LUNĂ PLINĂ PENTRU BVB: DOUĂ COMPANII LISTATE ȘI DOUĂ EMISIUNI DE OBLIGAȚIUNI ÎN NOIEMBRIE

Curierul Naţional

Două companii s-au listat la BVB luna trecută: Transilvania Broker de Asigurare și Sphera Franchise Group
Două emisiuni de obligațiuni au intrat la tranzacționare în noiembrie: Investia Finance și Bittnet Systems
La nivelul indicilor, BET păstrează un avans de 10%, BET-TR - care include și dividendele - are un plus de aproape 20%, iar BET-FI a urcat cu 30%
Lucian Anghel, BVB: Bursa a ajuns la 88 de emitenți la finalul lunii trecute, după ce numai în ultimele 12 luni cinci companii s-au listat pe piața principala ceea ce reprezintă cea mai bună performanță din istoria bursei. Sperăm ca listările de companii să continue.
„Noiembrie a fost o lună plină la Bursa de Valori București: pe segmentul de acțiuni au avut loc două listări cu valoare totală de 64 de milioane de euro, iar pe segmentul de obligațiuni au intrat la tranzacționare obligațiuni de 1,2 milioane de euro. Bursa românească a ajuns la 88 de emitenți la finalul lunii trecute, după ce numai în ultimele 12 luni cinci companii s-au listat pe piața principală ceea ce reprezintă cea mai bună performanță din istoria bursei ca număr de noi companii. Trendul listărilor sperăm să continue în 2018 și astfel alte companii să intre în ringul bursier,” a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 07 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.