocupare a băncii este pentru o "dezvoltare organică".
Euro ar putea rămâne aproape de nivelul actual până la dovezi că statele din uniunea monetară îşi reduc deficitele bugetare. Grecia a raportat pentru 2009 un deficit bugetar de 13,6%, iar Irlanda de 14,3%.
Declinul monedei europene prezintă şi beneficii, întrucât susţine exporturile statelor din zona euro şi limitează inflaţia, a adăugat oficialul. Dobânzile pe termen lung ar putea astfel să scadă din cauza reducerii estimărilor pentru inflaţie.
Grupul italian controlează în România banca UniCredit Ţiriac Bank şi mai multe firme de servicii financiare. Instituţia de credit din România avea la finele lunii martie o reţea de 250 de sucursale.
The latest researches: High Quality European Replica, Top Style Watches, Replica Watches, 5 Stars Watches, Top Brands Watches, Watches For Sale, Luxury Watches, AAA Quality Watches, AAA Grade Watches, High Quality Replica Watches, High Quality Watches, Luxury Replica Watches, AAA Replica Watches, Replica Watches For Sale, Watches Online, Watches Shop, Watches Store, Watches OTC, The Best Watches, The Best Replica Watches, AAA Replica Store, AAA Grade Handbags, High Quality Bags, High Quality Handbags, High Quality Replica Bags, High Quality Replica Handbags, AAA Quality Handbags, AAA Quality Bags, Handbags Online, Handbags Store, Handbags For Sale, AAA Replica Bags, AAA Replica Handbags, 5 Stars Bags, 5 Stars Handbags, Designer Handbags, Luxury Handbags, Designer Bags, Top Style Bags, Top Style Handbags, High Quality Replica Gucci Belts, High Quality Replica Louis Vuitton Belts, AAA Quality Replica Belts, AAA Quality Replica Wallets, AAA Quality Designer Wallets, Tadalafil For Sale, Accutane For Sale, Clomid For Sale, Antabuse For Sale, Tadacip For Sale, Cialis For Sale, Propecia For Sale, Zithromax For Sale, Sildenafil For Sale, Synthroid For Sale, Doxycycline For Sale, Serophene For Sale, Xenical For Sale, Viagra For Sale, Nolvadex For Sale, Aciclovir For Sale, Albendazole For Sale, Augmentin For Sale, Prednisone For Sale, Motrin For Sale.