În cel mai recent număr (septembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș dedică un material personalității Patriarhului Daniel, intitulat ”Al șaselea Păstor al Bisericii Ortodoxe Române – Prea Fericitul Daniel, Patriarh pentru mileniul al III-lea”. Este evidențiată, pe lângă atenția și respectul față de predecesori, aplecarea Patriarhului către problemele prezentului, Înaltul Ierarh ”acționând consecvent pentru întărirea comuniunii dintre Biserici, la fel ca și pentru promovarea relațiilor dintre Biserici și etnicitate”. Arătând că polemicile create în jurul acestei personalități sunt mai degrabă conjuncturale și dictate de anumite interese, autorul opinează că ”Patriarhul Daniel are forța necesară de a strânge în jurul său elementele capabile să asigure o autentică înnoire” .
Doina Drăguț propune, sub titlul ”Timpul spulberă orice diferență”, un poem metafizic de profunzime, în care timpul, existența, cuvântul și drumul către infinit se intersectează: ”se întinde clipa printre frunze ca o iluzorie prelungire-n infinit/forme delirante de mișcări se armonizează-n echilibru/într-o grație sublimă se înalță șiruri de cuvinte”. Sau: ”Rădăcini adânci sporesc celestul și în vârfuri de teluric/se-mpletesc cu vântul ce ne poartă ca pe niște aripi/iar noi ca aripile ne purtăm avântul”. Destinul terestru este astfel văzut drept cale de acces către o poartă pentru ceva mult mai profund, temă recurentă în creația poetei.
Un amplu medalion consacrat personalității marelui cărturar român Gheorghe Lazăr este semnat de Mihai Caba, sub titlul ”Două veacuri întru eternitate – Gheorghe Lazăr” (la 17 septembrie s-au împlinit două sute de ani de la trecerea sa la cele veșnice, n.n.). Considerat întemeietorul învățământului în limba română din Țara Românească, acesta s-a impus ca o personalitate marcantă a culturii și educației românești, ducând însă o luptă asiduă pentru a le impune, într-o perioadă în care ”cartea era o raritate, iar școala se ținea în limba greacă și alte limbi”.
Sunt prezentate date biografice esențiale, însoțite de câteva ilustrații semnificative.
Despre tema romantismului în arte, dar în special în muzică vorbește Marin I. Arcuș în materialul intitulat ”Romantismul muzical și polemica dintre romantici și enciclopediști”. Este relevată polivalența artiștilor romantici autentici: ”Un muzician romantic nu este numai muzician, ci și un poet și un dramaturg, având ca exemplu pe Robert Schumann, Hector Berlioz, Franz Liszt sau Richard Wagner”.
Marii muzicieni ai secolelor XVIII-XIX s-au inspirat în creațiile lor din opere ale unor creatori de geniu precum Shakespeare, Dante, Goethe, Byron și alții.
Esența polemicii dintre romantici și iluminiști/enciclopediști a constat în aceea că filosofii secolului al XVII-lea considerau rațiunea principalul izvor al cunoașterii, în timp ce romantismul s-a născut sub semnul negării rațiunii, punând accentul pe sentimente, pasiuni, forțe elementare.
Pornind de la o premisă incitantă (și, din nefericire, cu partea negativă având rădăcini adânci în societatea contemporană), anume că ”regresul actualei civilizații (practic al tuturor civilizațiilor umane) este generat de legea nescrisă a celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate)”, în timp ce progresul ei s-a datorat altor trei „c”-uri: credință-cultură-civilitate, George Petrovai face un adevărat rechizitoriu al modernității în articolul ”Legătura de tip cauză-efect dintre decreștinare și decivilizare”. Nu este însă un atac gratuit, cum se mai întâmplă prin presa contemporană, ci, din păcate, o reacție firească în fața unor realități ale prezentului greu de acceptat de către oricine are o minimă morală și înclinare către credință și aspirație la progres.
O lume în care nu doar că banul (”ochiul dracului”) a ajuns să guverneze aproape tot ce mișcă, posedarea lui devenind un (deșart) scop în sine, dar incultura, aroganța, consumismul exagerat și snobismul au ajuns tot mai frecvente. Încă și mai grav este că toate aceste tendințe sunt promovate și încurajate chiar de cei care ar trebui să dea un exemplu maselor. Dar cum masele docile și obediente, cu un intelect scăzut, sunt mai ușor de guvernat…
Autorul mai face considerații de natură filosofică privind legătura dintre cultură și civilizație, cu exemple și demonstrații pertinente.
Spicuim din maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș: ”Epigon de serviciu? – ăsta, da sacrificiu”. ”Rușinos, grăitor și dureros, țipător până la Dumnezeu, – s-ajungi țara cu cel mai mic consum de carte pe cap de locuitor”. ”Rar găsiți generoșii, care să lase și altora bucuria succesului”. ”A te înșela e ceva uman. Cine spune că niciodată nu s-a înșelat e un șarlatan”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după Alexandru Ciucurencu, pictor român căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ionel Popa, Florentin Smarandache, Constantin Miu, Constantin Lupeanu, Silviu Doinaș Popescu, Ion Nălbitoru, Livia Ciupercă, Ionuț Pande, Carmen Manea, Nicolae Nistor, Ionuț Țene, Nicolae Șapcă, Lucia Cosmina Vlad, Ben Todică, Traian Vasilcău, Simion Felix Marțian, Ioan Voicu, Elena Buică, Mihai Merticaru, Claudio Rodriguez Fer, Dinos Koubatis, Sorin Finchelstein, Lidia Grosu, Petre Gigea-Gorun, Mircea Daroși, Corneliu Vasile, Cătălina Dincă, Liliana Popa, Gabriela Marin, Benjamin Calimarea, Stelian Gomboș.
