Dr. Dan Mihai Bârliba
Mă voi referi mai întâi la ceea ce aş numi “Parisul brâncuşian”. În “Cimitirul Montparnasse” am zăbovit cu mare emoţie la mormântul Maestrului Constantin Brâncuşi, a cărui lespede funerară de marmură albă cuprinde trei nume: “Constantin Brâncuşi, 1876-1957; Alexandre Istrati, 1915-1991; Natalia Dumitresco, 1915-1997”. În acelaşi cimitir am putut privi sculptura brâncuşiană “Sărutul” (Le Baiser) pe mormântul tinerei rusoaice exilate Tatiana Rachevskaia care s-a sinucis în 1910 la vârsta de 23 de ani; monumentul funerar – cumpărat de logodnicul ei cu suma modestă de 200 de franci – a devenit ulterior o celebră operă de artă, evaluată astăzi la circa 40-50 de milioane de euro. În procesul construirii “Centrului Cultural Pompidou” a fost respectată dorinţa Maestrului Brâncuşi privind păstrarea atelierului său din zona respectivă. În două camere ale clădirii transformate în Muzeu am putut admira numeroase obiecte originale sau mulaje ale unor lucrări aflate în prezent în mari muzee ale lumii (e.g. “Pasăre în spaţiu”, “Cocoşul mare”, “Domnişoara Pogany”, “Cap de copil adormit”); în cea de a treia cameră am văzut mai multe obiecte de atelier printre care un mare disc de piatră pentru aşezarea materialului şi o nicovală. Atunci şi acolo mi-a venit în minte aforismul brâncuşian: “Munceşte ca un sclav; porunceşte ca un rege; creează ca un zeu!”. În staţia “Madeleine” a metroului parizian de pe linia nr. 14 am întâlnit copia sculpturii în bronz: “Rugăciunea” (La Prière), amplasată într- o vitrină de sticlă; copia, realizată într-o turnătorie artistică berlineză, a fost oferită de preşedintele “Fundaţiei Internaţionale Franco-Române” la aniversarea a 125 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.
În “Cimitirul Père-Lachaise” din Paris am găsit un mare cavou pe care sunt gravate în piatră următoarele cuvinte: “Sépulture du Prince de Valachie, Georges D. Bibesco et de la Princesse Bibesco.”; monumentul funerar este dedicat primului domnitor pământean al Ţării Româneşti, decedat la 1 iulie 1873 şi soţiei sale Maria. De asemenea, în cavoul menţionat îşi doarme somnul de veci Contesa Ana de Noailles, născută Brâncoveanu – o poetă renumită a Franţei interbelice şi, deopotrivă, o vedetă fermecătoare a saloanelor pariziene. În acelaşi mare cimitir se odihneşte marele compozitor român George Enescu al cărui mormânt se caracterizează printr-o simplitate desăvârşită: sunt gravate trei cruci şi numele “Enesco” pe partea frontală, iar pe suprafaţa lespezii care acoperă cavoul apar două nume; în stânga: “Georges Enesco, Compositeur; 1881-1955” şi în dreapta: “Marie Enesco, née Rosetti-Tescani; 18.7.1879 – 23.12.1963.”. Am ajuns, de asemenea, la un cavou dominat de o mare cruce din marmură albă sub care este scris: “Elvire Popesco, 1894-1993” unde se odihneşte renumita actriţă de teatru şi film care a decedat la venerabila vârstă de 99 de ani după o îndelungată carieră artistică. În “Columbarium”-ul din “Cimitirul Père-Lachaise” am identificat locul unde este incinerat compozitorul român Stan Golestan (1875-1956) – creatorul multor partituri inspirate din folclorul nostru, printre care: “Concert Moldav” pentru violoncel şi orchestră; Concertul pentru pian “Pe potecile Carpaţilor”; Concertul pentru vioară şi orchestră “Lăutarul”.
Dramaturgul Eugen Ionesco îşi are locul de veci alături de soţia sa în “Cimitirul Montparnasse” din Paris; pe mormânt sunt încrustate următoarele cuvinte: “Eugène Ionesco, 1909-1994; Rodica Ionesco, née Burileanu, 1910 -2004”. În acelaşi cimitir se află mormântul filosofului şi eseistului Emil Cioran, pe care scrie: “Emil Cioran, Răşinari, 1911 – Paris, 1995; Simone Boué, 1919-1997.” La mormântul celui care a fost fondatorul Dadaismului este o lespede având gravat un scurt text: “Tristan Tzara, poète; 1896-1963.”. În “Cimitirul Montmartre” m-a impresionat mormântul lui Victor Brauner – un cunoscut artist plastic şi poet român de etnie evreiască, pe care apare un citat din “Carnetele” sale: “Peindre c’est la vie, la vraie vie, ma vie.” (A picta este viaţa, adevărata viaţă, viaţa mea.). Sculptura încadrată de două ghivece de flori este o copie din marmură albă după lucrarea sa intitulată “Signe” (Le Vent), realizată în anul 1942.
