Atenție, șoferi! Intră în vigoare suspendarea înmatriculării

Gazeta de Sud

Începând cu 20 mai, intră în vigoare Ordonanța nr. 14/2017, care prevede suspendarea înmatriculării autovehiculelor în două cazuri: când noul proprietar nu și-a înmatriculat mașina în termenul prevăzut de lege și la expirarea Inspecției Tehnice Periodice (ITP). Un șofer depistat de polițiștii de la rutieră conducând un autovehicul cu înmatricularea suspendată, acesta va fi amendat, va rămâne fără certificatul și plăcuțele de înmatriculare și, în schimb, va primi o dovadă fără drept de circulație.

Prevederile Ordonan-ței nr. 14/2017 se vor aplica începând cu 20 mai. Să vedem, mai întâi, care sunt principalele modificări la Codul Rutier aduse de această ordonanță. Suspendarea de drept a înmatriculării este „operațiunea administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public“.

Codul Rutier prevede că, pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz. Aşadar, cât timp înmatricularea este suspendată de drept, autoturismul nu poate circula pe drumurile publice.

Suspendarea înmatriculării unui autovehicul intervine în două situații. Prima este cea în care o persoană achiziționează o mașină, însă „uită“ să o treacă pe numele său în termen de 90 de zile.

Potrivit legii, organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidența fiscală a fostului proprietar are obligația de a anunța Serviciul de Înmatriculări în termen de cinci zile lucrătoare. Mai departe, funcționarii de la Înmatriculări fac mențiunea privind înstrăinarea mașinii în baza de date, iar după 90 de zile, dacă noul proprietar nu se prezintă pentru a trece mașina pe numele său, i se suspendă înmatricularea.

„În situația în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate“, prevede Ordonanța nr. 14/2017.

Dacă, între timp, mașina este vândută de mai multe ori, termenul de 90 de zile curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate.

Lipsa ITP-ului duce la suspendarea înmatriculării


Potrivit legii, a doua situație în care se suspendă înmatricularea unei mașini este lipsa ITP-ului. „Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine și la data expirării sau, după caz, a anulării inspecției tehnice periodice și încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică“, mai prevede Ordonanța nr. 14/2017. Informațiile despre ITP ale autovehiculelor sunt furnizate Serviciului de Înmatriculări de către inspectorii Registrului Auto Român.

Pentru a verifica valabilitatea inspecției tehnice, polițiștii de la rutieră au acces la baza de date a Serviciului de Înmatriculări, care colaborează în baza unui protocol cu Registrul Auto Român.

„În scopul verificării efectuării inspecției tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilității acesteia, Poliția Rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate în condițiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor“, se arată în Ordonanța nr. 14/2017.

Sancțiunile

Aceeași ordonanță prevede și sancțiuni pentru șoferii depistați conducând un autovehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată.

„Verificați-vă valabilitatea ITP a mașinii. Din 20.05.2018, dacă sunteţi surprinşi în trafic cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată, poliţistul vă va reţine talonul şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă şi o dovadă fără drept de circulaţie, aşadar nu o să mai luaţi maşina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeţi la RAR, deci, mult mai complicat. Același lucru este valabil şi dacă maşina a fost cumpărată/vândută, dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare“, au precizat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Sancțiunea pentru conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată este între 9 și 20 de puncte-amendă, adică între 1.305 și 2.900 de lei. Aceeași amendă este prevăzută și pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat. În schimb, conducerea unui autovehicul neînmatriculat se pedepsește cu închisoarea de la unu la trei ani.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 16 Mai 2018. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.