Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (4) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Real estate

Cornel Coca Constantinescu: România, pe primul loc în UE ca pondere a populaţiei care locuieşte în imobile proprietate personală

Real estate


Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele ASF

Data adaugarii: 2018-01-11

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


La sfârşitul anului trecut, Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele ASF, a acordat un interviu, pentru PRIMM,  în care vorbeşte despre piaţa asigurărilor de anul trecut, dar şi despre cum o să arate aceasta în 2018.
 
PRIMM: La final de an, ne puteţi spune care sunt obiectivele pe care şi le propune, pentru 2018, Autoritatea de Supraveghere Financiară?

Cornel Coca Constantinescu: ASF şi-a asumat prin strategia pe termen mediu să menţină stabilitatea şi dezvoltarea sustenabilă a pieţelor financiare nebancare şi consolidarea cadrului de supraveghere bazat pe riscuri, în contextul alinierii legislaţiei primare şi secundare la directivele şi standardele europene.
Activitatea de protecţie a consumatorilor va continua să pună accentul pe acţiuni cu scop de prevenţie şi informare, cât şi pe iniţiative ce vizează îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară. În acest scop se vor urmări indicatorii specifici activităţii de protecţie a consumatorilor pentru asigurarea conformităţii activităţii entităţilor supravegheate cu regulile de conduită aplicabile.
Dorim să consolidăm activitatea de supraveghere bazată pe riscuri şi să întărim din această perspectivă funcţia de supraveghere, ca instrument care permite identificarea timpurie a dezechilibrelor financiare şi funcţionale la nivelul entităţilor supravegheate. Vom dezvolta în continuare metode şi indicatori de identificare şi monitorizare a riscurilor şi vom optimiza abilităţile de aplicare a raţionamentelor calificate în concordanţă cu reglementările în vigoare.

În 2018 piaţa asigurărilor se pregăteşte să facă faţă unor noi schimbări legislative - IDD, GDPR. Care estimaţi că vor fi efectele, se vor alinia asigurătorii şi brokerii la noile cerinţe?

IDD reprezintă o schimbare de paradigmă cu privire la protecţia consumatorilor în etapa de ofertare a produselor de asigurare. Accentul se pune pe asigurarea informării complete şi corecte a clientului cu privire la caracteristicile unui anumit produs, pe identificarea conflictului de interese, raportat la modelul de remuneraţie. Formarea profesională continuă va fi un „must”, în condiţiile în care nivelul de cunoştinţe şi competenţe trebuie raportat la complexitatea produselor intermediate, diferenţiind între produse de asigurare simple şi acordarea de consultanţă cu privire la produse de investiţii bazate pe asigurări.
Având în vedere că ECON a recomandat Comisiei Europene amânarea aplicării prevederilor Directivei până pe 1 octombrie 2018, intermediarii au mai mult timp la dispoziţie pentru a implementa modificările organizaţionale şi tehnice necesare în activitatea cu clienţii, în conformitate cu viitoarea lege ce va transpune această reglementare.
O provocare majoră pentru toate entităţile supravegheate, şi nu numai, va fi aplicarea regulamentului GDPR şi respectarea principiilor legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi drepturile persoanei vizate de prelucrare, în condiţiile obligaţiei de a asigura securitatea datelor. Consider că respectarea prevederilor regulamentului GDPR va avea un impact mare la nivelul asigurătorilor şi intermediarilor din punct de vedere al conformării şi al amenzilor administrative. 

Piaţa asigurărilor a crescut cu 8% în S1 2017.
Care consideraţi că sunt factorii care susţin acest avans? Vă aşteptaţi să se menţină acest trend până la final de an?

Mizăm pe o creştere de până la 10% a pieţei asigurărilor în anul 2017, aceasta urmând să vină din zona asigurărilor de viaţă.

Cum apreciaţi că va evolua piaţa asigurărilor în anul 2018? Care sunt clasele cu cel mai mare potenţial?

Sperăm ca trendul de creştere din anul 2017 să se menţină şi în anul 2018, potenţialul este dat de asigurările facultative, de asigurările de viaţă cu componentă investiţională şi de cele privind imobilele şi bunurile. În mod paradoxal, deşi România se află pe primul loc în topul statelor din UE în ceea ce priveşte ponderea populaţiei care locuieşte în imobile proprietate personală, atingând 96% în 2014, iar achiziţia unei locuinţe reprezintă un obiectiv al oricărei familii, constatăm cu surprindere că protejarea investiţiei nu este o prioritate. Campaniile de informare a populaţiei şi strategiile de educaţie financiară rămân instrumentele de succes ale rezolvării acestei situaţii de fapt.

Anul acesta am observat şi faptul că schimbările climatice nu ocolesc România. Ce ar trebui făcut pentru creşterea numărului de locuinţe asigurate (obligatoriu şi facultativ)?

Creşterea gradului de cuprindere în asigurare pentru asigurarea riscurilor de catastrofă incluse în poliţa obligatorie PAD este foarte importantă pentru economia acestui tip de asigurare, atât din punct de vedere al sustenabilităţii primei, cât şi pentru scopul pentru care a fost creată legea.
Din această cauză s-a înfiinţat un grup de lucru format din reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, PAID, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi asociaţii profesionale: UNSAR, UNSICAR, PRBAR, CPBR, pentru realizarea unei analize-diagnostic şi identificarea soluţiilor optime şi viabile pe termen lung, care să conducă la creşterea gradului de cuprindere în asigurare.

În România, asigurările facultative au o pondere mai mică faţă de cele obligatorii, comparativ cu alte ţări europene. Consideraţi că microasigurările reprezintă o soluţie pentru România?

Microasigurările pot fi un produs adaptat pieţei din România prin larga lor adresabilitate, în condiţiile structurării produsului astfel încât să acopere riscuri specifice şi să fie accesibile unui segment mare de populaţie.

Cum caracterizaţi gradul de penetrare al asigurărilor în PIB şi densitatea asigurărilor din România comparativ cu alte ţări europene?

Gradul de penetrare de 1,23% din PIB în 2016 şi densitatea asigurărilor 475 lei/locuitor reflectă stadiul de dezvoltare al pieţei, dar, prin raportare la nivelurile din alte ţări din UE, devin un indicator al potenţialului de dezvoltare al pieţei, în condiţiile creşterii venitului mediu şi al venitului disponibil.
 
Sursa interviului: www.primm.ro
 
  • Currently 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 1.0 din 6 voturi

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    INDUSTRIA ROMANA E ADMIRABILA, E SUBLIMA PUTEM ZIC ...
    Cum arată DACIA fabricată de americani

    Iar vreti sclavi cu 200 euro/luna salariul minim n ...
    Masa rotunda cu Guvernul Romaniei pe tema crizei fortei de munca

    1 ,ai uitat voit sa mentionezi gulerele albe ale p ...
    DLAF: 150 de cazuri suspecte de fraudă cu fonduri europene în anul 2017

    Am inteles , ca pe timpul comunismului institutii ...
    DLAF: 150 de cazuri suspecte de fraudă cu fonduri europene în anul 2017

    NĂVODARI 8 DUMNEZEU 8; Năvodari 8/15 Dumnezeu 8/ ...
    Anunț începere proiect: „Înfiinţare cabinet integrat fizioterapie-kinetoterapie în oraşul Năvodari”

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei: