ALDE respinge teoria lui Dragnea privind spargerea alianţei cu PSD: Coaliţia este solidă

Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, a respins orice discuţie privind ruperea alianţei cu ALDE după ce Liviu Dragnea a afirmat că are informaţii că preşedintele Klaus Iohannis vrea să îl convingă pe Tăriceanu să rupă alianţa."Noi ne vedem de treaba noastră, ca de obicei. A spus-o şi preşedintele săptămâna trecută că exclude orice astfel de speculaţie pe tema aceasta. Noi ne vedem de treabă şi sperăm să avem rezultate aşa cum aşteaptă şi cei care ne-au votat. Coaliţia are treaba de făcută. Coaliţia este solidă. Nu avem probleme", a afirmat vicepreşedintele ALDE.Acesta a respins cu vehemenţă orice posibilă colaborare cu PNL, partid de unde s-au rupt majoritatea membrilor ALDE.
"Cât timp PNL are alte valori nu se poate discuta de niciun fel de altă abordare. Este complicat să ne dăm mâna chiar şi cu proiecte aşa cum ar trebui, proiecte naţionale, de interes national în Parlament, pentru că e totul un politicianism. Sunt lucruri ieftine. Nu putem să discutăm în mod normal nici măcar, cum să spun, au fost nişte modificări la Codul rutier, deci lucruri neutre şi nu le mai putem discuta în altă notă decât politicianistă sau ei nu le discută decât într-o notă politicianistă. Trebuie să schimbe un pic viziunea şi abordarea, pentru că nu se poate aşa", a completat Gerea.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, duminică seară, că la discuţia dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liberali, şeful statului le-ar fi spus că el va conduce PNL, dându-le sarcina de a se ocupa de alte partide şi precizând că de negocierile cu ALDE se va ocupa el personal.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 06 August 2018. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.