SUA: Camera Reprezentanților respinge cu o largă majoritate moțiunea de destituire a președintelui Trump

b1.ro

Camera Reprezentanților din SUA a respins miercuri cu o largă majoritate moțiunea prin care se dorea inițierea procedurii de destituire a președintelui Donald Trump, relatează washingtonpost.com

Rezoluția a fost propusă de democratul de Texas Al Green, a fost respinsă cu 364 de voturi pentru și 58 împotrivă. Niciun membru al majorității republicane nu a susținut deschiderea unei proceduri de destituire a președintelui.

 Liderii opoziției democrate au luat ei înșiși poziție împotriva acestei tentative.

Rezoluția propusă de Al Green conține două articole care justifică deschiderea unei proceduri de destituire: primul se referă la inaptitudinea lui Trump de a exercita funcția prezidențială deoarece a semănat discordie în SUA și ar fi acționat în mod nedemn. Al doilea se referă la incitarea la ură prin declarații, în special în ceea ce privește musulmanii și persoanele transgender.

În SUA, președintele nu poate fi destituit decât după ce a fost pus sub acuzare printr-un vot al Camerei Reprezentanților (''impeachment'') și apoi condamnat printr-un vot al unei majorități de două treimi din Senat. Niciun președinte nu a fost destituit în istoria SUA, însă doi au fost puși sub acuzare după care au fost achitați: Andrew Johnson, în 1868, și Bill Clinton, în 1999.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 07 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.