La trei ani de la plecarea din Uniunea Europeană și într-un context de criză economică și socială inedită în Regatul Unit, premierul Rishi Sunak a făcut vineri prima sa deplasare în străinătate de la preluarea actualei funcții, la Paris, pentru a se întâlni cu președintele Emmanuel Macron.
Regatul Unit a cunoscut în ultimele luni o profundă criză a costului vieții cu consecințele lui – mișcări sociale masive. Reamintim că, în luna decembrie, mii de infirmieri britanici au încetat lucrul timp de două zile pentru a cere o mai bună remunerație. A fost, potrivit analiștilor politici locali, o premieră în ultimul secol. La 1 februarie, o jumătate de milion de persoane au invadat străzile marilor orașe ale țării pentru a cere, de asemenea, salarii mai mari. În contextul unei crize economice și sociale, sub amenințarea recesiunii și a unei inflații-record, subliniază analiștii citați, premierul Rishi Sunak a venit la Paris animat de dorința de a reînnoi relațiile cu Franța și cu Uniunea Europeană. Și la Paris, spune presa franceză, pare să existe aceeași dorință. A spus-o direct Claude France Arnould, o fostă ambasadoare, fost director executiv al Agenției europene a Apărării, care a subliniat necesitatea – în acest nou context internațional – a unei apropieri franco-britanice.
Pe agenda convorbirilor Macron-Sunak s-au aflat probleme europene extrem de sensibile, prioritare fiind dosarele referitoare la războiul din Ucraina, la securitatea europeană, cooperarea în domeniul apărării Spațiului, securitatea cibernetică și, bineînțeles, migrația, Londra fiind în ultimele luni intens preocupată de posibilitatea opririi imigrației ilegale.
Situația a fost și continuă să fie în ultimul an și mai gravă deoarece în circumstanțele actuale, agravate de Brexit, Covid-19, războiul din Ucraina, de inflație, de criza multilateralismului, Regatul Unit este privat de protecțiile din Uniunea Europeană, în special de Planul de relansare europeană existent în fiecare țară a Uniunii.
Un acord privind migranții, deja încheiat
Vineri a fost anunțată semnarea unui acord între Regatul Unit și Franța privind migrația, prin care aceste două țări vor să oprească imigrația ilegală în Marea Britanie, dinspre Franța. Acordul prevede o creștere a finanțării, în următorii trei ani, de către partea britanică, pentru înființarea unui nou centru de detenție în nordul Franței, un nou centru de comandă cu echipe din ambele părți și a unui corp de 500 noi agenți suplimentari care să patruleze plajele franceze. Un mai mare număr de drone și alte tehnologii de supraveghere vor mări rata interceptărilor. Președintele Macron a evocat o idee importantă în actualul context: ”În lupta contra imigrației ilegale trebuie avute în vedere sensibilitatea subiectului și considerentele de natură umană”. În cadrul dezbaterilor, partea franceză a reamintit că, în 2022, au fost împiedicate peste 1300 de traversări ale Canalului Mânecii cu ambarcațiuni improvizate, au fost dezmembrate 55 filiere de criminalitate organizată, tocmai datorită activității eficace a celulei mixte franco-britanice. În schimb, 46.000 de traversări ilegale din Franța spre coasta britanică au reușit să scape gărzilor de frontiere. A fost reînnoit acordul privind finanțarea acestor activități comune pentru blocarea migrației ilegale.
Indianul … pare oblancit ; Cucosul galic este mai ferm , pi El il votez/necum … vazand in timp/pe’mputitu’ … napoolin !
Din cauza lu’ p… plange/napoolion , Basarabia … fuse pierduta !