Atacul din Paris, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic

Atacul de pe bulevardul parizian Champs-Elysées a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic, informează AFP.
”Autorul atacului de pe Champs-Elysées din centrul Parisului este Abu Yussef Belgianul şi este unul dintre combatanţii Statului Islamic”, a transmis organul de propagandă al ISIS.
De altfel, președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că toate pistele conduc spre un atac terorist. Acum, acesta  participă la o reuniune de criză cu premierul Bernard Cazeneuve şi ministrul de Interne Matthias Fekl.
”Aduc un omagiu poliţistului ucis pe Champs-Elysées astă seară (joi), mă gândesc la familia sa. Solidaritate cu colegii răniţi şi rudele lor”, a scris şeful Guvernului , pe Twitter.
Un polițist a murit și doi au fost răniți joi noapte, în Paris. Autoritățile franceze au anunțat imediat că atacatorul a fost neutralizat.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 21 Aprilie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.