Ines Rocha a fost numită Director Regional al IFC pentru Europa. De la biroul său din Viena, dna. Rocha va juca un rol-cheie în încurajarea investițiilor din sectorul privat și în crearea de locuri de muncă în Europa Centrală și de Est, cu accent pe întărirea proceselor de creștere prietenoase cu mediul înconjurător, a tehnologiilor digitale și a incluziunii financiare, coordonând de asemenea și reacția IFC în contextul invadării Ucrainei de către Rusia. De asemenea, dna. Rocha va conduce și proiectele de dezvoltare comercială întreprinse de IFC în Europa occidentală, mobilizând capitalul și experiența din acest domeniu pentru a susține creșterea economică sustenabilă pe piețele emergente.
Dna. Rocha, cu dublă cetățenie portugheză și britanică, are o experiență de peste 20 de ani în finanțarea proiectelor de dezvoltare, cel mai recent fiind în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În cadrul BERD, dna. Rocha a deținut o serie de responsabilități privind, printre altele, și instituțiile financiare (bănci din UE și finanțarea structurată) și sprijinirea întreprinderilor de dimensiuni mai mici din Europa Centrală și de Est.
Din postura de sef al departamentului de Impact si Parteneriate, dna. Rocha a deținut un rol principal de coordonare a reacției BERD în contextul crizei din Ucraina, mobilizând o sumă record din partea stakeholder-ilor și finanțatorilor pentru economia și sectorul privat din Ucraina. Din acest rol, domnia sa a colaborat îndeaproape cu instituții din domeniul finanțării pentru dezvoltare și cu bănci de dezvoltare multilaterală, inclusiv cu Banca Mondială, MIGA (Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor) și IFC. Anterior, dna. Rocha a lucrat la UBS Investment Bank și la Banca Centrală a Portugaliei.
„Vasta ei experiență face ca Ines să fie omul cel mai potrivit pentru acest post, în special în contextul în care continuăm să înțelegem și să evaluăm impactul invaziei rusești în Ucraina, a declarat dl. Alfonso Garcia Mora, vicepreședintele IFC pentru Europa, America Latină și Caraibe. Sunt încrezător în capacitatea sa de a coordona programul IFC pentru îmbunătățirea eficienței acestuia, sprijinind accelerarea creșterii ecologice, reziliente și incluzive și mobilizând mai multe investiții din Europa de Vest în piețele emergente”.
În calitate de Director Regional, dna. Rocha se va concentra pe coordonarea echipelor regionale ale IFC în birourile din Europa Centrală și de Est, coordonând relația cu clienți-cheie, guverne și stakeholderi. De asemenea, va contura și va coordona implementarea strategiei IFC în regiune, colaborând îndeaproape cu Banca Mondială și MIGA, coordonând activitatea de dezvoltare de afaceri și supervizând operațiunile IFC în toate sectoarele.
Dna. Rocha are un master în economie obținut la London School of Economics.