Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Cât plătesc de fapt românii pentru energie electrică și gaze comparativ cu ceilalți europeni
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Cât plătesc de fapt românii pentru energie electrică și gaze comparativ cu ceilalți europeni

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 7 noiembrie 2022
Distribuie

Mihai Nicuț (e-nergia.ro)

În ciuda creșterilor de preț din piețe, clienții casnici de la noi plătesc prețuri plafonate la gaze și energie electrică în marea lor majoritate, iar acest lucru se vede în clasamentul european: prețurile finale pentru casnici sunt, în România, în partea inferioară a clasamentului european. Inclusiv dacă le ajustăm la puterea de cumpărare din fiecare țară. Ce spun cifrele, în continuare

În lipsa datelor noi de la noi, vă vom arăta o statistică publicată de MEKH (echivalentul ungar al Autorității de Reglementare în Energie din România) pe baza datelor firmei de consultanță și cercetare de piață VaasaETT, din Finlanda, cu prețurile din septembrie 2022. Cercetarea compară prețurile finale la energie electrică și gaze pentru clienții casnici în 33 de capitale europene, atât în termeni nominali, cât și ajustate cu paritatea puterii de cumpărare, iar românii nu stau atât de rău precum s-ar crede.

Energie electrică

În termeni nominali, Bucureștiul are al optulea cel mic preț al energiei electrice dintre cele 33 de capitale, și al patrulea cel mic din capitale ale statelor membre UE, cu o valoare de 16,24 eurocenți/kWh, preț final, cu tarife și taxe. Dintre capitalele statelor membre UE, mai ieftin decât la noi este în Sofia, Zagreb, Budapesta și Valetta. Dintre cele 33 de state analizate, cea mai scumpă energie electrică se plătește în Olanda (66,7 eurocenți/kWh) și cea mai ieftină în Ucraina (5 eurocenți).

Iată graficul mai jos.

De fiecare dată când se confruntă cu această comparație, consumatorii români aduc însă argumentul veniturilor: chiar dacă plătesc printre cele mai mici prețuri din Europa, românii spun că au salarii mici, și chiar există unele discursuri cum că de fapt am plăti cel mai mare preț din Europa.

Investițiile în rețelele de distribuție pentru tranziția energetică, sub semnul întrebării
21 decembrie 2023

De aceea, am ales să prezentăm și comparația prețurilor la energie electrică din punct de vedere al parității puterii de cumpărare standard (PPS – Purchase Power Parity), practic  se evaluează paritatea puterii de cumpărare care exprimă echivalenţa între nivelul preţurilor exprimate în aceeaşi monedă din diferite ţări.

Ei bine, din acest punct de vedere lucrurile nu mai stau la fel de bine pentru România, dar nici așa de rău cum se tot spune. Bucureștiul are al 15-lea cel  mai mic preț la energie electrică din Europa și este sub media prețului continental, calculat la paritatea puterii de cumpărare. Astfel, o factură de electricitate este, în teorie, mai ușor de plătit la București de un bucureștean, decât de locuitorii din Praga, Amsterdam, Copenhaga, Berlin, Atena, Roma, etc. în orașele lor

Vedeți graficul mai jos

Cât de expuse sunt România și Uniunea Europeană în cazul în care Rusia oprește livrările de petrol și gaz
26 mai 2022

Gaze naturale

- Publicitate -

În termeni nominali, Bucureștiul are al șaptelea cel mic preț al gazelor naturale dintre cele 33 de capitale, potrivit firmei de consultanță și cercetare de piață VaasaETT, adică 6,29 eurocenți/kWh. La fel ca la energie electrică, în doar patru state capitale de țări membre UE gazele plătite de populație sunt mai ieftine, în termeni nominali: în Varșovia, Budapesta, Bratislava și Zagreb. Cel mai ieftin gaz se plătește tot în Ucraina (2,36 eurocenți/kWh), iar cel mai scump tot în Olanda care, atenție, este un producător de gaze mai mare decât România (42,08 eurocenți). Iată clasamentul cu prețurile nominale

În ceea ce privește comparația la paritatea puterii de cumpărare, lucrurile stau mai bine pentru locuitorii capitalei României decât în cazul comparației similare a prețurilor la energie electrică. Astfel, Bucureștiul este a 11-a dintre cele 33 de capitale luate în calcul, cu cel mai mic preț calculat la PPS și semnificativ sub media europeană calculată de compania de cercetare finlandeză. La fel, pentru bucureșteni este mai ușor să plătească factura la gaz decât pentru locuitorii din Berlin, Bruxelles, Amsterdam, Viena, Roma, Praga, Atena, etc. 

Vedeți comparația în graficul de mai jos.


Mecanismul prețurilor plafonate

Amintim că, pentru gazele naturale, prețul este plafonat pentru toți consumatorii casnici din România, la 0,31 lei/kWh, indiferent de consum. Pentru energia electrică, prețul este plafonat în funcție de consumul realizat anul trecut, ca medie lunară. Astfel, pentru un consum de sunb 100 kWh lunar prețul final, cu tarife și taxe, este de 0,68 lei/kWh, pentru cei cu un consum de până la 300 kWh lunar, prețul este plafonat la 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh consumați urmând să se aplice prețul pieței pentru diferența de până la 300 kWh, iar pentru consumuri de peste 300 kWh nu există plafon.

Potrivit datelor publice, spre 90% din consumatorii casnici din România beneficiază de unul dintre prețurile plafonate la energie electrică, iar la gaze plafonarea este, evident, pentru toți consumatorii casnici.

Suma totală verificată de ANRE și transmisă spre decontare a depășit 10,8 miliarde RON
27 ianuarie 2023

În România sunt circa 9 milioane de clienți casnici de energie electrică și circa 4 milioane de clienți casnici de gaze naturale.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Turiștii străini cheltuiesc de șase ori mai mult decât românii
Articolul următor Companiile multinaționale estimează o creștere a poverii fiscale ca urmare a implementării reformei OCDE
Un comentariu
  • ady spune:
    27 noiembrie 2022 la 8:54

    numai minciuni,sunteti platiti de smecheri ca sa ne mintiti luati pretul real nu cel subventionat care de la anu va fi de 2,4lei la curent fara taxe statul va plateste sa ne induceti in eroare nu meritati sa va cumpere cineva ziarul

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Noul ambasador al SUA în România își va prezenta marți scrisorile de acreditare
Politic
Franța ar putea intra în război împotriva Iranului
Extern
Ministrul german de externe: Germania nu se va alătura operaţiunii SUA-Israel împotriva Iranului
Extern

RSS Știri Financiare

  • Rețeaua de magazine de proximitate Froo se extinde în Brașov, Craiova și Ploiești
  • Practi ajunge în Drobeta-Turnu Severin și aduce conceptul de smart shopping mai aproape de comunitatea locală
  • Branding pentru deserturi premium – cum să creezi o experiență unică pentru clienți
  • De ce scade performanța aerului condiționat: semne pe care să nu le ignori
Energie

CEO plătește o sută de pensionari la Termocentrala Ișalnița care stă oprită

6 minute
Energie

O demisie scumpă care vine prea târziu. Chiar Karoly Borbely, fostul șef al Hidroelectrica, recunoaște că a plecat prea târziu pentru ca România să mai poată salva banii din PNRR

8 minute
Energie

Enel a semnat acordul cu PPC pentru vânzarea activităților din România, pentru 1,26 miliarde euro

4 minute
Energie

Conducerea CEO anunță că zilele de grevă trebuie recuperate

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?