Un avion militar s-a prabusit in sudul Spaniei

b1.ro

Un avion militar s-a prăbuşit, cu puţin timp în urmă, lângă baza aeriană Llanos, în Albacete, sudul Spaniei, relatează rt.com, citând Ministerul Apărării. În acel moment, în zonă se desfăşura  o demonstraţie pe bulevardul Paseo de la Castellana din Madrid, pentru a marca reunificarea Spaniei şi ziua în care Cristofor Columb a sosit pentru prima oară în cele două Americi, în 1492.
Autorităţile spaniole au confirmat incidentul, care s-a produs la ora locală 12:15 (13:15, ora României), dar nu au oferit detalii suplimentare. Unităţi de pompieri, de poliţie şi personal medical au fost detaşate la faţa locului. 
Potrivit informaţiilor, pilotul aeronavei nu a reuşit să se catapulteze.
 Incidentul a avut loc în apropiere de parcul La Pulgosa, dar deocamdată nu au fost raportate persoane rănite, informeaza B1tv.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 12 Octombrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.