Câştigătorii Cupei MAE 2018 au fost felicitaţi ieri, 12 iunie, de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu

Câştigătorii Cupei MAE 2018 au fost felicitaţi astăzi, 12 iunie 2018, de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, în cadrul festivităţii de premiere a celei de-a XVI-a ediţii a evenimentului, desfăşurată la Clubul Diplomatic.
"Doresc să felicit toţi participanţii care s-au înscris la competiţiile sportive din acest an - anul acesta am avut peste 300 de competitori din 27 de ţări. Aţi dat dovadă de fairplay, colegialitate, determinare şi profesionalism. Am înţeles de la colegii mei organizatori ai tradiţionalului eveniment de diplomaţie publică că toţi aţi avut atitudine de învingători, chiar dacă pe podium nu există decât un loc întâi. De aceea, consider că toţi cei de faţă sunteţi învingători pentru că aţi onorat sportul în adevăratul sens al cuvântului", a spus ministrul Teodor Meleşcanu.
Cea de-a XVI-a ediţie a Cupei MAE a avut loc de-a lungul a două week-end-uri (2-3 iunie, 9-10 iunie) la Clubul Diplomatic Bucureşti şi a cuprins opt discipline sportive: fotbal, baschet, badminton, tenis de câmp, tenis de masă, şah, tur ciclist şi golf.
La fotbal, învingătoare a fost echipa Ministerului Afaceror Externe (MFA Team), urmată de echipa Ambasadei Republicii Peru şi de cea a Ucrainei. Un premiu surpriză acordat echipei câştigătoare a fost mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal 2018 oferită de un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Competiţia de baschet a fost câştigată de "International All Stars", pe locul secund fiind echipa Spaniei, iar pe al III-lea, România.
La tenis de câmp, categoria simplu, locul I a fost câştigat de Mihail Harbic (MAE), locul al II-lea i-a revenit lui Sorin Moise (MAE), iar pe locul III s-a clasat Martin Soeprijadi Diaw, de la Ambasada Republicii Indonezia în România. La dublu, perechile care s-au impus au fost: locul I - Sorin Moise şi Mihail Harbic (MAE), locul al II-lea - Octav Dan Paxino şi Cristian Gîtman (MAE), locul al III-lea - Rodrigo Guzman Barros (Ambasada Republicii Chile) şi Martin Soeprijadi Diaw (Ambasada Republicii Indonezia în România).
La tenis de masă, câştigătorii categoriei masculin au fost: locul I - Kim Hyon Song (Ambasada Republicii Populare Democrate Coreene), locul al II-lea - Mihai Ion (MAE), iar locul al III-lea - Ri Su Dong (Ambasada Republicii Populare Democrate Coreene). La categoria feminin, primele două locuri au fost ocupate de Zhou Qinhghua, respectiv Zhao Li (Ambasada Republicii Populare Chineze), urmate de Elena Ioana State (MAE).
La competiţia de dublu, echipa câştigătoare a fost cea formată din Kim Hyon Song şi Ri Su Dong (Ambasada Republicii Populare Democrate Coreene), pe locul al II-a clasându-se echipa MAE, formată din Virgil Baran şi Virgil Baran Jr., pe locul al III-lea fiind echipa Ambasadei Republicii Populare Chineze - Xia Changing şi Zhao Lei.
Câştigătorii turului ciclist au fost, la categoria masculin: locul al III-lea - Alexandr Rulin - Ambasada Federaţiei Ruse, locul al II-lea - Philippe de Varennes - Ambasada Canadei, locul I - Alexander Alekseev - Ambasada Federaţiei Ruse. La categoria feminin, locul al III-lea a revenit Ambasadei Turciei, reprezentată de Eunice Cociorvan, locurile II şi I fiind adjudecate de Mădălina Guţă, respectiv Alexandra Calu (MAE).
La golf, câştigători au fost: locul I - David T. Freake, Ambasada Canadei, locul al II-lea - E.S. Safdar Hayat, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, iar locul al III-lea E.S. Karol Mistrik, Ambasadorul Republicii Slovace în România.
Proba feminină de badminton a fost câştigată de: locul I - Olimpia Pârje (MAE), locul al II-lea Cheng Zishu (Ambasada Republicii Populare Chineze) şi locul al III-lea - Andra Florentina Blidărescu (MAE). În proba masculină, locul I i-a revenit lui Zhou Chaohan (Ambasada Republicii Populare Chineze), locul al II-lea a fost ocupat de Radu Dumitru Florea (MAE), iar locul al III-lea de Sait Evren Guner, de la Ambasada Republicii Turcia.
La şah, pe primul loc s-a clasat Dumitrache Şerban (MAE), pe locul al II-lea - Gabriel Sarafian (MAE), iar pe locul al III-lea - Ashot Grigorian (Armenia).
Ediţia din acest an a beneficiat de sprijinul a doi parteneri tradiţionali ai Ministerului Afacerilor Externe: Primăria Municipiului Bucureşti şi Comitetul Olimpic Român.
Premiile au fost înmânate de: Tomniţa Michaela Florescu, Viceprimar al Primăriei Municipiului Bucureşti, Oana Zaharia - directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Mihai Claudiu Covaliu - Preşedinte, şi George Boroi, Secretar General, din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, alături de reprezentanţi ai federaţiilor sportive şi sponsorilor evenimentului.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 13 Iunie 2018. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.