Absolvenții de studii superioare de la noi reprezintă 24,6 % din populaţia de 30-34 de ani (de unde în urmă cu un an aveau o pondere de 26,3%), în timp ce media europeană este de 40,7%. Participarea adulților la procesul de învățare continuă a scăzut de la 1,1% la 0,9%, pe când media la scara continentului este de 11,1%. Sunt date care ilustrează un deficit în creştere de instruire şi formare la nivelul populaţiei aflate în plină putere de muncă şi cu aşteptate disponibilităţi de creaţie, date furnizate de Monitorul educaţiei şi formării 2019 realizat de Comisia Europeană.
Monitorul educaţiei şi formării măsoară de la un an la altul evoluţia ştiinţei de carte şi a pregătirii profesionale şi implicit distanţa faţă de ţintele Strategiei Europa 2020 în domeniu: 1. reducerea ponderii persoanelor care părăsesc timpuriu sistemul de educaţie şi formare sub 10%; 2. atingerea unui nivel de educaţie şi formare terţiar la categoria de vârstă 30-34 de ani de 40%; 3. atingerea unui nivel de cuprindere în sistemul de educaţie şi îngrijire a copiilor de vârstă mică în proporţie de 95%; 4. reducerea ponderii absolvenţilor de şcoală de nivel general cu rezultate slabe la lectură, matematică şi ştiinţă sub 15%; 5. atingerea unei rate de angajabilitate a absolvenţilor recenţi de 82%; 6. cuprinderea adulţilor la învăţare pe tot parcursul vieţii în proporţie de 15%. Ţintele au fost fixate în urmă cu aproape un deceniu (aceasta este ediţia a opta a Monitorului), anul 2020 e ca şi venit, România îşi fixase de la început ţinte mai modeste, dar tot departe rămâne de atingerea lor. Ba pe alocuri dă înapoi sau avansează într-un ritm insignifiant faţă de mersul spaţiului european în ansamblu. Cel mai mult ar trebui să îngrijoreze regresul în ceea ce priveşte orientarea persoanelor adulte active spre instruire şi educaţie, cu sublinierea că este vorba despre nivelul superior de pregătire, cu aport aşteptat pe măsură la creşterea nivelului economiei şi al societăţii.
Datele cele mai noi, la nivelul anului 2018, arată că indicatorul „Ponderea absolvenților de studii superioare (vârsta 30-34 de ani)” a scăzut în populaţia României de la 26,3% în 2017 la 24,6% anul trecut, în timp ce ponderea europeană este de 40,7%, Uniunea Europeană depăşind astfel de anul trecut ţinta asumată pentru 2020, care este de 40%. Noi oricum nu ne fixasem decât un 26,7%, în 2017 aproape ajunsesem la acel nivel, însă imediat am dat înapoi. Pe aceeaşi linie a aportului productiv dorit în creştere al populaţiei mature, România a înregistrat scădere şi la indicatorul „Participarea adulților la procesul de învățare continuă (vârsta 25-64 de ani)” – de la 1,1% în 2017 la 0,9% în 2018. Şi mai grav este că scăderea s-a manifestat (şi iată că se menţine) de la început – 1,8% în 2009, 1,5% în 2014, acum sub un procent. La acest indicator, distanţa faţă de restul Europei a fost de la început, de la fixarea ţintelor, ca şi pe parcursul perioadei, atât de mare, încât această formare continuă (pe tot parcursul vieţii) pare cu totul străină oamenilor de la noi. Ţinta Uniunii Europene pentru 2020 este de „cel puţin 15%” participare a adulţilor la învăţare continuă, iar deocamdată nivelul atins este de 11%; noi pentru 2020 ne fixasem 10%. Luate împreună, decalajul colosal faţă de nivelul european, regresul constant care măreşte decalajul, precum şi scăderea intrărilor de nivel superior arată o perspectivă gravă în ceea ce priveşte pregătirea profesională în ritmul şi la volumul pe care le cere evoluţia economică. Totodată, arată o îngrijorătoare inapetenţă pentru perfecţionare profesională, pentru cunoaştere şi în ultimă instanţă pentru dezvoltare. În aceste condiţii, nu sunt deloc surprinzătoare (dar sunt triste) acele proteste, inclusiv lansate de la nivel organizaţional, faţă de preconizate reglementări care să prevadă condiţionarea menţinerii în profesie de participarea periodică la programe de formare continuă, ca şi faţă de reglementări care să împiedice accesul fără un anume nivel de pregătire. Speranţa că interesul pentru învăţătură va creşte din moment ce indicatorul „Rata de angajare a noilor absolvenți” înregistrează creştere de la 76,0% în 2017 la 77,4% în 2018 (deşi acum 10 ani era 77,6%) este de manifestat cu prudenţă, experienţa vieţii arătând că influenţa sistemului în care intră fiecare nou angajat este acaparatoare în ceea ce priveşte obiceiuri şi practici de „aranjare” şi „descurcat”, „ca să fie bine”.
