Scumpirile de pe piaţa energiei provoacă îngrijorări


Cel mai mare furnizor local de energie avertizează, în contextul creşterii alarmante a preţului kilowattului, că efectele scumpirilor se vor propaga în lanţ în economie şi sugerează ca autorităţile să intervină ca în cazul RCA, informează România liberă. 
Consecinţele au apărut deja şi sunt vizibile în facturile populaţiei, care s-au majorat cu 8% de la 1 iulie. Asta în condiţiile în care furnizorii ceruseră o majorare de circa 25%.
Potrivit directorului general al companiei Electrica SA, Cătălin Stancu, scumpirea nu acoperă nici acum costurile înregistrate de Electrica cu achiziţia energiei, iar consecinţele se vor vedea mai ales la sfârşitul anului şi începutul lui 2018, când Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - (ANRE) trebuie să le recunoască din costuri. 
Stancu mai susţine că majorarea de pe bursa OPCOM ar trebui să reflecte o majorare a cererii, însă consumul nu a crescut, iar exporturile sunt similare cu cele din 2016.
„Apoi, probabil că pe termen scurt ar trebui şi o măsură administrativă. Până înţelegem ce se întâmplă, trebuie cumva să ne ferim de efectele pe termen lung. Trebuie făcută o analiză serioasă. De exemplu, anul trecut a fost la RCA aceeaşi problemă. O industrie a zis: nu mai suportăm costul şi cineva a spus: «Hai să punem un fel de stop, ca să le dăm timp, să studiem problema şi să vedem ce măsuri luăm»”, a spus Cătălin Stancu.  
Directorul general mai susţine că dacă şi ceilalţi operatori din piaţă, precum şi industria care depinde de costul energiei se confruntă cu probleme la fel de serioase ca cele de la Electrica, atunci „se strâng elemente serioase” pentru o măsură de plafonare a preţului.    

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 17 Iulie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.