Seful Sectorului politiei de frontiera Giurgiu, urmarit penal de DNA pentru santaj si cumparare de influenta

HotNews.ro

Seful Sectorului politiei de frontiera Giurgiu, Ionut Ifrim, este urmarit penal de procurorii DNA pentru santaj si cumparare de influenta, fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Acesta este acuzat, printre altele, ca i-a luat 60.000 de dolari unei persoane care voia sa treaga granita in Bulgaria cu 135.000 de dolari la el. Fapta a avut loc in 28 aprilie 2017.

Ifrim, in loc sa intocmeasca un proces verbal, a pastrat banii si a amenintat persoana respectiva, martor in dosar, "ca ii va face dosar penal si ca nu o va lasa sa treaca frontiera de stat din Romania in Bulgaria prin punctul de trecere al frontierei Giurgiu", arata DNA, intr-un comunicat.

In cursul lunii mai 2017, dupa o discutie purtata cu proprietarul real banilor care stia ca cei 60.000 USD au fost retinuti in mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectiva in doua transe, potrivit sursei citate.

Tot Ionut Ifrim este acuzat ca i-ar fi promis, in noaptea de 20/21 mai 2017, unui agent al politiei de frontiera Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urma sa-si determine colegii sa nu controleze niste transporturi de marfuri contrafacute care apartineau unor persoane din anturajul ofiterului de politie.

In perioada in care se afla sub control judiciar, Ifrim are urmatoarele obligatii: 
a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat,
b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei,
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
d) sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului,
e) sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
f) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 14 Noiembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.