Încep aceste însemnări cu câteva aprecieri la adresa ilustrei personalităţi a culturii române şi europene, care vedea lumina zilei la Bucureşti pe 28 ianuarie 1886: *“Era un copil cu ochi pătrunzători şi cu un spirit veşnic treaz; …alături de ea (deşi era mai mare cu unsprezece ani – n.n.), simţeam că mă aflu în prezenţa cuiva mult mai în vârstă decât mine (Regina Maria a României). *“Frumoasă, cultă, bogată – toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat.” (Christopher Birdwood Thomson, Baron of Cardington). *“Văzând-o atât de tânără, încât unii o numesc «domnişoară», atât de frumoasă şi de elegantă, nu îţi vine să crezi că o astfel de femeie îşi pierde timpul, înnegrind hârtia.” (Ghislain de Diesbach). *“Sunteţi un mare scriitor.” (Max Jacob). *“Cine sunteţi dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligenţă de femeie pe care o cunosc. Aţi scris cărţi mai importante decât acest «Bal» («Au bal avec Marcel Proust», 1928 – n.n.), dar nu este vreuna care să mă mişte mai mult.” (François Mauriac). *“În intuiţia ei de mare poet a reuşit să stabilească una dintre cele mai profunde continuităţi umane.” (Rainer Maria Rilke). *“Prinţesă, nu sunteţi numai o scriitoare splendidă, dar şi un sculptor al cuvintelor, un muzician, un furnizor al sentimentelor, un poet.” (Marcel Proust). *“Pentru mine, sunteţi personificarea Europei.” (Charles de Gaulle). *“Nu există detalii indiferente pentru ochiul ei, nu există momente fără semnificaţie, nu există gesturi, replici sau amintiri fără gravitate… Puţini scriitori ştiu să dea o mai substanţială semnificaţie lucrurilor mici…În cărţile sale, se apropie întotdeauna de aşa-zisele «fapte mărunte» cu o fervoare lucidă care le face să exprime cele mai hotărâtoare drame ale existenţei.” (Mihail Sebastian). *“A scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni de la «Ora Culturii Franceze», a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase Contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după «ţara sălciilor» şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară.” (Şerban Cioculescu).
În rândul amicilor ei literari s-au aflat Jean Cocteau, Anatole France, Paul Morand şi Paul Valéry. În drumul spre Persia, unde şi-a acompaniat soţul în misiunea lui diplomatică, Martha Bibescu s-a oprit la Ialta/Crimeea, întâlnindu-l pe scriitorul rus aflat atunci în exil, Maxim Gorki. După voiaje prin mai multe ţări ale lumii, Martha Bibescu publica în anul 1908, la întoarcerea sa în Franţa, prima carte intitulată “Cele Opt Paradisuri”, premiată de Academia Franceză. Acest volum deschidea seria unor creaţii vaste si diversificate: note de călătorie; romane autobiografice; scrieri istorice; evocări ale unor figuri autohtone şi străine; eseuri; cugetări; epistole; versuri; poeme în proză etc. Unele dintre lucrări erau semnate cu pseudonimul Lucile Decaux. Am salutat iniţiativa editurilor din România, care au publicat traduceri ale multor opere ale Marthei Bibescu printre care: “Papagalul verde”; “Catherine-Paris”; “Imagini de album”; “Jurnal berlinez ’38”; “Un sacrificiu regal, Ferdinand al României”; “Izvor, ţara sălciilor”; “Jurnal politic 1939-1941”; “Jurnal 1915”.
Cartea sa, “Nymfe Europe”, publicată în anul 1960, era concepută ca o combinaţie între istorie şi genealogie, cu numeroase observaţii de natură diplomatică, politică şi socială sub forma unei biografii multiseculare a propriei familii. Viaţa Marthei Bibescu conţine câteva aspecte interesante: i) mama sa, Smaranda Mavrocordat, provenea dintr-o dinastie princiară de origine elenă şi descindea din ramura moldavă a Domnitorului Constantin Mavrocordat; ii) prin căsătoria ei, în anul 1902, cu prinţul George Valentin Bibescu, nepot de frate al Domnitorului George Bibescu, Martha intra în rândurile unei familii ce cuprindea pe Ana Brâncoveanu/Contesa Ana de Noailles şi Elena Văcărescu; iii) mai avea câteva rude de etnie franceză, aflate în relaţie genealogică directă cu familia Împăratului Napoleon Bonaparte.
