Deputatul Partidului Social Democrat, domnul Florinel Stancu, a realizat o evaluare a celor mai importante proiecte coordonate și finisate de administrația PSD de la Craiova în anul 2017

În declarația politică depusă, acesta a afirmat că „în 2017 au fost continuate și finalizate proiecte nespus de importante pentru Cetatea Băniei. Capitala Olteniei a reușit să atragă toată privirile în numeroase rânduri datorită realizărilor de mare însemnătate pentru viitorul orașului, al regiunii și al țării”.
În continuare, domnul Stancu a enumerat o serie de realizări foarte importante. „Din acest an locuitorii orașului Craiova se tratează într-un spital municipal nou. Atât ei, cât și locuitorii județului Dolj beneficiază de tramente la standarde europene, cu saloane curate și dotate corespunzător. Noua instituție medicală este una de top în regiune și face parte din promisiunile realizate de PSD.
Aeroportul din Craiova a revenit în topul aeroporturilor din țară și din regiunea de Sud-Est a Uniunii Europene. În vara anului viitor vor fi lansate zboruri estivale directe către Antalya, zboruri care vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Craiova, acesta reușind astfel să-și atragă încă un partener serios alături de cei care există deja. Anul în curs a fost unul foarte productiv pentru această instituție manageriată de autoritățile publice locale, iar conform Masterplanului de transport, Aeroportul din Craiova va ajunge până în 2020 al doilea din ţară, după Otopeni, ca număr de călători.
Consiliul Judeţean Dolj, cel care administrează Aeroportul, a anunţat investiţii de peste 70 de milioane de euro în următorii patru ani. Datorită infrasructurii moderne, serviciilor de înaltă calitate, a condiţiilor pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor în trafic naţional şi internaţional, asigurarea serviciilor aeroportuare pentru tranzitul de persoane, mărfuri şi poştă, precum şi a serviciilor de interes public naţional, acesta a devenit un loc atractiv pentru călătorii, dar și companiile din Bulgaria, Serbia și din țara noastră.În urma viziunii și efortului depus de administrațiile PSD a fost realizat un stadion nou. Lansarea noii arene are un impact pozitiv asupra dezvoltării orașului și a zonei. Odată inaugurat, acesta aduce cu sine noi locuri de muncă, evenimente naționale și internaționale în oraș, plus o creștere considerabilă a numărului de turiști care vizitează municipiul. Un alt proiect important pentru craioveni și pentru toți cei care vizitează orașul Craiova a fost finalizarea reabilitării Parcului „Nicolae Romanescu”, un parc aflat în topul celor mai uimitoare locuri de vizitat în lume. Echipa PSD califică acest proiect drept unul foarte important, deoarece după 100 de ani de la inaugurarea sa, parcul nu a mai avut parte de un proces atât de amplu de modernizare.La cele enumerate mai sus, aș mai putea adăuga încă foarte multe proiecte și realizări. Sunt proiecte care aduc bunăstare și pe care sunt convins că Partidul Social Democrat le va extinde în toată țara. Fiecare român merită să se bucure de un trai mai bun. La Craiova, la București sau în oricare oraș sau sat din România”, a declarat deputatul social-democrat.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 07 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.