Al. Florin Țene
Volumul de poeme intitulat “Poezii“ cu care a debutat Daniela Vasiloschi în anul 2002 la Editura ILEX din București, cuprinzând 111 de poeme, se deschide cu o prefață de Ovidiu Munte în care stipulează că autoarea abordează o poezie ce îndeamnă la meditație.
Numărul poeziilor din acest volum fiind de 111, în simbolistica numerologiei înseamnă una din cele mai puternice combinații benefice. Insa 111 și toate derivatele sale sunt numere de bun augur. Ba despre 111 se spune chiar ca este una din cele mai puternice combinatii din numerologie, întrucat pune alături cifra universală 1 cu numărul karmic 11, asociat misterului și spiritualității. Un număr divin, angelic, care te inspiră și te călăuzește pe drumul cunoașterii de sine, al evoluției interioare, te ajută să-ți descoperi puterea intuiției și-ti dă putere să te lași condusă de ea în momentele oportune. Crește energia, creativitatea, originalitatea, capacitatea de a te face remarcat în multime. Multi sunt de parere ca numarul 111 intalnit în drumul vieții e un mesaj transmis din astral, providențial, direct de la ingerul tău pazitor. Inseamna că te așteaptă evenimente mistice, profunde, care-ți vor marca viața. Numarul 111 asta iți transmite: de la gânduri la fapte nu e decât un pas. In clipa când 111 îti apare în fața ochilor, Universul îți oferă șansa de a-ți transforma gândurile în realitate, asemeni unui instantaneu care prinde viată, tocmai de aceea e important să vizualizezi întotdeauna ce-ti dorești, nu și ceea ce nu-ți dorești! Gândește pozitiv și vei atrage în viața ta evenimente pozitive. Obișnuiește-te să pui accentul pe dorințe și aspirații, nu pe temeri și angoase, astfel mintea și sufletul tău vor deveni oaze de liniște! Nici chiar un numar pozitiv prin excelență, cum este 111, nu te poate ghida și proteja dacă nu-l primești cu mintea limpede și cu inima deschisă. El te va ajuta să-ti găsești calea, să-ți depașești limitele, să învingi constrângerile, să-ți împlinești dorințele și aspirațiile numai dacă-l întampini cu gânduri pozitive și disponibilitate către misiunea spirituală care ți s-a pregătit. Daca ești zâmbitoare, cu o atitudine optimistă și faci afirmații care să-ți exprime dorințele rodnice și benefice, sufletul tău își va găsi liniștea. Nu uita, evoluția eului e un proces continuu ce se petrece în fiecare zi, cu fiecare gând, cu fiecare vorbă frumoasă pe care o spui, cu fiecare faptă bună pe care o faci.
După ce am descifrat simbolistica numărului de poezii din acest volum, mă aplec cu pioșenie asupra întrebării: Ce înseamnă POEZIA? Poezia, din grecescul „ποίησις”, poiesis, care are sensul de „facere” sau „creare” este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.
Discuțiile pe tema poeziei au o istorie lungă. Aristotel este unul dintre primii filosofi care au încercat să definească poezia în tratatul Poetica, care pune accent pe utilizarea discursului în retorică, dramă, cântec și comedie Încercările de mai târziu de a defini poezia au pus accentul pe trăsături cum ar fi repetiția sau rima și au accentuat estetica prin care poezia se distinge de proză. Începând de la mijlocul secolului XX, poezia a fost uneori definită într-un sens larg, ca un act creativ fundamental care utilizează limba. Ionuț Țene are o concepție original despre Poezie:” Metafizică fără transcendent? Este posibilă în lirică? Să scrii doar cantonat în imanent este o experiență lirică încercată cu succes de poetul francez Saint-John Perse.Un poet mai puțin cunoscut publicului larg din România este Saint-John Perse, pseudonimul poetului francez Alexis Leger, născut la 1887, în Guadelupa. A devenit un diplomat de excepție, fiind asistentul premierului francez Aristide Briand. Poetului francez care a luat un pseudonim britanic, datorită carierei diplomatice internaționale, dar și a discreției sale, i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură în 1960 „pentru zborul în creștere și imagini evocatoare ale poeziei sale”. Ultimii ani din viață i-a trăit în Statele Unite până în 1967, după ce în vremea ”regimului de la Vichy” a fost deposedat de avere și cetățenia franceză. La Paris, l-a cunoscut pe colegul și poetul Larbaud, care și-a folosit influența pentru a obține ca poemul ”Anabase” să fie publicat, poem scris în timpul șederii lui Leger în China.(…) Poetul îmbină abstractul cu concretul într-o densitate care cucerește preajma. Așa cum scria criticul Christian Murciaux, pe poetul Saint John Perse nu-l putem include în tendința de a-l lega de o școală sau un curent literar. Originalitatea sa este olimpiană, deși a fost un poet care a fugit de evazionism și a refuzat contactul cu transcendentul, fiind un om conectat la timpul său. E paradoxul poetului absolut, și solar și obscur. Recitindu-l pe Saint John Perse putem spune că poetul este conștiința tuturor timpurilor, de la trecut spre viitor, o energie dinamică a emoției care iluminează în beznă și îl face mândru pe om de umanitatea sa conectată la forța inițială a izvorului spiritualității.
