Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (0) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




w

« Alte articole din categoria Turism

Zborurile interne, tot mai căutate de români pentru concediul de Paşte

Turism



Data adaugarii: 2017-04-01

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Interesul crescut al românilor de a rămâne în ţară de Paşte a fost încurajat şi de lansarea unor noi oferte de zbor în această primăvară către marile aeroporturi, Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, venite din partea companiilor aeriene low-cost şi nu numai
Alternativele internaţionale sunt Italia şi Spania, cu cele mai multe căutări pentru minivacanţa de Paşte de anul acesta

Faptul că Paştele ortodox şi cel catolic pică la aceeaşi dată anul acesta, pe 16 aprilie, face ca pregătirea unei vacanţe alături de familie, de acasă sau din orice colţ de lume, să fie mai uşor de realizat pentru români. Specialiştii motorului independent şi gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro au analizat preferinţele de zbor ale acestora pentru perioada 13-18 aprilie 2017, comparativ cu 28 aprilie - 3 mai 2016, şi dezvăluie care sunt cele mai căutate destinaţii de Paşte.

Tradiţiile româneşti, trăite acasă

Sărbătorile pascale sunt, pentru majoritatea românilor, un prilej pentru a petrece mai mult timp în familie, cu prietenii şi, totodată, pentru a împărtăşi din bucuria pregătirilor tradiţionale. Anul acesta, zborurile către rutele interne au avut cea mai mare creştere în căutările efectuate de români pe site-ul momondo.ro. 
„Faptul că românii călătoresc din ce în ce mai mult cu avionul în interiorul ţării este demonstrat şi în apropierea sărbătorilor de Paşte, când am observat o creştere de 673% în căutări, cea mai mare în comparaţie cu destinaţiile internaţionale. Credem că interesul crescut al românilor de a rămâne în ţară de Paşte a fost încurajat şi de lansarea unor noi oferte de zbor în această primăvară către marile aeroporturi, Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, venite din partea companiilor aeriene low-cost şi nu numai”, a declarat Mircea Giurcă, Marketing Manager momondo România.

Alternativa internaţională: Italia, Spania, Franţa şi bugete între 200 şi 400 de euro de persoană

Italia şi Spania sunt destinaţiile europene către care momondo.ro a înregistrat cele mai multe căutări pentru minivacanţa de Paşte de anul acesta. Interesul românilor de a călători în această perioadă a crescut cu 240% în căutările de zbor pentru Italia şi cu 221% pentru Spania.
Atracţia continuă a călătorilor români pentru familiaritatea pe care ţările latine o oferă este dovedită, totodată, de căutările de zbor către Franţa, care au o creştere de 184% anul acesta, comparativ cu anul trecut.
Principalele oraşe italiene către care se îndreaptă tot mai mulţi români la jumătatea lunii aprilie sunt Roma şi Milano, pentru care costurile de zbor şi cazare la hotel se încadrează între 230 şi 360 de euro de persoană.
Barcelona şi Madrid sunt oraşele către care ţintesc românii în călătoria către Spania de Paşte, iar costurile pentru bilet de avion şi cazare la hotel de trei stele sunt între 340 şi 390 de euro de persoană.
Când vine vorba de o minivacanţă de Paşte petrecută în Franţa, Paris se află în topul căutărilor românilor pentru perioada 13-18 aprilie 2017, pentru care trebuie luate în calcul costuri de aproximativ 310 euro de persoană pentru zbor şi cazare într-un hotel de trei stele.

Zborurile către Anglia, cu o poziţie mai jos în preferinţele românilor 

Germania este destinaţia care a urcat pe cea de-a treia poziţie în preferinţele de călătorie ale românilor pentru minivacanţa de Paşte, luându-i locul Angliei, care se află pe poziţia a patra în căutările efectuate pe site-ul momondo.ro. 
Cu o creştere de 382% faţă de 2016, Germania este o opţiune de călătorie tot mai atractivă pentru români, care se îndreaptă în special către Berlin de Paşte anul acesta. Costurile pentru un bilet de avion şi cazare la hotel se ridică la aproximativ 250 de euro de persoană pentru patru zile. 
Călătoria către Anglia în perioada sărbătorilor pascale reprezintă o opţiune care a atras cu 202% mai multe căutări din partea românilor anul acesta, comparativ cu 2016. Londra este destinaţia către care se îndreaptă tot mai mulţi călători în a doua jumătate a lunii aprilie, iar costurile de zbor şi de cazare la hotel sunt asemănătoare cu cele pentru o călătorie la Berlin.
Printre destinaţiile internaţionale aflate în topul căutărilor efectuate de români pe site-ul momondo.ro pentru Paşte se mai numără Grecia, Ţările de Jos, Belgia şi Portugalia.
 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    La CNADNR sunt profesionisti si vor fi trebuiti cr ...
    CNAIR: Construcția drumului expres Craiova-Pitești nu afectează fabrica Prysmian din Slatina

    ”lubenita” de import este tinuta in soare, pe ...
    Preţul pepenilor s-a prăbuşit la Dăbuleni

    salariatul primeste doar 50% din costul fortei de ...
    Campioni la creşterea costului forţei de muncă

    salariatul primeste doar 50% din costul fortei de ...
    Campioni la creşterea costului forţei de muncă

    in total 2,5! ani! pana acum! ...
    Legea privind insolvența persoanelor fizice se amână cu cinci luni

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Alege TV

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Eveniment

    Finante Banci

    Actualitate Companii

    Politic

    Actualitate

    Turism

    IT&C