Cumpara acum
Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (4) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Politic

Un val de reacţii după condamnarea lui Dragnea

Politic - Andreea Andrei | Editor Coordonator
(citeste alte articole de acelasi autor »)



foto: libertatea.ro

Data adaugarii: 2018-06-23

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

              

Reacţiile în presa internaţională nu au întârziat să apară după condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de inchisoare cu executare (decizia nu e definitivă). Presa străină îl prezintă pe Dragnea drept El Lider Maximo al guvernului şi aminteşte scandalurile politice în care a fost implicat de-a lungul timpului, inclusiv condamnarea din 2016, care l-a împiedicat să ajungă la Palatul Victoria, informează Digi24.
,,O instanţă română l-a condamnat pe cel mai puternic politician, un test pentru sistemul de justiţie", titrează The New York Times. De asemenea, jurnaliştii americani avertizează că ,,atacurile asupra sistemului de justiţie sunt puţin probabil să se oprească. În schimb, s-ar putea înrăutăţi după decizia de joi a instanţei". 
O reacţie a venit şi din partea agenţiei Associated Press care notează că "cel mai puternic politician din România a fost găsit vinovat de abuz şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, un verdict aclamat cu prudenţă de protestatarii antiguvernamentali care timp de mai multe luni au denunţat corupţia de la nivel înalt din această ţară europeană". 
"România: trei ani şi jumătate de închisoare pentru liderul majorităţii", relatează cotidianul Le Figaro.
"Liviu Dragnea, considerat cel mai influent politician din România, a fost condamnat la trei ani de închisoare în legătură cu un scandal privind angajări fictive", notează postul german Deutsche Welle. Totodată, analiştii germani sunt de părere că ,,decizia instanţei cel mai probabil va slăbi abilitatea sa de a influenţa politicile naţionale împreună cu Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă".
 "Liderul partidului de guvernământ din România primeşte o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, pentru corupţie", titrează site-ul Euronews.
Vestea condamnării liderului PSD a ajuns şi în presa spaniolă. ,,Trei ani de închisoare pentru liderul partidului de guvernământ”, scriu jurnaliştii spanioli. 
 
Reacţiile colegilor de partid
 
”Decizia instanței de judecată în cazul președintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influența arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției”, susține Viorica Dăncilă.
"Cumpătarea este o dovadă de înţelepciune şi, atât timp cât lupta nu s-a dus până la capăt, consider că este mai bine să taci inteligent, decât să jubilezi gratuit... Nu este pentru prima dată când eu şi colegii mei de partid trebuie să ne arătăm unitatea şi tăria de caracter în faţa unor momente grele. Am fost şi voi fi alături de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, şi sunt convinsă că, până la final, îşi va demonstra nevinovăţia. Nu este o decizie definitivă! Este evident că această sentinţă este una politizată. Este răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci şi la încercarea autorităţilor legislative şi executive de a reforma statul de drept, acela real! De a armoniza legislaţia respectând Constituţia şi deciziile CCR, aşa cum se întâmplă în orice democraţie autentică!", a scris Carmen Dan, pe Facebook.
"Asta am văzut eu acum la preşedintele partidului, Liviu Dragnea! Nu-l poate doborî o astfel de soluţie, cum nu l-au îngenunchiat toate piedicile şi strategiile… Şi, în astfel de momente, când nimic nu mai corespunde firescului şi logicii de bun simţ, mai mult ca oricând, partidul strânge rândurile în jurul omului care arată că are puterea să rămână întotdeauna în picioare, cu demnitate şi tărie de caracter! Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor şi îşi va duce până la final mandatul pe care românii i l-au încredinţat! Rămânem cu toată convingerea alături de preşedintele Liviu Dragnea. Decizia de astăzi nu poate anula calităţile sale de om politic, de preşedinte care a adus partidul la cotele cele mai mari din istoria sa. Se apropie un an important, iar Liviu Dragnea poate face din nou istorie pentru PSD, împreună cu noi toţi şi având susţinerea noastră!", a conchis Carmen Dan.
,,Partidul trece prin momente dificile. Așa cum am făcut și în alte momente grele, eu și colegii mei vom lua cele mai bune decizii. Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, își va duce la capăt mandatul încredințat de români și va pune în aplicare Programul de Guvernare. De prezumția de nevinovăție trebuie să beneficieze orice român, până la o decizie definitivă. În ciuda tuturor presiunilor, PSD va merge înainte pentru că avem o datorie față de toți românii. Deciziile trebuie să le luam noi, în interiorul partidului, şi să nu fie forţate din exterior”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea. 
 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

  1. de PiSD-eii:
    tatuku nostru DRAG NE-A fost sa te vedem la parnaie (bulau) sar cred ca bei face arest la domiciliu pe INSULA BELIMiAi
    2018-06-23, 05:29:52 (adresa: 95.77.196.*)
Adauga comentariul tau:
* Nume: Email:

* Mesaj:

caractere rămase.

Câmpurile notate cu * sunt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată pe site. Mesajele sunt citite de redactorii Curierul National şi pot fi publicate in ziar.


Recomandat Curierul National
Ultimele comentarii:

Nu va e rusine? cadeti cu mig-urile ca vrabiile uc ...
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

De fapt , urasc Spania din cauza corridei, si abia ...
Justiția spaniolă a anulat mandatul european de urmărire a lui Carles Puigdemont

Pai asa, oricui i se poate scula sa rupa o bucata ...
Justiția spaniolă a anulat mandatul european de urmărire a lui Carles Puigdemont

Si sa stea ca prostii acasa sa astepte ca niste ca ...
Anunț BOMBĂ al autorităților: Când intră acum banii de pensii!

omv un sugator de bani ,au investit 689 mil de eu ...
Fondul Proprietatea: Plafonarea pretului la gaze incalca legislatia europeana si europeana

Top articole:

Afişează articolele cele mai:
Votate | Comentate | Expediate

Radio Sud

Tipografia de Sud
Orologia Primo minuto

Sumarul ediţiei: