România, cea mai părăsită ţară din lume, după Siria


România se confruntă cu cifre îngrijorătoare conform unui raport ONU, situându-se pe locul II în lume la numărul de cetățeni care au părăsit țara, pe locul I fiind Siria, o țară aflată în război, informează B1 TV.

Plecarea românilor din țară atinge cote alarmante, fiindcă, în procente, diaspora reprezintă 17% din populația totală a României. Raportul ONU arată că, în perioada 2000-2015, România a avut cea mai mare creștere a diasporei la nivel mondial. În cifre, țara este a patra la nivel european, ca număr al imigranților (3,4 milioane de persoane).
În acest moment, România are o diasporă de aproximativ 4 milioane de persoane în Europa şi cam şase milioane în toată lumea. România va trece printr-o altă dramă, o altă situaţie complicată. Un blocaj din cauza lipsei persoanelor active. România nu va mai găsi forţă de muncă pentru că toate persoanele active şi care au putut au plecat afară", a spus Daniel Ţecu, preşedinte FADERE.
Altă statistică arată că peste 200 de români părăsesc țara în fiecare zi și nu se mai întorc, deși ministrul românilor de pretutindeni susține că 50 la sută din diaspora vrea să revină în țară. Majoritatea celor care iau calea graniței, nu se mai întorc din cauza sărăciei, a corupției, a lipsei de civilizație și a nedreptății, informează Realitatea, citată de B1 TV.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 13 August 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.