Preşedintele Chinei, Xi Jinping a adresat luni un mesaj de felicitare participanţilor la cea de-a 2-a ediţie a Conferinţei Organizaţiei Internaţionale pentru Bambus şi Ratan (INBAR), inaugurată la Beijing, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea acesteia.
Xi Jinping a spus că INBAR a depus eforturi constante pentru protecţia, explorarea şi valorificarea resurselor de bambus şi ratan, având un rol constructiv în promovarea protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile pe plan mondial. Guvernul chinez a cooperat cu INBAR în materializarea Iniţiativei globale de dezvoltare, lansând în comun apelul pentru înlocuirea produselor din plastic cu cele din bambus şi pentru accelerarea procesului de materializare a Agendei ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă.
China depune eforturi mari pentru promovarea construcţiei civilizaţiei ecologice, pune în practică într-un mod activ concepţia de dezvoltare pe baza coexistenţei armonioase dintre om şi natură, dorind să coopereze cu alte părţi implicate la construcţia unei comunităţi în care omul să conviețuiască cu natura, o vatră frumoasă şi curată pentru generaţiile următoare, a menţionat șeful statului chinez în mesaj.
Articol realizat de Radio China International și CCTV