Într-un demers de recuperare a istoriilor recente și de a integra scenografiile virtuale în spectacolul de teatru contemporan, regizoarea Catinca Drăgănescu alături de artistul Ciprian Făcăeru, vor monta la Teatrul Național din Craiova ”Reconstituirea ’68”, parte a proiectului european ACuTe (Culture Testbeds for Performing Arts and New Technology), un proiect de mari dimensiuni în care Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este partener.
Pornind de la filmul „Reconstituirea” regizat de Lucian Pintilie și considerat de mai mulţi critici cel mai bun din istoria cinematografiei româneşti, proiectul „Reconstituirea ’68” va urma un model de cercetare experimentală ce explorează noi unelte și procese creative, forme de limbaj și expresii artistice facilitate de tehnologiile emergente.
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova dezvoltă în prezent o serie de colaborări artistice care să apropie publicul tânăr de scenă și să-l implice în procesul de creație și dezvoltare a spectacolelor. Integrarea unor tehnologii precum realitatea virtuală, augmentată și alte fenomene contribuie la această legătură dintre proiectele artistice și tinerii activi, conectați la lumea virtuală. Iar „Reconsituirea” este un film reprezentativ, o poveste a unor tineri din anii ‘60, cu care publicul poate rezona și care propune ideea că arta poate și trebuie să aibă forța unui electro-șoc moral ȋntr-o societate sedată ȋn care realitatea este deturnată la fiecare pas.
La începutul anului 2023, Ciprian Făcăeru, co-fondatorul și directorul creativ al studioului Augmented Space Agency și asistent de cercetare în cadrul CINETic UNATC a susținut la Teatrul Național „Marin Sorescu” o serie de întâlniri cu actorii, tehnicienii și publicul tânăr, elevi și studenți din Craiova. În urma acestor discuții, 10 regizori și regizoare din România care explorează în spectacolele lor noile tehnologii pentru care spectatorii au manifestat interes au fost invitați să propună un proiect care să fie realizat până la mijlocul anului 2024.
„Reconstituirea ’68” își propune o explorare a evoluției fenomenului tehnologic media în raport cu societatea și a plecat de la percepția tinerilor asupra teatrului ca portal către alte timpuri, punte ȋntre lumi. Este un proiect cu rădăcini în istoria recentă și puternice reverberații în prezent.
„Mirajul mediatic al noilor tehnologii nu de puține ori ne poate induce în eroare, în dorința noastră de a inova și explora către viitor. În acest context este important să explorăm dimensiuni ale trecutului pentru a contura un spirit critic asupra prezentului și dezvolta modele de inovație care interoghează tendințele polarizante ale noilor tehnologii.”, a declarat Ciprian Făcăeru, explorator creativ al noilor tehnologii media.
„Propunerea mea urmărește recuperarea “Reconstituirii” lui Lucian Pintilie prin punerea sa ȋn contextul epocii, adică al anului 1968 – un an marcant pentru o întreagă generație. Cât și cum a influențat acest context realizarea filmului? Ce forță simbolică a dat momentul istoric actului artistic? Cum funcționează raportul dintre artiști și putere? Dar dintre artiști și societate? Ce rol ȋși asumă arta ȋntr-un astfel de context istoric incendiar? Cum se joacă cu revoluția pe masă? Rușii invadează Cehoslovacia, Ceaușescu ține un discurs epic sancționând această invazie și poziționându-se eroic ȋmpotriva URSS, studenții francezi ocupă universitățile din Paris și Pintilie face cel mai modern, caustic și revelator film românesc ante 1989.” – Catinca Drăgănescu, regizoare și autoare a doctoratului pe tema „Lucian Pintilie – antimodelul ca model.
„Reconstituirea ’68” este parte a proiectul ACuTe, co-finanțat de Programul Europa Creativă a Uniunii Europene, proiect care reunește 14 organizații europene de top din domeniul teatrului și al cercetării, cu scopul de a dezvolta producții de teatru experimental, folosind tehnologii de pionierat.
Urmând modelul altor sectoare, ACuTe va crea un „TESTBED pentru zona culturală”. Acest proces, o integrare interdisciplinară a tehnologiei digitale și a co-creației, va duce la testarea și prototiparea noilor tehnologii în cadrul celor trei teme cheie ale proiectului: noile dramaturgii, stage design și implicarea publicului. Acestea vor fi inovații în modul în care spunem povești pe scenă, în modul în care acestea sunt produse și în modul în care publicul interacționează cu ele. În acest sens, echipa artistică „Reconstituirea ’68” va participa în perioada 19-29 septembrie 2023 la o rezidență de creație la Azkuna Zentroa Bilbao pentru a prototipa soluția propusă.
Pe parcursul dezvoltării proiectului, pentru a menține activ contactul cu publicul, regizoarea Catinca Drăgănescu, arhitectul digital Ciprian Făcăeru, alături de Marina Hanganu, regizoare și manager cultural, Alex Zlăvog, creator de conținut digital și George Albert Costea, actor și coordonator al proiectului ACuTe vor fi prezenți pe 5 iulie, de la ora 12.00, la Theatre Networking Talents, pentru un dialog cu tema „Teatrul 2.0. Comunitatea viitorului”. Discuția va fi moderată de jurnalista Iulia Popovici.
Elementul cheie al proiectului va fi găsirea unor modalități de co-creație pentru a ajunge la grupurile noi de public și pentru a ajuta sectorul să devină mai rezistent și mai viabil post-COVID. În mod similar, obiectivul ACuTe este de a oferi o abordare structurată a dezvoltării digitale în acest sector, care a fost sporadică până în prezent.
Cele 14 organizații implicate în proiectul ACuTe sunt teatre de top, universități și organizații de arte creative din Europa: • Universitatea de Științe Aplicate OULU (Finland) • Ars Electronica (Austria) • European Theatre Convention (Germania) • Azkuna Zentroa-Alhóndiga Bilbao (Spain) • Academia Estonă de Arte (Estonia) • Universitatea de Științe Aplicate Saxion (Olanda) • Théâtre de Liège (Belgia) • Landestheater Linz (Austria) • De Toneelmakerij (Olanda) • Teatrul Național Sloven Nova Gorica (Slovenia) • Det Norske Teatret (Norvegia) • Academy for Theatre and Digitality (Germania) • Schauspielhaus Graz (Austria) • Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova (România).