Ce avere deţine Mihai Fifor, noul ministru al Apărării


Senatorul PSD Mihai Fifor a dat Ministerul Economiei pe cel al Apărării Naţionale. Anunţul a fost făcut, marţi, de şeful său, Liviu Dragnea.
Fifor are 47 de ani, este absolvent de filosofie şi cu doctorat în antropologie socială. A absolvit în 2009 cursul "Securitate şi bună guvernare" la Colegiul Naţional de Apărare, precum şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne, scrie Hotnews.
Amintim că el a fost refuzat de preşedintele Iohannis în 2015, când premierul de atunci, Victor Ponta, l-a propus ca ministru al Transporturilor.
Potrivit declaraţiei de avere, Fifor deţine o casă în Işalniţa, Dolj, nu are niciun teren şi conduce o Dacia Logan din 2015. Nu deţine bunuri preţioase, are în două conturi depozite de aproape 59.000 de lei şi acţiuni la Fondul Proprietatea cu o valoare de circa 119.000 de lei.
Fifor are un credit ipotecar de 17.000 de euro şi un credit auto de circa 10.000 de euro.
În afară de venitul de la Senat (64.000 lei) şi de la Fondul Proprietatea (7.000 lei), Fifor a mai încasat în anul 2015 şi venituri din despăgubiri de la ANRP (100.000 de lei).

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 13 Septembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.