Şi cea de a șasea rundă a negocierilor Brexit s-a încheiat fără rezultate palpabile. UE a dat un ultimatum Regatului Unit pentru a-și clarifica angajamentele la plecarea din Uniune

Maria Capitaine


Negociatorii europeni au lansat vineri, la finele celei de a şasea runde de negocieri de la Bruxelles cu negociatorii britanici, un ultimatum, dându-le un răgaz de două săptămâni în care să-și clarifice termenii plecării din Uniune. Bruxelles-ul a precizat că această cerere este condiția pentru a accepta în luna decembrie începerea tratativelor comerciale pe care Londra le reclamă cu insistență în vederea pregătirii perioadei post-Brexit.

Runda a şasea de negocieri dintre Bruxelles și Londra s-a derulat în doar o zi și jumătate, respectiv joi și vineri și, potrivit caracterizării date de corespondenții permanenți la Bruxelles ai cotidianelor "Les Echos" și "Le Monde", discuțiile au fost "puțin fructuoase". Surse apropiate negociatorilor au relatat că, de data aceasta, în calea găsirii de soluții la dosarele-cheie la care ține Bruxelles-ul, a apărut un alt serios obstacol, realmente neașteptat să devină atât de controversat. Este vorba de complicarea, și mai mult, a dosarului irlandez. Londra și Bruxelles-ul au păreri divergente în privința modalităților de evitare a revenirii la o frontieră "dură" cu Irlanda.

Poziţie categorică a negociatorului-șef european, Michel Barnier

În declarația de presă de la finele rundei de negocieri, Michel Barnier, negociatorul-șef european, a confirmat că Bruxelles-ul cere "clarificări urgente" din partea guvernului britanic condus de dna Theresa May, "din ce în ce mai fragilizat". Barnier a confirmat de asemenea că termenul dat negociatorilor britanici pentru a-și clarifica termenii plecării din UE este de "două săptămâni", adăugand că numai dacă la capătul acestor două săptămâni britanicii vin cu "angajamente clare și sincere" europenii vor accepta să deschidă a doua fază de negocieri, cu prilejul summitului european de la mijlocul lunii decembrie. Dacă termenul nu este respectat, această perspectivă se va amâna până în februarie sau martie anul viitor, cu prilejul altor summituri europene. Așa cum se știe, a doua etapă a negocierilor Brexit va include definirea relațiilor viitoare dintre UE și Marea Britanie. Michel Barnier a precizat din nou că nu se va trece la a doua etapă a negocierilor Brexit decât dacă în prealabil se ajunge la un acord asupra celor trei dosare-cheie la care ține Bruxelles-ul: reglarea conturilor financiare între Londra și UE, statutul cetățenilor europeni aflați în Marea Britanie și al cetățenilor britanici în țări europene și frontiera din Irlanda.







Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.