Concluziile teleconferinţei organizate de Comisia Europeană privind produsele congelate Greenyard

Astăzi a avut loc teleconferinţa cu toate statele membre, organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE, pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situaţiei generată de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat (produs de compania Greenyard din Ungaria) şi, posibil în alte produse de origine vegetală congelate produse de această firmă.
Cu acest prilej, au fost purtate discuţii tehnice şi a avut loc un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor întreprinse de către statele membre.
În urma discuţiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menţioneze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic, înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distrugere prin tratare termică - fierbere).
S-a stabilit ca, în scurt timp, Comisia Europeană să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru fi difuzate către consumatorii din toate statele membre.
De asemenea, s-a reiterat necesitatea ca autorităţile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria.
Precizăm că ANSVSA monitorizează în continuare procedurile de retragere şi rechemare ale firmelor distribuitoare şi a celor care comercializează produsele congelate, incluse pe lista de distribuţie comunicată.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 11 Iulie 2018. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.