Lămurind sensurile și mesajul transmis de poeta Daniela Vasiloschi chiar de la începutul cărții intrăm în substanța ideilor emise prin poemele sale care se deschid prin moto-ul creat de autoare:” “Atâta zbatere între un colț de Cer,/O rază de Lună și-o felie de Pământ.”Frumos zis.
Poeta s-a născut în Cluj-Npoca dintr-o familie de intelectuali. Este absolventă a facultății de Litere Cluj, secția română-latină, promoția 1974.A fost asistent universitar, iar apoi lector universitar la Academia Cultural Artistică Universal Mnemosymna din Cluj-Napoca. S-a pensionat ca profesor titular de limba și literatura română, gradul didactic 1, de la Liceul Teoretic Samuel Barassai din Cluj-Napoca.
Poezia Danielei Vasiloschi este, practic, o armonizare a expresiei cu eul din care se exprimă o policromie a metaforelor, precum în micropoemul “Floarea de colț “: “Să lăcrimez când tresare în sufletul meu/Sfâșiat de stânci Floarea de Colț.“
În poemul dedicat lui Eminescu, intitulat “Eminescu s-a ivit “, poeta are o viziune onirică văzându-l pe Poetul Național ca un Luceafăr care a apărut în mijlocul unui neam puternic precum o stâncă:”S-a despicat o altă zare
În cer lumină s-a făcut,
Și din furtunile solare
Luceafărul a apărut.
Popor zidit din poezie,
Popor cu fruntea de granit,
Tresar strămoșii de sub glie,
E semn că Eminescu s-a ivit.”
Poeta încheie splenditul poem de cinci strofe cu versurile vizionare:”Mileniile îți vor petrece
Scurtul popas pe acest pământ.
Tu vei privi senin și rece
Din abisul tău veșmânt. “
Scrisă într-un stil clasic eminescian, poezia aceasta este hyperionistă, impresionant de vibrantă.
Poezia “Dulcele păcat“ exprimă frisonul eului la dorințele trupului.Poeta alunecă în cadențe impecabile sperând să guste din”dulcele păcat “, privind în oglindirea faptei pe o foaie de argint “neantul timpului ce moare”.Poezia Danielei Vasiloschi este curat barocă, precum cea a lui G.Călinescu, mai ales în micro-poemul “Carpe Diem! “ care este o expresie dintr-un poem latin scris de Horațiu, ce a devenit în timp un aforism. Popular, expresia este tradusă ca „Trăiește clipa!”. Literal carpe înseamnă „a alege, a selecta, a culege, a strange, a aduna”, dar Horațiu a folosit cuvântul în sensul de „a se bucura, a apuca, folosire, a face uz de”. Îndemnul „Trăiește clipa!” este foarte larg interpretabil, dar aceasta și din cauza traducerii imperfecte.
Literar, această expresie face parte din versetul „Carpe diem, quam minimum credula postero”, în traducere: „Trăiește clipa de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine” (Ode I, 11, 8).
Versurile din ultima strofă: “Să explorezi un colți de cer,
Aruncă vâslele în mare!
Să frângi cortina de mister,
Și să iubești cu disperare “
exprimă abandonarea totală a trupului în “brațele” speranței unei iubiri totale.
