Economia României, între comunism și capitalism

Nu credeam vreodată că după 35 de ani de la sacrificiul din decembrie 1989 vom vorbi, cu nostalgie, despre binefacerile comunismului. Și totuși, se întâmplă. Sigur, este de înțeles într-o oarecare măsură, pentru unii dintre noi este vorba despre anii copilăriei, adolescenței sau tinereții noastre, poate că pentru unii chiar a fost bine, dar să vezi nostalgii la nivel guvernamental, ei bine, asta este chiar prea de tot! La ce mă refer? Mă gândesc că unor guvernanți le-a trecut prin cap ideea plafonării adaosului comercial la toate alimentele de bază românești, procesate cu materie primă din România. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se produce în România ca aliment de bază, cu materie primă din România, de orice companie sau producător individual, va avea un adaos limitat, un mercurial de tristă amintire, comunist. Evident, și eu îmi doresc prețuri cât mai mici la toate produsele, nu nu numai la alimentele de bază, dar dacă vii și reglementezi administrativ aceste prețuri, piața te va pedepsi. Cum? Prin creșteri de prețuri la produsele similare, cu lipsa de pe piață a produselor plafonate sau cu creșterea pieței ,,negre”. Mai mult, producătorii români vor fi afectați direct, deoarece se plafonează doar adaosul la produselor lor, deci drum liber produselor din import! Asta ne dorim? Cum să intervii în așa fel pe piață, să dezavantajezi propriile produse în favoarea celor din import? Știți unde se va duce deficitul comercial? La cer! Dar cu salariații din aceste domenii de activitate cum rămâne? Pentru că dacă producătorii români intră în faliment și salariații vor râmâne fără loc de muncă. Ca să nu mai vorbim că încălcăm regulile europene în ceea ce privește circulația liberă a mărfurilor și a serviciilor și poate ne mai trezim și cu o procedură de infringement. În orice caz, nu plafonarea administrativă a adaosului comercial doar la produsele românești este soluția, dimpotrivă, dezavantajează tocmai produsele românești! Dacă apar fenomene de speculă, mai ales la produsele agroalimentare cumpărate direct de la producători individuali, atunci trebuie combătut acest fenomen, prin controale în piețe, nu plafonând adaosul la toate produsele românești. Dacă vrem să stimulăm producătorii români, ar trebui luate măsuri de stimulare, începând cu infrastructura din agricultură, respectiv asocieri între producători, depozite etc., până la o legislație fiscală coerentă, stimulatoare, predictibilă pe termen lung. Ca exemplu pentru măsura pregătită, respectiv plafonarea adaosului comercial la toate produsele românești, ministrul agriculturii ne prezintă cazul magiunului de Topoloveni, produs care ar avea un adaos de 100%. Sper că politica economică a României nu stă în prețul magiunului de Topoloveni, pentru că dacă este așa, ne-am ars!