Multe aforisme având ca autoare pe Martha Bibescu au darul de a împlini imaginea unui ales om de cultură, crescut la luciditatea şi vigoarea valorilor europene: *“Geniul este o lungă adolescenţă.”; *“Când se războieşte cu noroiul, zăpada este cea care se topeşte.”; *“Este un sentiment frumos să iubeşti pe acela care ţi-a făcut atâta bine ţie şi familiei tale! Pe acela de care te leagă toate obligaţiile recunoştinţei! Şi apoi, nu trebuie să îl iubeşti pe el, suveranul tău?”; *“Va veni o vreme când acest popor, care nu a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira, ca de o minune, să afle, în sfârşit, totul.”; *“Mi-e ruşine să o spun: n-am fost niciodată atât de fericită ca la Spitalul nr. 118 (unitate sanitară pentru răniţii de război – n.n.) în 1916-1917. Trăiam într-o comunitate religioasă – visul meu din copilărie, eram cu fii de muncitori şi de ţărani, trăind împreună cu ei în durere.”; *“Artele sunt o binecuvântare: imită dragostea şi dau voie inimii să creadă că iubeşte fără să ceară nimic în schimb, ceea ce este singurul mod de a iubi pentru totdeauna.”; *“Suferinţa este un loc geografic în care ne regăsim cu toţii.”; *“Toate femeile nefericite fac poezie, chiar şi cele care nu scriu versuri.”; *“Splendorile dragostei mele vor rămâne întotdeauna în minte. Într-o scenă de dragoste, când bărbatul şi femeia se cuplează, se mai aude o scurtă comandă, din timp în timp, ca în mijlocul unei furtuni pe un vas de primejdie. Şi totuşi, dragostea trebuie făcută ca să nu ne mai gândim la ea.”; *“A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca şi când ai da un «Stradivarius» pe mâna unei maimuţe.”; *“Mă întorc la Paris, adică la mine însămi.”.
Există în Bucureşti un splendid edificiu construit în stilul Neo-Renaşterii franceze, ce poartă memoria prezenţei Marthei Bibescu: “Palatul Lahovary”. Se ştie că dânsa era fiica politicianului Ion M. Lahovary, fost ministru de externe în perioada 1899-1900 şi preşedinte al Senatului României între 1913 şi 1914. După anii copilăriei, petrecuţi în Calea Victoriei nr. 126-128, Martha Bibescu a locuit aici o vreme împreună cu surorile ei, înainte de a deveni Prinţesa Bibescu. Proprietatea a fost apoi moştenită de Martha şi sora ei, Margareta. Din fericire, clădirea creată de renumitul arhitect Louis Blanc s-a impus în mentalul bucureştean sub denumirea de “Palatul Martha Bibescu (Lahovary)”.
M-am bucurat – însoţind anumite delegaţii parlamentare străine care vizitau Palatul Mogoşoaia – atunci când ghidul foarte documentat le vorbea vizitatorilor despre “epoca Prinţesei Martha Bibescu”. Dânsa s-a ocupat de renovarea palatului începând cu anul 1912, locuind o vreme chiar acolo în timpul Primului Război Mondial; după o scurtă perioadă când s-a aflat la Londra, Prinţesa a revenit în ţară după anul 1920 şi a reluat lucrările de renovare a Palatului, utilizând inclusiv fondurile obţinute pentru numeroasele sale cărţi editate la Paris. În septembrie 1945, ea a plecat definitiv din România, mai întâi în Anglia şi ulterior în Franţa, rămânând în ţara lui Voltaire până la nemiloasa moarte.
Pe de altă parte, am fost foarte dezamăgit atunci când în anul 1995 – aflându-mă la un seminar internaţional la Paris – un diplomat de la ambasada noastră mi-a furnizat o informaţie total eronată ce demonstra că habar n-avea de iluştrii conaţionali care se odihneau întru vecie departe de ţara lor, recomandându-mi să merg la cavoul din Cimitirul parizian Père-Lachaise unde ar fi înmormântată Martha Bibescu. Când am ajuns acolo, am constatat, însă, că era vorba de scriitoarea franceză de etnie română Ana Brâncoveanu, Contesa de Noailles, Martha Bibescu fiind înmormântată la Castelul din Menars, o localitate aflată pe malul râului Loire!
“Prinţesa cuvintelor” şi-a lăsat sufletul, la 28 noiembrie 1973, pe meleagurile Franţei, dar sunt sigur că în acele grele momente, toate gândurile ei au zburat, într-o discreţie totală, către “ţara sălciilor” – scumpa Românie natală.