Poeta precum Dimitrie Anghel lucrează pornind de la o temă, în principiu abstractă, pe care o înconjoară cu imagini, făcându-i un comentariu exhaustiv, care absoarbe toate relațiile posibile. Imaginile se ating precum un năvod prin care alunecă legăturile oculte ale lumii.Poezia “Dacă “ exprimă un dezechilibru al întrebărilor, al înțelesurilor față de o iluzorie persoană “ Dar neînțelegându-ne prin grai și semen,
Și implorând cu ochii triști și goi,
l-am regăsit pe Dumnezeu în noi.“
Pentru a exprima o stare jucăușe din lumea copiilor, poezia”Natură moartă “, prin ritmul ei ne aduce aminte de Ion Minulescu cu poezia sa “În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână “, dar numai în ritm, fiindcă poeta noastră”În orașul de cenușă,
Dimineață friguroasă.
O fetiță cu-o păpușă
Poticneau în ceață deasă “, descrie o întâmplare cu o fetiță pe timp de ploaie pe când “Mizeria ce ne inundă. “
O sensibilitate primigenă de mare ingenuitate descoperim în poeziile din acest volum., uneori constrânsă culturalicește- acesta este spiritul vasiloschian în a cărei poezie cântă mai toate formele umanității și ale războiului, într-o suflare vitală din poezia “Bufoniada universală “ care trage după sine “subțierea stratului de ozon” și “croncănitori din propria colivă“
Unele poezii ale Danielei Vasiloschi ne descoperă că poeta călătorește mult și urmare acestui fapt unele locuri o inspiră.Așa se explică faptul că poezia “Defileul de la Jii “descrie o lume „În trista dimineață plimburie. „ Pământurile sudice ale țării sfârșesc în dealurile subcarpatice unde Jiul ne spune întâmplări din istorie.Aceste peisaje și momente le suprinde poeta în cele trei strofe scrise în stil clasic cu rimă pereche: “Din subteran s-au dus în defileu
Sperând s-ajute bunul Dumnezeu
Le era frig purtau în mân-o pâine,
Lămpași pribegi ai zilelor de mâine.“
Poeta este prizionera singurătății, doar poezia o însoțește pretutindeni.E o alegere care o frisonează pe calea aleasă, pentru faptul că recunoaște cu sinceritate că viața a învins-o: “ Am ales singurătatea,
Duhovnic tăcut în straie de sărbătoare,
Singura posibilă să mă împace.
Port în mine o generație de învinși.“
Pentru fiecare dintre noi, singurătatea are o însemnătate și o nuanță foarte personală, venite din experiențe anterioare. Pentru unii, ea este resimțită ca un gol datorat lipsei de acces la ceilalți, lipsei unui contact autentic cu cei din jur și a unor relaționări semnificative. Pentru alții, singurătatea apare ca o nevoie de a petrece mai mult timp cu sine, fiind nu doar mai bine tolerată, ci și căutată. Suntem ființe sociale, relațiile cu cei din jur fiind extrem de importante și necesare. Există însă și situații în care prezența celorlalți nu ne scutește de sentimentul însingurării. Încă de la începutul vieții noastre aflăm cât de importantă este relaționarea sănătoasă. Vitalitatea noastră, starea noastră de bine, evoluția și dezvoltarea ne depind în mod direct de relația pe care atunci o avem cu mama, încă din mediul intrauterin. Ne trezim la viață aflați într-o relație simbiotică, ne trăim primii ani depinzând de cei care ne îngrijesc, iar mai apoi creștem și ne dezvoltăm treptat autonomia, învățând să avem grijă de propria persoană și să punem limite sănătoase în relațiile cu ceilalți.
De-a lungul timpului avem totuși parte de multe provocări relaționale, iar concluziile pe care le tragem adeseori în urma unor experiențe dificile ajung să ne ghideze o mare parte din alegerile ulterioare. Fiecare persoană se descurcă așa cum știe și cum poate mai bine, iar pentru asta își dezvoltă o serie de strategii pentru gestionarea propriilor emoții.
“Frânturi de gânduri “ cu care se încheie cartea de 227 de pagini prelungesc emoțiile cititorului care deja, asemeni poetei trăiește”împiedicându-se de speranța,/Ca de o mingie spartă.“Imginie fotografice în sepia ce sunt presărate printre poeme întregesc imaginea ideatică a universului poetic al Danielei Vasiloschi.
Spre deosebire de Arghezi, cel care umple îngerii cu bube, poeta de care facem vorbire umple cu talent clepsdra timpului cu singurătatea ei, oferindu-ne un volum ce trebuie luat în seamă de Istoria Literaturii Române contemporane.
După ce am citit această carte de poezii, mi-a venit în minte zicerea lui Tudor Mușatescu:” Talentul e o „meserie” cu care te naşti, nu una pe care ai de gând s-o înveţi. “
