Cerere scăzută pentru sprijinul de până la 1 mil. euro acordat de stat prin POR 2.2

Doar 22 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii au depus, până la această dată, cereri de finanţare prin care au solicitat un sprijin nerambursabil cuprins între 200.000 de euro şi un milion de euro

Numărul întreprinderilor care au solicitat, până la această dată, un ajutor financiar nerambursabil de până la un milion de euro, prin intermediul Programului Operaţional Regional măsura 2.2 (POR 2.2), este încă scăzut. Deşi programul de finanţare este deschis încă din data de 23 februarie 2017, este de aşteptat ca cele mai multe proiecte să fie depuse abia în perioada următoare, ca urmare a scăderii punctajului minim necesar semnării contractului de finanţare. Situaţia este însă diferită în cazul finanţărilor de până la 200.000 de euro, peste 1.600 de întreprinderi trecând deja de etapa verificării documentaţiei depuse, scrie avocatnet.ro.
Doar 22 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii au depus, până la această dată, cereri de finanţare prin care au solicitat un sprijin nerambursabil cuprins între 200.000 de euro şi un milion de euro. Situaţia este explicabilă prin faptul că, în primele două luni de la deschiderea apelului de proiecte, solicitanţii trebuiau să îndeplinească cel puţin 85 de puncte pentru a putea semna contractele de finanţare.
Începând cu data de 23 aprilie 2017, punctajul minim necesar va fi redus cu cinci puncte în fiecare lună, urmând ca în ultima etapă a sesiunii să fie acceptate proiecte cu un punctaj minim de 65 de puncte. Dacă la data de 30 august 2017 vor mai rămâne fonduri necontractate, sesiunea de depunere a proiectelor va fi prelungită, punctajul minim urmând a fi redus succesiv, însă fără a coborî sub pragul minim de 50 de puncte.
Cele mai multe proiecte au fost depuse în regiunea Sud-Muntenia, unde valoarea cumulată a ajutorului financiar solicitat de cele şase proiecte însumează deja puţin peste 10% din bugetul disponibil. În acelaşi timp, în regiunea Sud-Est (judeţele Buzău, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa) a fost depusă o singură cerere de finanţare.
Niciunul dintre proiectele depuse în acest moment nu a trecut încă de etapa verificării conformităţii şi eligibilităţii, astfel că obţinerea finanţării este incertă. Procedura instituită prin intermediul ghidului solicitantului impune o verificare a proiectelor depuse în două etape: în prima etapă, proiectele depuse vor fi verificate din punct de vedere al conformităţii şi eligibilităţii. Dacă solicitanţii au depus toate documentele solicitate, iar informaţiile prezentate în cadrul acestora sunt corelate între ele, atunci proiectul va fi declarat conform şi eligibil; în etapa ulterioară, proiectele vor fi analizate din punct de vedere tehnico-economic, fiind verificate informaţiile prezentate în cadrul planului de afaceri. În această etapă, doar proiectele care îndeplinesc punctajul minim solicitat în cadrul lunii respective vor primi finanţare. Proiectele conforme şi eligibile, dar cu un punctaj insuficient, vor fi reportate pentru lunile următoare, urmând a primi finanţare doar în limita bugetului disponibil.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 21 Aprilie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.