La “Centrul Naţional de Artă Contemporană” din Paris am avut parte de o splendidă surpriză şi anume pictura în ulei pe pânză “La blouse roumaine (ie)”, creată în anul 1940 de Henri Matisse în urma unei munci intense de circa şase luni. Se cunoaşte faptul că renumitul maestru francez poseda o adevărată colecţie de asemenea veşminte populare ce îi fuseseră dăruite de bunul său prieten, pictorul Theodor Pallady. Totodată există unele supoziţii pertinente potrivit cărora Matisse ar fi folosit ca surse de inspiraţie iile purtate, la anumite evenimente mondene, de către distinsele românce Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Ana de Noailles şi Elvira Popesco. Privind cu atenţie faţada “Bibliotecii Sainte-Geneviève” din “Place du Panthéon” nr. 10 am văzut pe piatra monumentală a veşniciei, cuprinzând 810 nume ale unor savanţi, gânditori şi scriitori ai lumii (de la profetul Moise la chimistul suedez Berzelius, decedat în 1848, anul terminării acelei faţade) încrustate două cuvinte: “Dimitrie Cantemir”. Am mai ajuns la o statuie din bronz, ridicată la intersecţia dintre “Rue des Écoles” şi “Rue Jean de Beauvais”: un trunchi de arbore de unde se înalţă Mihai Eminescu privind către Cer şi ţinând în mână o carte pe care apare traducerea în limba franceză a primei strofe a poeziei “Odă (în metru antic)”; pe o placă amplasată la baza monumentului am putut citi următoarele cuvinte în limba franceză: “Cel mai mare poet român. Ultimul mare romantic european. Propagator al culturii franceze, a cărui operă este cunoscută în 64 de limbi şi culturi ale lumii.”
Efigia de bronz, instalată în decembrie 1993 pe clădirea din “Rue Saint-Suplice” nr. 27 unde a locuit Iulia Haşdeu, este înconjurată de aceste cuvinte: “Femme poète de Roumanie; 1869, Iulia Petriceico Hasdeu, 1888.”. La un edificiu de pe “Rue de Tocqueville” nr. 25 am găsit o placă de marmură pe care era scris în limba franceză un text tradus astfel: “În acest imobil se afla între anii 1908 şi 1909 «l’Académie Lyrique Roumaine», înfiinţată de una din vocile de aur ale sfârşitului secolului al XIX-lea: mezzosoprana română Elena Teodorini, 1857-1926.” La adresa “Rue de Chaillot” nr. 7 m-a întâmpinat o clădire pe a cărei placă comemorativă, instalată în octombrie 1966 scria: “Ici vécut Hélène Vacaresco. Poète et Diplomate roumaine, amie de la France.” (Aici a locuit Elena Văcărescu, Poetă şi Diplomată română, prietenă a Franţei.). Paşii m-au purtat prin faţa micului, dar vestitului “Théâtre de la Huchette” în al cărui repertoriu permanent, începând din anul 1957 sunt înscrise piesele dramaturgului Eugen Ionesco, “La Cantatrice Chauve” (Cântăreaţa Cheală) şi “La Leçon” (Lecţia). “Rue du Colisée” nr. 24 este adresa casei unde a locuit Panait Istrati; pe placa memorială din marmură erau gravate câteva cuvinte în limba franceză a căror traducere este: “Între 1922 şi 1930, în această casă, scriitorul român Panait Istrati (1884-1935) a scris operele sale majore de reputaţie mondială.”. Vizitând “Musée de l’Air et de l’Espace”, am văzut “Aeroplanul Vuia nr. 1” însoţit de o tăbliţă pe care scria că, la data de 18 martie 1906, românul Traian Vuia efectuase cu acel aparat primul zbor din istoria aviaţiei de pe câmpia de la Montesson/Yvelines, Ile-de-France.
Prezent în septembrie 1996 la “Academia Diplomatică Internaţională” (ADI) din Paris – unde am susţinut o prelegere în calitate de Secretar General Adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre – am avut prilejul de a vedea câteva fotografii expuse în muzeul memorial, înfăţişându-l pe Nicolae Titulescu, ales în anul 1927 vicepreşedinte şi în anul 1934 preşedinte al ADI, precum şi exemplarul original al conferinţei în limba franceză “Societatea Naţiunilor şi minorităţile”, susţinute la 15 martie 1929 în splendida sală pariziană.
