O simplă radiografie dentară digitală poate face diferenţa între un tratament reușit şi unul incorect și nu este un secret faptul că radiografiile dentare sunt o parte importantă a îngrijirii dentare.
Lucrurile au evoluat foarte mult în domeniul tehnologiei, care a venit în ajutorul practicii stomatologice. În zilele noastre, din fericire, procedurile nu mai sunt dureroase şi nu mai creează deloc disconfort pacientului, aşa cum obișnuiau cele tradiţionale.
Digitalizarea radiografiilor dentare a condus la imagini mult mai clare, într-un timp foarte scurt, cu expunere mult mai redusă la radiaţii. Şi atunci când spunem mult mai redusă, adică REDUSĂ CU 90%.
Cu toții știm că atunci când mergem la dentist, este foarte posibil să ne fie recomandată o radiografie dentară. Așadar, credem că este esențială alegerea unui centru de radiologie performant, cu echipament performant și personal experimentat în dozarea atentă și corectă a radiațiilor X.
Unele persoane pot ezita să efectueze radiografii dentare din cauza fricii de raze X, despre care am vorbit în articolul: „Cum ne ajută radiologia digitală și de ce să nu-ți fie teamă de razele X?”, pe care vă recomandăm să îl lecturați, însă echipa noastră o să vă ofere o experiență confortabilă în condiții de maximă siguranță.
Ce realizează, de fapt, radiografia dentară digitală?
Radiografia dentară digitală oferă medicului posibilitatea de a vizualiza în detaliu problemele dentare, pe care cu ochiul liber nu le-ar putea observa.
O serie întreagă de afecțiuni pot fi dezvăluite de radiografiile dentare: chisturi, abcese, infecţii osoase, tumori, carii interdentare, carii ascunse de plombe, boli parodontale.
Piesa principală implicată în procedură, care este una simplă și rapidă, este senzorul digital introdus în gura pacientului de către specialist, pentru ca dinţii să fie pozaţi. Când imaginea este realizată, aceasta este automat gata de a fi vizualizată pe ecranul monitorului. Astfel, nu mai este necesar timpul de aşteptare destinat developării filmului.
Rolul radiografiei dentare digitale
- Diagnosticare corectă
Numeroase afecțiuni orale sunt nedepistabile la un simplu control vizual, iar medicul nu poate pune un diagnostic bazat doar pe simptomatologia descrisă de pacient.
- Prevenție
Cele mai multe probleme dentare sunt descoperite cu ocazia radiografiilor dentare efectuate cu diverse ocazii sau, preventiv, cu o anumită regularitate. Depistarea problemelor la timp, permite un tratament corect, eficient, fără riscuri și cu maxime șanse de succes.
- Obținerea de imagini clare, cu minime radiații
Reducerea expunerii pacienţilor la radiaţii cu până la 90% .
Beneficiile radiografiei dentare digitale
- Radiografia digitală este mai ecologică
- Realizarea radiografiilor dentare cu raze X digitale are loc într-un timp foarte scurt
- Expunere la o doză de radiații mult mai mică
- Imagini mult mai clare și detaliate, pentru un diagnostic corect. O radiografie care nu este clară, poate însemna o eroare de diagnostic și de tratament, ce va duce la agravarea stării de sănătate și afectarea altor dinți învecinați
- Informațiile se stochează în siguranță în baza de date a centrului de radiologie
- Informațiile sunt foarte ușor de accesat, fiind disponibile oricând, de pe telefon sau laptop, tabletă, fără grija de a nu o pierde
- Rezultatul examinării poate fi transmis către oricine foarte ușor.
Vă așteptăm în centrele de radiologie dentară digitală Gottrich din Reșița și Oravița, pentru a beneficia în siguranță de radiografii performante, de cele mai moderne și eficiente servicii, bazate pe radiații minime, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.