Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: 89% dintre organizații nu își protejează datele în mod eficient
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
IT

89% dintre organizații nu își protejează datele în mod eficient

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 22 februarie 2022
Distribuie
Foto: Pexels, Tima Miroshnichenko

Studiu Veeam

Raportul Veeam Data Protection Trends 2022 a relevat că 67% dintre companii apelează la soluții bazate pe cloud pentru a-și proteja datele, în timp ce capacitatea de a le recupera în urma atacurilor de tip ransomware continuă să primeze în ceea ce privește strategiile de continuitate a afacerii

Decalajul dintre așteptările mediului de afaceri și capabilitățile departamentelor de IT de a acționa în cazul unor atacuri cibernetice nu a fost niciodată mai mare. Potrivit raportului Veeam® Data Protection Trends 2022, 89% dintre organizații nu sunt suficient de precaute când vine vorba despre protejarea datelor. Veeam Software, lider pe piața soluțiilor de backup, recuperare și gestionare a datelor care oferă o abordare modernă în ceea ce privește protecția datelor, a constatat că 88% dintre managerii IT se așteaptă ca bugetele pentru protecția datelor să crească într-un ritm mai accelerat față de cheltuielile IT în general, pe măsură ce datele devin tot mai importante pentru succesul de business al companiilor, iar provocările legate de protejarea acestora sunt din ce în ce mai complexe. Mai mult de două treimi dintre companii apelează la servicii bazate pe cloud pentru a-și proteja datele esențiale.

La baza raportului Veeam Data Protection Trends 2022 stau peste 3.000 de interviuri cu profesioniști cu putere de decizie din departamentele IT, dar și din organizații globale pentru a înțelege care sunt strategiile lor de protecție a datelor pentru următoarele 12 luni, dar și pe termen lung. Acest studiu, cel mai mare de acest gen, analizează modul în care organizațiile se pregătesc pentru provocările IT cu care se confruntă, inclusiv creșterea uriașă a utilizării serviciilor cloud și a infrastructurii cloud-native, precum și diversificarea atacurilor cibernetice și măsurile pe care le iau pentru a implementa o strategie modernă de protecție a datelor care să asigure continuitatea afacerii.

„Creșterea volumelor de date din ultimii doi ani a fost mai mult decât dublă, în mare parte datorită modului în care lumea întreagă a adoptat munca la distanță în pandemie și serviciile bazate pe cloud”, a declarat Anand Eswaran, Chief Executive Officer în cadrul Veeam.

Anand Eswaran, CEO Veeam

„Pe măsură ce volumele de date au explodat, au crescut și riscurile asociate cu protecția datelor; atacurile de tip ransomware-ul fiind un prim exemplu. Acest studiu arată că organizațiile sunt conștiente de aceste provocări și investesc masiv, adesea din cauza faptului că nu au reușit să ofere protecția de care utilizatorii au nevoie. Companiile pierd teren, deoarece ritmul de modernizare a platformelor de „producție” depășește ritmul modernizării metodelor și strategiilor de „protecție”. Volumele de date și diversitatea platformelor vor continua să crească, iar peisajul amenințărilor cibernetice se va extinde. Așadar, echipele de management (CXO) trebuie să investească într-o strategie care să acopere lacunele pe care le au deja și care să țină pasul cu creșterea cerințelor de protecție a datelor.”

web-hosting-premium-thc
Aceste greseli majore iti pot afecta site-ul mai mult decat crezi!
21 mai 2020

Decalajul în materie de protecție a datelor se adâncește

Potrivit respondenților, capacitățile lor de protecție a datelor nu pot ține pasul cu cerințele de business: 89% dintre ei raportând un decalaj între cantitatea de date pe care își pot permite să le piardă în urma unui incident și frecvența cu care se face back-up-ul datelor. Această cifră a crescut cu 13% în ultimele 12 luni. Astfel, în timp ce volumul și importanța datelor continuă să crească, se accentuează și nevoile legate de protejarea acestora la un nivel satisfăcător. Principalul factor care stă la baza acestei situații este faptul că provocările cu care se confruntă organizațiile în materie de protecție a datelor sunt imense și din ce în ce mai diverse.

Pentru al doilea an consecutiv, atacurile cibernetice au fost cea mai mare cauză a întreruperii activității, 76% dintre organizații raportând cel puțin un eveniment ransomware în ultimele 12 luni. Nu numai frecvența acestor evenimente este alarmantă, ci și magnitudinea lor. În cazul fiecărui astfel de atac, organizațiile nu au reușit să mai recupereze 36% din datele pierdute, ceea ce dovedește că strategiile lor de protecție a datelor nu reușesc în prezent să ajute organizațiile să prevină, să remedieze și să recupereze în mod eficient date în urma atacurilor de tip ransomware.

„Pe măsură ce atacurile cibernetice devin din ce în ce mai sofisticate și chiar mai greu de prevenit, soluțiile de back-up și recuperare reprezintă elemente esențiale ale strategiei de protecție modernă a datelor a oricărei organizații”, a declarat Danny Allan, CTO la Veeam.

Danny Allan, CTO Veeam

„Pentru a opera în mod optim, organizațiile au nevoie de 100% certitudine că back-up-urile sunt finalizate în mod prompt, iar restaurările se livrează conform contractelor de servicii agreate. Cea mai bună modalitate de a asigura că datele sunt protejate și recuperabile în cazul unui atac de tip ransomware este de a colabora cu un specialist terț și de a investi într-o soluție automatizată și sincronizată care protejează multitudinea de platforme de producție din centrele de date și din cloud pe care se bazează astăzi organizațiile de toate dimensiunile.”

