Au existat solide argumente pentru a transfera către un pământean din epoca modernă sintagma “Gură de Aur”, atribuită unui Sfânt al Bisericii Răsăritene şi Bisericii Apusene: Arhiepiscopul de Constantinopol, Ioan Hrisostom (349-407). Mă refer la politicianul Take Ionescu (1858-1922) care şi-a dovedit superioritatea în faţa adversarilor săi politici printr-un ansamblu de calităţi oratorice. Îşi pregătea cu mare atenţie discursurile, iar când ajungea la tribună – în Adunarea Deputaţilor ori în Clubul Conservator – reuşea să acumuleze, de fiecare dată, ropote de aplauze prelungite. Toţi cei care se îmbulzeau ca să îl asculte şi să îl vadă îl gratulaseră cu o generoasă, dar întemeiată poreclă: “Tăchiţă Gură de Aur” cu gândul la vestita figură religioasă din veacul al IV-lea.
Cred că o reprezentativă carte de vizită este fragmentul ce urmează, preluat dintr-o cuvântare rostită la Craiova în ziua de 25 martie 1915, la întrunirea Acţiunii Naţionale: “Aveţi înaintea dumneavoastră un factor răspunzător. Dar factori răspunzători sunteţi toţi cei din generaţia de azi, care aveţi fericitul prilej de a trăi clipe supreme. Glasul naţiunei vorbeşte din morminte; este glasul conştiinţei naţionale. Românii din Regat nu au nevoie să se gândească; lucrurile acestea nu se explică prin silogisme. În ceasul când ceri jertfe de la toţi, trebuie să fii tu însuţi conştient… Trăim nişte timpuri cari n-au mai fost până acum. Trei mari puteri se luptă pentru apărarea celor mici. Pe steagul acestor armate mari stă scris: <Dreptate pentru cei mici şi libertate pentru cei oprimaţi.>. Cine mai stă pe loc şi aşteaptă, e un ticălos. Fricoşii şi nemernicii nu obţin nimic. Noi nu voim numai ţara întinsă, ci şi o naţiune mare. Să amestecăm săbiile cu acelea care vor învinge pentru a putea intra pe uşa mare şi nu pe din dos. Niciodată nu mi-a părut rău ca acum că n-am avut 12 copii şi pe toţi să-i pot trimite în lupta pentru patrie… Ca factor răspunzător, îmi permit să zic: acum a sosit ceasul pentru intrarea în acţiune.”.
Se cuvine să mai remarc două fapte elocvente în ceea ce priveşte atitudinea lui Take Ionescu faţă de tinerii talentaţi ai epocii sale. i) Iată, de pildă, ce declara după discursul tânărului de atunci Nicolae Titulescu, rostit în Adunarea Deputaţilor în decembrie 1913: “Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească şi acest talent este al nostru. Nu numai că Titulescu a făcut ieri începutul cel mai strălucitor din istoria elocinţei parlamentare a României, dar acest început l-a clasat deopotrivă gânditor şi orator.”; ii) Într-o epocă în care circula dictonul “Inteligenţa unei femei este frumuseţea sa.”, Take Ionescu, ajutat de vestitul jurist Constantin Dissescu, a susţinut cu succes admiterea primei femei din România în Baroul Ilfov al avocaţilor, ce cuprindea atunci Bucureştii: Sarmiza Bilcescu care se bucura de două titluri meritorii – prima femeie avocat din Europa şi prima femeie din lume având un Doctorat în Drept, obţinut nu oriunde, ci la prestigioasa Universitate pariziană Sorbona.
