Amazon lansează primul Kindle rezistent la apă

b1.ro

Amazon a lansat o nouă versiune a celui mai scump Kindle din portofoliu, Oasis, acesta devenind şi primul ebook reader al companiei americane care iese din apă nevătămat, scrie CNN Money.

Noul Kindle Oasis păstrează în linii mari designul versiunii de anul trecut, cu una din laturi semnificativ mai lată decât restul marginilor. Însă, plasticul moale de pe spatele dispozitivului a fost înlocuit cu aluminiu, care reuşeşte să-i confere un aspect mai elegant.
 Versiunea de anul acesta a crescut şi în dimensiuni, ecranul având acum 7 inch, faţă de cei 6 inch de anul trecut. Acesta îşi va adapta automat luminozitatea în funcţie de condiţiile de iluminare de moment, cu ajutorul senzorilor ambientali.

Ecranul mai mare a făcut posibilă şi integrarea unei baterii de capacitate mai mare decât anul trecut. Aceasta ar trebui, teoretic, să ofere o autonomie mai bună, însă cei de la Amazon nu au oferit date în acest sens.
 Oasis dispune de butoane fizice pentru întoarcerea paginilor, însă această acţiune poate fi realizată la fel de uşor prin intermediul interfeţei grafice şi a touchscreen-ului.

Marea noutate este, însă, rezistenţa la apă. Noul Kindle are certificarea IPX8, putând fi scufundat timp de o oră la o adâncime de 2 metri fără probleme. Totuşi, după contactul cu apa este recomandată ţinerea verticală a dispozitivului, pentru evacuarea eventualelor picături care pătrund în interior prin intermediul portului USB.

Amazon are patru versiuni de Kindle în ofertă, iar noul Oasis este cel mai scump dintre ele. Cea mai ieftină versiune de Oasis, cu 8 GB spaţiu de stocare, costă 250 de dolari, noteaza B1TV.
 

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 12 Octombrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.