Noua prioritate în apărarea cibernetică: accentul se mută de la rețea la utilizatori și la accesul lor la resursele companiei
18 octombrie 2022

Companiile se confruntă cu o situație îngrijorătoare în ceea ce privește protecția datelor

Pentru a reduce decalajul dintre capacitățile de protecție a datelor și tendința de creștere a peisajului amenințărilor, organizațiile vor investi anual cu aproximativ 6% mai mult pentru a-și proteja datele decât pentru investiții generale în IT. Cu toate că acest lucru va contribui doar într-o oarecare măsură la inversarea tendinței ca nevoile de protecție a datelor să depășească capacitatea de implementare, este îmbucurător să vedem că directorii de companii recunosc nevoia urgentă de soluții moderne de protecție a datelor.

- Publicitate -

Pe măsură ce cloud-ul își continuă traiectoria de a deveni platforma dominantă pentru stocarea date, 67% dintre organizații utilizează deja servicii cloud ca parte a strategiei lor de protecție a datelor, în timp ce 56% dintre acestea rulează acum containere în producție sau intenționează să o facă în următoarele 12 luni. Diversitatea platformelor se va extinde în cursul anului 2022, decalajul dintre centrele de date (52%) și serverele cloud (48%) continuând să se micșoreze. Acesta este unul dintre motivele pentru care 21% dintre organizații au evaluat capacitatea de a proteja sarcinile de lucru găzduite în cloud ca fiind cel mai important factor de decizie când vine vorba despre achiziția de soluții de protecție a datelor în 2022. În plus, 39% consideră că capabilitățile IaaS/SaaS reprezintă atributul cel mai important când vine vorba de soluții moderne de protecție a datelor.

„Arhitecturile IT hibride determină atât strategiile de producție, cât și cele de protecție prin cloud-storage și Disaster Recovery utilizând infrastructura găzduită în cloud”, a concluzionat Allan. „Beneficiile investiției în soluții moderne de protejare a datelor merg dincolo de asigurarea operării în parametrii normali, garantarea continuității afacerii și menținerea încrederii clienților. Pentru a atinge un echilibru în ceea ce privește cheltuielile în raport cu inițiativele digitale strategice, managerii IT trebuie să implementeze soluții robuste la cel mai mic cost posibil.”

Alte constatări-cheie din raportul Veeam Data Protection Trends 2022 includ:

– Companiile raportează un decalaj la nivel de servicii agreat versus servicii oferite: 90% dintre respondenți au confirmat că există un decalaj între contractele agreate de servicii și cât de repede pot reveni la productivitate în cazul unui incident de securitate. Acest procent a crescut cu 10% din 2021.

– Datele rămân neprotejate: În ciuda faptului că back-up-ul reprezintă o parte fundamentală a oricărei strategii de protecție a datelor, 18% dintre datele organizațiilor globale nu au copii de rezervă – prin urmare, acestea sunt complet neprotejate.

– Eroarea umană este mult prea frecventă: Defecțiunile tehnice reprezintă cea mai frecventă cauză a întreruperii activității, o medie de 53% dintre participanții la studiu confruntându-se cu întreruperi la nivel de infrastructură/rețea, hardware și software de server. 46% dintre respondenți s-au confruntat cu cazuri de erori de configurare cauzate de administratori, în timp ce 49% au fost afectați de ștergeri accidentale, suprascrieri ale datelor sau instanțe de fișiere corupte de utilizatori.

P2E, escrocherii legate de donații și deepfake-uri vocale: ce ne rezervă 2024
27 decembrie 2023

– Protejarea angajaților care lucrează la distanță: Doar 25% dintre organizații utilizează fluxuri de lucru sincronizate pentru a se reconecta în timpul unui dezastru, în timp ce 45% rulează scripturi predefinite pentru a reconecta resursele care rulează la distanță în caz de întrerupere a activității. 29% reconfigurează manual conectivitatea utilizatorilor.

– Rentabilitatea rămâne esențială: Întrebați despre cei mai importanți factori atunci când achiziționează o soluție pentru managementul datelor de companie, 25% dintre managerii IT sunt motivați de creșterea soluției lor.

Raportul complet Veeam Data Protection Trends Report 2022 poate fi descărcat aici – www.veeam.com/data-protection-report-2022.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Patria Bank propune un produs de creditare destinat fermierilor care vor să cumpere pământ
Articolul următor Beneficiarii cardurilor Up România primesc informații detaliate despre comercianți, prin soluția digitală Ethoca Consumer ClarityTM
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ce înseamnă NATO 3.0. Explicațiile lui Mark Rutte și cele ale lui Nicușor Dan
Politic
Declarația adoptată la București de liderii europeni participanți la summitul B9
Extern
Summitul B9. Volodimir Zelenski, primit de președinții României și Poloniei la Palatul Cotroceni
Politic

RSS Știri Financiare

  • PENNY a deschis 40 de magazine noi și a realizat afaceri de 2 miliarde euro în 2025
  • Flip a înregistrat tranzacții de peste 100 milioane de euro în 2025
  • Kaufland continuă expansiunea în jurul Capitalei și deschide un magazin la Chitila
  • Domeniile Davidescu, afaceri de peste 17,3 milioane de lei în 2025
IT

Apeluri de urgență și conversații multimedia la 112 prin rețele IP

4 minute
IT

Progres al Schneider Electric cu noua inovație EcoStruxure IT

6 minute
emag
IT

eMAG „Deschide România” a atras 2.000 de producători țară

3 minute
IT

Mulţi utilizatori sunt dispuși să împartă serviciile de streaming cu apropiații

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?