« Alte articole din categoria Piata bursiera
Deputaţilor le-a păsat mai mult de maidanezi decât de investitorii în SIF
Piata bursiera - Adrian Panaite / adrian.panaite@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Aflată ieri pe ordinea de zi a Camerei decizionale, legea de ridicare a pragurilor de deţinere la SIF a fost din nou amânată
După adoptarea legii privitoare la câinii fără stăpân, deputaţii au luat pauză, iar votul pentru legea privind piaţa de capital a fost lăsat pentru o şedinţă viitoare
Reacţia în piaţă a fost negativă, cotaţiile acţiunilor SIF suferind, în medie, scăderi de 5%
După şase ani în care au aşteptat ridicarea pragurilor de deţinere la cele cinci societăţi de investiţii financiare listate la Bursa de Valori Bucureşti, investitorii nu au primit nici ieri vestea cea bună. Proiectul de lege care vizează acest obiectiv
s-a împotmolit din nou, deşi se aflase pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Cum aceasta era camera decizională, un simplu vot pozitiv ar fi înlăturat pragul de deţinere de 1%, cu o utilitate necunoscută în piaţa de capital românească. Deputaţii au luat însă o pauză după votarea legii privind câinii maidanezi, pentru ca în cele din urmă să amâne votul privind pragurile de deţinere. "Urmează la dezbateri altă dată. Nu ştim când se va pune această chestiune pe ordinea de zi. Săptămâna viitoare este 1 Decembrie, apoi urmează bugetul... Vom vedea când se va discuta această problemă", a declarat pentru Mediafax deputatul PSD Viorel Ştefan, membru în Comisia buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.
Reacţia pieţei a fost negativă, acţiunile SIF suferind în medie scăderi de 5%, însă intraday unele dintre titluri au cunoscut deprecieri chiar şi de 8%. "A fost o dezamăgire a investitorilor care au avut aşteptări mari, iar evoluţia din piaţă denotă acest lucru", a declarat pentru Curierul Naţional Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la SSIF Estinvest Focşani.
Deşi deprecierea ceva mai atenuată, de 1,79%, a acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) a diminuat din amplitudinea picajului, indicele financiar BET-FI a scăzut cu 4,03%, coborând sub reperul psihologic de 20.000 de puncte. Închiderea s-a realizat la nivelul de 19.218,65 puncte, într-o zi în care valoarea tranzacţiilor pe segmentul SIF s-a ridicat la 21,88 milioane lei. Murgoci a caracterizat drept bună sesiunea de ieri de la BVB din punctul de vedere al lichidităţii şi al volatilităţii, deşi prin prisma investitorilor cu deţineri mai importante declinul cotaţiilor nu este o veste bună.
Măcar de nu ar fi jocuri de culise...
Radu Ciofu, fondator şi administrator al website-ului profitbursier.ro, spune că principala problemă pentru investitori nu o reprezintă atât amânarea votului, cât faptul că aceasta survine pe un termen nedefinit. "Am aflat că votul s-a amânat cel mai devreme pentru începutul săptămânii viitoare. Cel mai târziu însă nu ştim când. Rămâne să dăm cu banul", a zis acesta adăugând că dacă proiectul nu reintră pe ordinea de zi săptămâna viitoare, probabilitatea să mai fie adoptat anul acesta scade, având în vedere că în Parlament trebuie să înceapă dezbaterile pe buget.
Marcel Murgoci consideră, de asemenea, că probabilitatea ca legea să fie votată scade pe măsură ce votul se amână. El consideră că investitorii trebuie să aibă răbdare pentru că în mod normal momentul ridicării pragului ar trebui să se apropie. "Eu sper că nu a intrat să se voteze datorită programului încărcat al ordinii de zi, să fi fost o simplă problemă de organizare, şi să nu fie vorba de negocieri de culise care să conducă în viitor la un vot negativ", a zis brokerul de la Estinvest, subliniind că în cazul în care tranşarea soluţiei se amână dezamăgirea din piaţă va fi mult mai mare şi nu vor mai fi mulţi investitori care să intre la cumpărare.
Unde se opreşte corecţia pe SIF-uri?
Radu Ciofu spune că şi în această săptămână, datorită incertitudinii legate de adoptarea legii, cotaţiile SIF îşi vor continua parcursul descendent. El spune că trendul pozitiv recent a fost alimentat de două categorii de investitori: unii care vizează încasarea în 2012 a dividendelor aferente anului fiscal în curs şi care vor sta pe acţiuni ceva mai mult, dar şi o categorie care a cumpărat speculativ în aşteptarea ridicării pragurilor şi care urma să vândă pe ştire. Aceştia sunt şi cei care s-au precipitat ieri să iasă din poziţie.
Marcel Murgoci afirmă că în ultimele zile jucătorii care au avut în vedere un câştig pe termen scurt au descărcat, iar aceştia ar urma să reintre ceva mai jos mizând pe creşterea titlurilor SIF în lunile următoare. Ciofu a făcut o comparaţie între evoluţia indicilor BET şi BET-FI şi spune că eliminând efectul speranţelor legate de ridicarea pragurilor de deţinere, indicele BET-FI ar trebui să se situeze undeva la 17.000 de puncte. El crede că piaţa se îndreaptă către acel nivel şi este posibil ca un fenomen de exagerare a mişcării să îl trimită pentru câteva zile chiar şi sub acest reper. În cazul în care însă legea va trece, indicele ar urma să se întoarcă spre nivelul de 20.000 de puncte unde să se consolideze până la finalul anului.