În 1993, doctorul Ion Jovin – medicul personal al ilustrului Iuliu Maniu – a relatat emoționantul episod al Unirii din 1918, Actul istoric de la Alba Iulia.
Era tânăr telegrafist și discipolul celui pe care l-a considerat, întotdeauna, cel mai mare suflet al națiunii noastre, model de altruism universal, un caracter autentic. Deși trecuse atâta vreme – o viață de om! – Jovin a descris cu lux de amănunte evenimentul ”prezidat” de Cicio-Pop și Maniu și clocotul mulțimilor adunate din toate colțurile țării, spre a celebra împlinirea unui vis.
”Era un vuiet, o masă clocotindă, un paradis. Așa s-a gătat!”.
Maniu a venit pe lume la 8 ianuarie 1873 la Șimleul Silvaniei – Sălaj, sub ”pavilion” austro-ungar, în familia numeroasă a avocatului descendent din Simion Bărnuțiu. Școlit la Cluj și Viena, angajat în frontul social-politic, tatăl lui Maniu a conturat, într-un fel, traseul fiului – la rându-i integrat în mișcarea de emancipare și integrare a României Mari în granițele ei firești.

În 1906 era deputat în Parlamentul din Budapesta și afiliat Partidului Național Român, condus de Gheorghe Pop de Băsești și Cicio Pop.
La 1 decembrie 1918 a parafat, cu pana și sufletul, Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Și a colaborat nemijlocit cu lordul Rothermere, la opera desăvârșirii Tratatului de la Trianon.
Post factum, Iuliu Maniu s-a dovedit același caracter, aceeași voce puternică, pusă în slujba prosperității nației, tenacitatea întruchipată ori de câte ori s-a ivit în cale vreun obstacol. A trecut cu fruntea sus inclusiv peste frustrarea nerecunoașterii câștigării alegerilor din 1946, dar mai ales evenimentele de după 1947.
Militant împotriva regimului comunist, opozant al ideii guvernării tip Groza, Maniu s-a dovedit pavăza, scutul întru salvgardarea viitorului țării, împotriva aservirii acesteia unui regim dictatorial, defavorabil democrației și respectării drepturilor fundamentale ale omului.
Este inculpat, alături de fruntașii Partidului Național-Țărănesc – Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu, N. Carandino și alții – și arestat la 14 iulie 1947. A fost învinuit (tocmai el!) de înaltă trădare și condamnat la închisoare pe viață, în noiembrie 1947.
Avea 74 de ani când a intrat pe poarta penitenciarului din Galați, fiind apoi transferat la Sighet.
A murit la Sighetul Marmației în 5 februarie 1953 – ziua și luna coincid cu cele ale morții lui Mihalache! – și dus la groapa săracilor, din marginea orașului.
N-a fost identificat niciodată.
Doctorul Jovin, care l-a însoțit în închisoare și l-a îngrijit cu abnegație, în pofida sancțiunilor aplicate pentru domnia sa, a considerat că nu există o palmă mai crudă pe obrazul românilor decât blasfemia uitării. Se considera blamat să se ducă să-l întâlnească pe cealaltă lume și să-i transmită că nimeni n-a îndreptat oroarea.
S-au regăsit, în ceruri, în 1994.
Abia în noiembrie 1998 Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu. Recompensă tardivă, dar pe deplin meritată.
Pe 5 februarie am comemorat cu smerită cinstire 70 de ani de la dispariția acestui mare erou național.