USR Cluj cere explicaţii Primăriei pentru nealocarea unui sediu

Preşedintele USR Cluj, Elek Levente, a solicitat în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca din data de 12 februarie 2018 explicaţii pentru tărăgănarea alocării unui sediu pentru Uniunea Salvaţi România, filiala Cluj. USR este singurul partid parlamentar care nu a primit, după mai mult de un an de la alegerile din anul 2016, un spaţiu din partea Primăriei municipiului Cluj-Napoca, deşi a depus în repetate rânduri cereri în acest sens.

Menţionăm că alte formaţiuni politice nereprezentate în Parlament şi fără activitate vizibilă în politica din România, precum PRU, PNŢCD, PRM sau PSM, beneficiază de sedii în spaţii ale Primăriei din zona centrală a oraşului. În condiţiile în care Uniunea Salvaţi România a câştigat în decembrie 2016 voturile a aproape un sfert dintre locuitorii municipiului Cluj-Napoca, refuzul de a aloca un sediu corespunzător filialei judeţene USR Cluj şi filialei municipale USR Cluj-Napoca sfidează voinţa acestor cetăţeni.

Refuzăm să credem că administraţia locală nu doreşte să încurajeze competiţia politică şi că se foloseşte cu bună ştiinţă de şicane administrative, a declarat acesta.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 13 Februarie 2018. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.