Angajator vs angajat sau stat vs angajat?

Avem o întreagă discuție: cine este mai impozitat, angajatorul sau angajatul? Capitalul sau forța de muncă? Având în vedere modul de calcul al salariilor, precum și al impozitelor și contribuțiilor sociale, modul în care sunt colectate de către stat aceste impozite și contribuții, cei mai mulți dintre noi sunt tentați să spună că forța de muncă este mult mai impozitată decât capitalul. Așa să fie oare? De ce se scoate statul din această ecuație? Pentru că, de fapt, statul stabilește mărimea acestor impozite și taxe, angajatorul le colectează de la angajat, prin reținerea la sursă, și le virează cuminte statului. Cu alte cuvinte, angajatorul prestează un serviciu statului. Mai mult, cheltuielile cu aceste impozite și taxe sunt suportate tot de către angajator, ele sunt parte ale costului de producție al angajatorului. De ce? Pentru că angajatorul plătește, de fapt, salariul brut, nu cel net, așa cum este perceput de cele mai multe ori de către angajat. De contribuția la pensie cine beneficiază? Angajatul. De contribuția la sănătate cine beneficiază? Angajatul. Singurul impozit fără contravaloarea unei prestații prezente, cum ar fi cele de sănătate sau viitoare, cum ar fi pensia, este impozitul pe venit, care este în prezent de maxim 6,5% din salariul brut. De ce 6,5%? Pentru că impozitul pe venit se calculează după ce se scade din brut 35%, adică cota de la pensie de 25% și cea de la sănătate de 10%. Angajatul ține cont doar de netul încasat, dar cele două contribuții sunt tot ale lui. Ce ar spune un angajat dacă angajatorul i-ar plăti brutul, apoi s-ar duce la fisc și ar plăti el contribuțiile și impozitul pe venit? Ar spune că are un salariu mai mare, nu? Dar netul este același. Angajatorul prestează, cu aceste rețineri, un serviciu în beneficiul statului și al angajatului. Cu alte cuvinte, angajator și angajat, sunt în aceeași barcă! Indiferent cum sunt stabilite contribuțiile, o parte la angajator, altă parte la angajat, pentru angajator este aceeași cheltuială, diferența este că netul este diferit. Iar aici, da, angajatul încasează mai puțin, dar cotele sunt stabilite și în beneficiul statului. Deci disputa este între stat și cei doi actori economici, angajator și angajat, nu între angajator și angajat. Să ne aducem aminte că în 2018 când, printr-un artificiu fiscal, ca să se respecte promisiunea, vezi doamne, de creștere a salariilor, s-au introdus în brutul salarial și contribuțiile sociale, iar impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%, tocmai pentru a menține salariul net de dinainte de aceste modificări. Pentru angajator cheltuielile sunt aproximativ aceleași, iar angajatul își menține salariul net. În concluzie, nu este avantajat angajatorul în detrimentul angajatului. Dacă se dorește ca angajatul să beneficieze de un net mai mare, este necesară reducerea acestor impozite și taxe care se duc la stat. Mai ales pentru salariile mici, așa cum se procedează și în alte state, unde impozitele cresc în funcție de venituri. Mai mult, angajatorul mai plătește și alte impozite: impozit pe profit sau pe venit, impozit pe dividende, impozite pe proprietăți mobile și imobile etc. Și atunci, cine este mai impozitat: capitalul sau forța de muncă? Sigur, forța de muncă este factorul esențial în ecuația capital-mijloace de producție-forță de muncă, ea trebuie remunerată în mod corespunzător, apreciată așa cum merită, dar să vedem toate aspectele problemei în relația angajator – angajat – stat. Ca atare, să nu mai creăm probleme între angajator și angajați acolo unde acestea nu există, respectiv în domeniul impozitelor și taxelor. Sunt alte aspecte unde mai este de lucru, cum ar fi securitatea și sănătatea în muncă, condiții de muncă etc., de ce să producem gâlceavă acolo unde nu ar trebui să fie?