Nouă versiune a soluţiei de securitate pentru medii virtuale

Kaspersky Security for Virtualization Agentless, certificat pentru utilizarea împreună cu VMware NSX, oferă o protecţie avansată pentru dispozitive şi reţele virtuale, aproape fără niciun impact asupra resurselor platformei virtuale

Kaspersky Lab a lansat o nouă versiune a soluţiei de securitate pentru medii virtuale, Kaspersky Security for Virtualization Agentless. Realizată pentru a asigura protecţie pentru centrele de date virtuale construite cu VMware vSphere® şi VMware NSX®, această soluţie oferă o protecţie avansată pentru dispozitive şi reţele virtuale, aproape fără niciun impact asupra resurselor platformei virtuale. 
Cu ajutorul VMware NSX şi al noii soluţii Kaspersky Security for Virtualization Agentless, clienţii pot găsi un echilibru între performanţă şi protecţie, într-un centru de date virtual, având în vedere impactul minim asupra resurselor. Protecţia anti-malware pentru medii virtuale permite ca operaţiunile de scanare a fişierelor să fie transferate de pe un dispozitiv virtual individual pe un altul dedicat (VM), pentru o mai mare eficienţă şi un impact mai mic asupra funcţionării sistemului. 

Reconfigurare automată a infrastructurii virtuale

Caracteristicile integrate în VMware sunt acum consolidate cu securitatea soluţiei Kaspersky Security for Virtualization, cum ar fi protecţie anti-malware, reţea virtuală IDS/IPS şi îmbunătăţirea monitorizării SNMP. Utilizarea NSX Security Tags permite reacţia în timp real la incidente de securitate şi reconfigurarea automată a infrastructurii virtuale, dacă soluţia Agentless detectează un program malware sau alte activităţi dăunătoare. 
Kaspersky Security for Virtualization Agentless poate scana dispozitivele virtuale, atât online, cât şi offline. Spre deosebire de soluţiile de securitate tradiţionale, care pot scana VM-urile doar în timpul funcţionării, această soluţie personalizată este special creată pentru medii virtuale, ca să detecteze malware-ul din întreaga infrastructură. 

Protecţie avansată

„Dilema referitoare la performanţă versus securitate datează din momentul în care soluţiile de virtualizare au devenit populare în companii. VMware şi Kaspersky Lab oferă o rezolvare acestei dileme prin soluţia Kaspersky Security for Virtualization Agentless cu VMware NSX”, spune Vitaly Mzokov, Solution Business lead, Data Center & Virtualization Security la Kaspersky Lab. „Aceasta le oferă clienţilor o protecţie avansată cu impact aproape zero asupra perfomanţei şi eficienţei platformei. Nivelul de securitate pe care îl oferim atât pentru VMware NSX, cât şi pentru VMware vShield Endpoint™, înseamnă că orice strategie IT şi de securitate poate fi adaptată specificului nevoilor de business ale companiei”.
„Noi am folosit soluţiile VMware pentru virtualizare, beneficiind de automatizare complexă şi de protecţia oferită de reţeaua VMware NSX şi de platforma de securitate pentru medii virtuale”, spune Iurie Turcanu, Chief Technology Officer la e-Government Center din Republica Moldova. „Cu soluţia de securitate de la Kaspersky Lab, adaptată perfect mediului nostru virtual, acum putem avea o protecţie automatizată pentru fiecare dispozitiv virtual din infrastructură. În plus, impactul aproape zero asupra resurselor este esenţial pentru a spori fiabilitatea centrelor noastre de date virtuale”.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 21 Martie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.