Ori aducem euro în România, ori ne pleacă românii în zona euro

Conf. univ. dr. Andreea Paul (INACO)


Sunt cetăţean european şi vreau mai multă Europă, cu România în zona Euro. Cum înţeleg eu economic şi politic acest pas: să accelerăm lucrurile! Fără a le forţa.
Este esenţial să fim racordaţi la participarea la euro. Luna viitoare vom vedea mai concret care este noul mod de a aborda moneda europeană - într-un white paper pentru ţările care urmează să adere. 
Croaţia şi-a asumat oficial obiectivul politic de a fi membră a zonei euro. Şi-a propus să intre în ERM în următorii trei ani, înainte de a prelua preşedinţia UE în 2020. 
Cât de tare ne grăbim noi, ţara care declară că vrea?! 
Pe aceste coordonate, vorbele sunt însoţite de fapte?! 
Dacă spui că vrei să intri în euro, dar nu îţi pui casa în ordine, nu îţi dublezi vorbele de fapte, rişti să devii neserios, lipsit de credibilitate. Ţine mai mult de Guvernul momentului decât de Parlament.
La 3% deficit bugetar trebuie să ajungi în cele mai grele momente ale ciclurilor economice, nu în cele mai bune perioade. 
Avem al doilea cel mai mare deficit extern din UE, după UK.
Avem al treilea cel mai mare deficit bugetar din UR, după Franţa şi Spania. 
Inflaţia, începând cu anul viitor, va fi în jur de 2,8%.
În acest mod, noi ne situăm acum mai prost decât Polonia, Ungaria şi Cehia, iar odată cu începutul anului 2018 şi pe inflaţie - faţă de ţări care nu şi-au declarat public intenţia de aderare la moneda europeană, sub valul de euroscepticism politic. 
Mai vedem la noi o dorinţă mai mică a României de a intra în uniunea bancară, de a discuta despre competitivitate, deşi populaţia şi mediul de afaceri ar fi principalii câştigători. 
Planul nostru de aderare la euro în 5 ani ar trebui să se bazeze pe ancorarea în disciplinarea fiscală şi bugetară, pe ancorarea în disciplina şi uniunea bancară. 
Pe scurt, totul rezumat la un cuvânt: pe competitivitate. Faptele economice trebuie puse pe masă, nu polemici publice sterile sau politicianiste. 
Nicio scuză nu mai justifică lipsa ordinii la noi acasă, a convergenţei cu valorile şi practicile europene, cu moneda europeană, în anul Centenarului şi în cel al Preşedinţiei României din 2019. 
Propunerea INACO este să punem accent pe acţiunile dedicate creşterii competitivităţii economiei româneşti prin crearea Grupului de Lucru pentru Economia Viitorului care să fie mult mai larg decât echipa tehnică dedicată monedei euro, care să includă elemente de lobby legitim la nivel european - pentru a fi bine conectaţi la deciziile europene şi la tendinţele tehnologice ale viitorului.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 14 Noiembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.