Consecințele creșterii ROBOR: Primăriile vor plăti dublu creditele luate. Cazul Târgu Jiu

b1.ro

Creşterea ratelor creditelor va epuiza și volatiliza bugetele locale. Primăriile care au contractat împrumuturi în lei au acum de dat băncilor de două ori mai mult decât la începutul anului.

Pentru a nu ajunge în situația de a avea conturile blocate, Primăria din Târgu Jiu şi-a plătit ultima rată din banii pentru investiţii. Odată cu majorarea ROBOR, suma datorată lunar a crescut de la 200.000 de lei la 350.000 de lei.

    La mulți ani, români! La mulți ani, Rombot! Promoted by Rom Autentic Rom Autentic

Potrivit analiştilor economic, o soluţie pentru primăriile aflate în această situaţie ar fi creşterea încasărilor, prin majorarea taxelor şi impozitelor locale.

„Urmează ca, în perioada următoare, prin Ministerul Dezvoltării, să primim o suplimentare de finanţare pentru amenajarea exterioară la care şi Primăria va avea o cotă parte”, spune Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, scrie Digi24.

Noua arenă sportivă va avea 12.000 de locuri, parcare subterană și exterioară, un hotel de patru stele cu 40 de camere şi mai multe spaţii comerciale. Lucrările au început în 2015 şi ar trebui să se încheie în primăvara anului viitor. Oraşul nu mai are, însă, echipă în prima divizie, noteaza B1TV.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 07 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.