AutoCar: Plângerile mincinoase ale unor asiguratori auto maschează propriile practici înșelătoare

În urma apariției unor materiale de presă privind o serie de verificări efectuate, in luna martie, de unele instituții cu atribuții specifice de control la câteva zeci de unități de reparație auto din Bucuresti şi Ilfov, pentru corecta informare a opiniei publice, AutoCar, una dintre cele mai respectate companii de profil, face următoarele precizări, prin prezentul comunicat de presă:

AutoCar a dat dovada de întreaga deschidere şi disponibilitate pentru cooperare, sprijinind autoritățile de control pe întreg parcursul cercetărilor, iar toate instituțiile care au finalizat deja controalele confirmă faptul că societatea noastră nu a încălcat nicio prevedere legală și nici nu are vreo calitate procesuală inițiată împotriva sa. În plus, AutoCar nu a primit niciun fel de dispoziție care să vizeze necesitatea implementării vreunei măsuri sau condiții suplimentare faţă de cele pe care societatea le îndeplinește in prezent.

“Pe măsură ce autoritățile verifică informațiile colectate, lucrurile încep să se clarifice. În prezent avem confirmarea că au fost încheiate rapoartele de control, fără a fi fost identificate niciun fel de nereguli. De altfel, Auto Car nu a primit nici măcar un avertisment din partea autorităților care i-au verificat activitatea. Considerăm această evaluare ca fiind corectă şi firească, având în vedere brandul de încredere pe care Auto Car l-a construit în cei peste 20 de ani de activitate. Astfel, în timp ce faţă de societățile de asigurare au fost înregistrate doar in ultimul an un număr record de reclamații atât pe rolul ANPC (peste 750), cât şi pe rolul Autorității de Supraveghere Financiară (41.544), Auto Car a înregistrat ZERO reclamații la Registrul Auto Român, autoritatea echivalentă care supraveghează unitățile reparatoare” – a declarat Florin Pandele, administratorul Auto Car.

De altfel, procentul de 95% dintre procese pierdute de către societățile de asigurări din Româania în relația cu AutoCar confirmă că, de regulă, în disputele comerciale, se dovedește că asiguratorii sunt cei care nu respectă legea. AutoCar a ales întotdeauna să îşi protejeze clienții de practicile abuzive ale unor societăți de asigurări, în acord cu necesitățile şi interesele legitime ale clienților săi.

AutoCar asigură în continuare orice instituție din România, precum şi toți partenerii şi clienții săi de întreaga transparenţă, de faptul că AutoCar își desfășoară activitatea în deplină legalitate, iar cei peste 20 de ani de experiență în domeniul reparațiilor auto sunt dovada incontestabilă a faptului că este o societate stabilă care îşi desfășoară activitatea cu respectarea legilor în vigoare, a regulilor de conduită, dar şi a clienților şi partenerilor săi.

AutoCar rămâne probabil singura unitate de reparații auto din România care oferă clienților săi garanție de 10 ani la lucrările de caroserie efectuate, contribuind, totodată, cu taxe şi impozite către Statul Român de ordinul milioanelor de euro, în timp ce majoritatea societăților de asigurări care au cifre de afaceri de ordinul sutelor de milioane de euro pe an sunt mereu sunt “pe pierdere” sau îşi “optimizează” veniturile. Pe cale de consecință, practicile ilicite ale asiguratorilor urmează să fie analizate în perioada următoare inclusiv de către organisme europene competente.

“În calitate de vicepreședinte COTAR, propun conducerii Confederației să analizăm responsabilitățile exercitate de unele instituții ale statului implicate în verificarea activităților din domeniul asigurărilor auto”- a anunțat Florin Pandele.

În timp ce unii operatori economici sunt cu plata la zi a taxelor şi respectă toate prevederile legale, aceștia sunt verificați meticulos de către autoritățile române, în timp ce niște societăți de asigurări cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro/ an se declară mereu pe pierdere de peste 20 de ani, fără , ajung să fabrice plângeri care se dovedesc a fi mincinoase împotriva operatorilor economici onești. Astfel de societăți de asigurări înregistrează astăzi datorii catre păgubiţi de ordinul sutelor de milioane de euro, aferente a zeci mii de dosare de daună, o parte dintre acestea având depășite termenele legale de plată de peste 3 luni. Despăgubirile se calculează încălcând legea, în urma unor oferte bazate uneori pe firme-fantomă care nu există în piață. Așa am ajuns ca pentru reparații care au un preț efectiv de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii de lei, unii asiguratori să achite despăgubiri de doar 200 – 300 de lei.

“Nu înțelegem cum e posibil ca unități reparatoare care achită anual sute de milioane de euro la bugetul de stat să fie supuse unor tratamente severe, în timp ce societăți de asigurări cu zeci de mii de reclamații anual la ASF şi ANPC, având şi mii de procese anuale pierdute in instanță fac ce vor, sub așa-zisa supraveghere a ASF care se pare că ignoră art 37 din Legea RCA 132/2017 . Se naște clar cel puțin o întrebare: dacă avem peste 40.000 de reclamații/an la ASF împotriva unor firme de asigurări, plângeri care se dublează de la an la an, unde ar trebui autoritățile să descindă de fapt?”- a declarat Florin Pandele, vicepreședintele COTAR.

- PROMO - img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW