După ieşirea la pensie, am încredinţat tiparului şi am lansat în anul 2014 cartea “Unde sunteţi, domnule Titulescu?”, iar ulterior am avut trei noi apariţii editoriale, suportate financiar de către autor, în care se regăsesc multe însemnări despre diplomaţie.
În cele ce urmează, am ales unele gânduri preponderent ironice, referitoare la preocupările cărora le-am dedicat patru decenii din viaţa mea: “Dacă mai continuăm cu o politică externă fără substanţă şi fără prestanţă, s-ar putea ca ONU să ne spună într-o bună zi (de fapt, deloc bună): «O, nu!».”; “În orice dispută diplomatică, nervii se lasă la garderobă, împreună cu pălăriile, fularele şi umbrelele; mănuşile rămân la purtători, dar sunt invizibile.”; “Chiar şi la cele mai tensionate discuţii diplomatice, argumentele obişnuiesc să vină îmbrăcate în elegante costume de gală.”; “Dineu diplomatic: aperitiv – toastul gazdei; feluri principale – toasturile oaspeţilor; desert – dulcile sărutări protocolare de la sfârşit.”; “Seriozitatea, verticalitatea şi mintea mi-au fost suficiente în viaţă, fără a fi nevoit să lustruiesc vreo clanţă.”; “Avem mulţi ambasadori cu numele, nu cu renumele.”; “Dacă pe bunicul după tată îl chema Verdi sau pe bunicul după mamă îl chema Petrarca, cei din Aleea Modrogan mă trimiteau cu siguranţă ca ambasador la Roma pentru strălucitul meu C.V.”; “Ca diplomat cred în orice vizită de stat, dar nu de stat prea mult, aşa cum s-a întâmplat în anii ’50 cu vizita vecinilor de la Răsărit, care uitaseră să mai plece.”; “Un coleg diplomat se pricepe mai mult la trataţii decât la tratate.”; “Diplomatul are mult de mers până va putea face un demers memorabil.”; “Domnişoara X era copilă de diplomat trimis la post în Occident; am aflat că dânsa – c-o pilă – a ajuns tot diplomat în acelaşi Occident apetisant.”; “C.G. şi-a croat (pardon, croit) un costum confortabil de şef de misiune la vârsta senectuţii.”; “Diplomatul agitat este o contradicţie în termeni.”; “Nu orice membru al Corpului Diplomatic are un corp perfect vertical.”; “Continuăm să avem profesii de diplomat, dar puţini diplomaţi de profesie.”.
Voi trece, însă, de la nivelul aforismelor la nivelul realităţilor, apelând la diferite jocuri de cuvinte şi la eufemisme în virtutea îndelungatei mele formaţii diplomatice şi retorice. *În Gara Modrogan din Capitală nu mai opreşte acum niciun Orient Express ca pe vremea lui Titulescu; oricum, nu l-ar aştepta nimeni, întrucât cei aflaţi în birourile confortabile au prioritatea absolută de a răspunde urgent şi fără comentarii la comenzile UE şi NATO. *Postura ceasornicului care arată ora “6 fără 5” este la ordinea zilei, dispărând practic din limbajul nostru diplomatic cuvântul “Nu!”, spre deosebire de limbajul altor state membre. *Cooperarea balcanică a rămas de domeniul trecutului, fiind evocată sporadic doar în alocuţiuni academice. *Relaţiile actuale cu ţara bătrânului cazac zaporojean Taras Bulba se întemeiază pe o prietenie şi o sinceritate care nu par deloc a fi reciproce, după cum reiese din problema actuală a Canalului Bâstroe. *Se pare că ne preocupă mai mult promovarea – în cadrul UNESCO – a iei tradiţionale decât valorificarea rolului important al acestei organizaţii care înscrisese, cu ani în urmă, Delta Dunării în patrimoniul natural internaţional. *Marea noastră prietenă, Marea Neagră s-a înnegrit de tot în ultimul an din cauza războiului devastator din zonă. *Eventuala unificare cu Republica Moldova a rămas la stadiul Podului de flori peste râul Prut de pe vremea longevivului preşedinte liber-cugetător. *În relaţiile cu ţara vecină de la Vest, ne mulţumim cu o politică reactivă, nu proactivă, puşi deseori în faţa faptului împlinit. *Oare când îl vom vedea pe preşedintele nostru deplasându-se – în voie sau de nevoie – printre românii din Ungaria ca un gest de firească reciprocitate la gesturile repetate ale Budapestei? *În general, uitând pildele titulesciene, buna-vecinătate a devenit pentru diplomaţii noştri o sintagmă perimată, contându-se doar pe apropierea pur geografică în locul unei apropieri politice graduale şi al identificării sistematice a unor spaţii de colaborare reciproc benefică. *În condiţiile politizării diplomaţiei autohtone, se constată absenţa unor negociatori carismatici şi redutabili având zâmbete pe buze, dar şi neuronii mobilizaţi la maximum, care să impună respectul cuvenit în faţa interlocutorilor, oricât de dificili ar fi. *Oare cum ar fi reacţionat Nicolae Titulescu în cazul Bâstroe?; desigur, bine şi, mai ales, repede (preluând echivalentul în limba română al denumirii ucrainene – n.n.). *Relaţiile cu Rusia, o ţară veşnică (dincolo de vremelnicia liderilor ei) sunt în stagnare şi de ele ne vom aduce aminte probabil atunci când va fi prea târziu. *Se pare că preţiosul Tezaur românesc de la Moscova devine tot mai mult o poveste ce ar urma să fie adăugată celor din “O mie şi una de nopţi”. *În pofida declaraţiilor optimiste ale autorităţilor române, proiectele Schengen şi Waiver Visa încă întârzie. *Războiul slav a luat prin surprindere diplomaţia Bucureştilor, lipsindu-i opţiunile şi reacţiile proprii, bine gândite prin prisma intereselor naţionale vitale, dincolo de ordinele preluate mecanic de la diplomaţiile marilor puteri, în timp ce distinsul locatar de la Cotroceni (care tace, obişnuit să mediteze) nu vine cu variante de acţiune, aşa cum fac alţi lideri europeni. *Lipsesc studiile de prognoză ştiinţifică cu privire la: rolurile pe termen mediu şi lung ale Chinei, Indiei, Asiei de Sud-Est, Zonei Golfului Arab. *Am uitat cu desăvârşire de Africa şi de America Latină, deşi alţii mai ageri ca noi păstrează şi chiar amplifică relaţiile cu aceste spaţii. *Este regretabil că tot ceea ce a fost valoros şi recunoscut ca atare de comunitatea internaţională înainte de 1990 (e.g. rolul activ al României la ONU; postura de mediator şi negociator între mari puteri ale lumii; asumarea poziţiei de lider regional în Balcani; independenţa atent şi corect dimensionată faţă de URSS; normalizarea relaţiilor cu Israelul; cooperarea cu ţările lumii a treia ş.a.) a trecut în uitare, la capitolul “grelei moşteniri”. *Comparativ cu alte state europene (e.g. Polonia), se pare că România nu se (mai) află în zona priorităţilor centrelor de putere, dincolo de unele întâlniri şi îmbrăţişări protocolare în marja unor acţiuni multilaterale. *Se constată o prezenţă strict formală şi ineficientă a înalţilor reprezentanţi români care lipsesc din listele vorbitorilor speciali la manifestări de mare însemnătate ca cele găzduite la Davos sau München. *Ar fi bine ca MAE să nu ignore ceea ce spunea cândva un renumit consilier american: cine apare prea târziu la un dineu de lucru, riscă să se regăsească în meniul acestuia. *Nu sunt un misogin din fire, dar cred că nu este deloc benefică o anumită inerţie din partea femeii-comisar de la UE în probleme economice majore care îngrijorează România. *Se continuă trimiterea în exterior a unor persoane insuficient pregătite în virtutea persistenţei nepotismelor fanariote ori a unor simpatii politice. *Criteriul vârstei de pensionare nu este universal valabil; rămân la posturi unii care au depăşit demult “vârsta a treia”, privindu-şi chipurile brăzdate de trecerea multor decenii în oglinda Bosforului; doi colegi de breaslă – unul septuagenar şi altul octogenar – au plecat în ultima perioadă în funcţii-cheie la OCEMN, devenită între timp un “cimitir al elefanţilor”. *Propun examinarea urgentă a suspendării temporare a reprezentării noastre la această organizaţie în contextul războiului prelungit din zona Mării Negre. *Este insuficientă sincronizarea demersurilor semnificative de politică externă la nivelul instituţiilor centrale (guvernamentale; parlamentare; civice; religioase). *Din nefericire, avem un ministru de externe, care este rigid, neinteresant, dar interesat, fără acţiuni anticipative, nu doar reactive, având un “comportament de giruetă”, dependent de vântul ce bate dinspre Palatul Cotroceni către Aleea Modrogan; regret acest fapt ca unul care – cu ani în urmă, când lucram la Istanbul – am participat la formarea sa diplomatică. *Despre diasporă, MAE îşi aduce aminte doar în campanii electorale ori în tragice accidente rutiere sau feroviare. *Cum au contribuit la promovarea politicii noastre externe Primele Doamne din perioada post-’89, distinse urmaşe ale Reginei Maria a României, care – după cum se ştie – nu a mers la Piramidele Faraonilor din Egipt ori la alesele Feţe din Ţara Soarelui-Răsare, ci la Cancelariile marilor puteri ale lumiiinterbelice: Franţa, Anglia, SUA?