Dincolo de măiestria oratorică necontestată de nimeni, pentru că nu ar fi avut niciun fel de contraargumente, în plan politic amintirile despre Take Ionescu s-au înscris în note diferite, de la cea a elogiului la cea a criticii. Am selectat câteva dintre ele, reflectate în biografia sa de ministru, premier, lider de partid: *Henri Stahl – “Take Ionescu era un temperament mânat de o ambiţie arzătoare, dominatoare, protegiuitoare, de o rară putere de iniţiativă impulsivă, nerăbdătoare, iritabilă, autoritară. Un om de talent, cu o minte practică, realizatoare, dar de o cultură insuficientă şi fără originalitate.” *Titu Maiorescu – “Tânărul ministru se distinge printr-o rară aptitudine de asimilare şi ajunge curând să stăpânească resortul ce i se încredinţase… În cel mai scurt timp a ştiut să ocupe un loc de frunte printre oamenii politici ai generaţiei sale.” *Nicolae Iorga – “Take Ionescu poate fi considerat ca un produs al organizaţiei noastre şcolare, în ce este bun: iniţierea în rosturile ţării, cunoaşterea oamenilor ei, dar şi în ce este mai puţin bun: o oarecare lipsă de disciplină intelectuală, de formaţiune a unui caracter cu totul ferm care se capătă în contact cu civilizaţiile bătrâne.” *I.G. Duca – “Se poate spune că, în afară de Ion Brătianu Tatăl, niciunul din oamenii publici ai României contemporane nu a reuşit să închege prietenii mai entuziaste şi să-şi asigure devotamente mai desăvârşite decât Take Ionescu. Cu extraordinara sa putere de intuiţie, Take Ionescu a înţeles din prima clipă că a sunat ceasul cel mare al realizării visului nostru secular şi, fără alte preocupări lăturalnice, a pus toată inteligenţa, tot talentul, toată munca lui în slujba înfăptuirii României Mari.” *Eugen Lovinescu – “Un partid mai mult sau mai puţin n-are nicio importanţă, dar cu el, omul a creat şi <takismul>, una din cele mai cumplite plăgi ce a cunoscut istoria noastră politică modernă.” *Tudor Arghezi – “<Takismul> e o chestiune de psihologie socială a epocii noastre şi am zice chiar o nevroză care se va înregistra în istoria politică a ţării în felul filoxerei în agricultură. N-am cunoscut încă, de la 1907 încoace, un singur om lipsit de merite şi flămând de situaţii şi de putere, care să nu aibă o vie simpatie pentru <takism>.” *Constantin Bacalbaşa – “Take Ionescu nu avea drept ideal ca să se facă apostolul unor idei, ci ca să îşi facă repede o carieră politică.”.
Voi menţiona, în încheierea articolului meu, câteva locuri identitare legate de acest strălucit reprezentant al politicii şi culturii române. Din păcate, monumentul său din Capitală (opera sculptorului Ernest Henri Dubois), inaugurat la 21 iunie 1931, a fost distrus odată cu venirea la putere a regimului postbelic. Fotografiile de epocă îl reprezentau pe marele om politic şi orator în poziţie verticală pe un soclu cilindric, arătând cu mâna sa dreaptă către Transilvania; la baza monumentului, erau două nuduri răsturnate pe spate, simbolizând râurile Nistru şi Tisa, iar un grup statuar înfăţişa scene din luptele eroice ale ostaşilor români.
Pe de altă parte, este bine măcar că au rezistat Timpului unele edificii asociate memoriei lui “Tăkiţă Gură de Aur”:
*În Bucureşti, există locuinţa lui din proximitatea Pieţei Alexandru Lahovari, pe fosta Stradă Catun nr. 25/actuala Stradă Take Ionescu din sectorul 1. Pe o placă de marmură albă este încrustat următorul text: “În această casă a locuit omul de stat şi diplomatul Take Ionescu (1858-1922).”; planul casei construite în anul 1897 a aparţinut arhitectului elveţian Louis Blanc de numele căruia sunt, de asemenea, legate edificiile Ministerului Agriculturii şi Facultăţii de Medicină din Capitala României. Harta Bucureştilor ne oferă astfel o generoasă apropiere spaţială dintre doi distinşi oratori români: Alexandru Lahovari şi Take Ionescu!
*Vila din Sinaia, proiectată tot de un arhitect elveţian, Henri Susskind, este compusă din câteva corpuri de dimensiuni diferite, fiind folosit din plin lemnul în stilul renaşterii germane. Moştenitorii familiei lui Take Ionescu au locuit acolo timp de trei decenii, clădirea fiind naţionalizată în 1950, dar după 1990, retrocedată proprietarilor de drept.
*Lângă Paraclisul Mănăstirii din Sinaia, se află mormântul marelui om politic într-un sarcofag de marmură, opera lui Emil Wilhelm Becker (sculptorul Casei Regale a României). Pe pereţii din jur sunt gravate pasaje ale celebrelor sale discursuri. Ajungând acolo, mi-am notat această confesiune: “Nedreptăţile pe care mi le-au făcut alţii mie nu cer nimănui să le regrete, căci eu le uit; acelea pe care le-am făcut eu altora nu cer nimănui să le ierte, căci eu le regret.”.
Take Ionescu a decedat la Roma din cauza febrei tifoide. Trenul ce transporta corpul său neînsufleţit a fost întâmpinat de către oficialii sârbi pe teritoriul ţării lor, iar când a sosit la Bucureşti, a fost salutat de sirenele locomotivelor staţionate în gară. Înfăşurat în drapelul nostru tricolor, Take Ionescu a fost depus câteva zile la Ateneul Român; la 30 iunie 1922 convoiul funerar, condus personal de Regele Ferdinand I al României, s-a deplasat la Gara de Nord, sicriul marelui politician fiind apoi transportat la Sinaia unde se odihneşte întru vecie.
Take Ionescu – o “Gură de Aur” care a ştiut să rostească înţelepte şi cuceritoare cuvinte despre idealurile legitime de libertate şi independenţă ale poporului nostru.
