Autor: Al Florin Țene
Zeus în speranţa nemuririi
Cât a existat la Pontul Euxin
Şi-a modelat din lut şi piatră
Statuia lui la care să se-nchine
Oamenii din fiecare vatră.
Apoi de teama îndumnezeirii a urcat
În al şaptelea cer de unde nu se vine.
Diana, iubita lui, plecată la vânătoare
Aflând că Zeus e sus în neuitare
s-a întors să proslăvească statuia
ce strălucea măreaţă-n soare,
chemând mulţimile să se închine-
strigând: alleluia, aleluia!
…Şi a mai trecut un mileniu de prosternare,
Diana se ruga la statuie mereu
Cum făceau fiecare.
Trecuse vremea pentru zeu…
Dorind să arate lumii
Cât de mult îl cunoaşte pe Zeus
Şi s-o întoarcă la rugăciune
Îngenunchind în negura humii,
La ceasul răsăritului de stea
A început să spargă cu săgeata statuia-
Aşteptând o minune-
Plebea să cunoască ce ştia şi ea:
Piatră, lut ars şi…alleluia!
Dezamăgiţi oamenii au părăsit pe Diana,
Au plecat gânditori în Hamangia
Uitând că o himeră altădată au iubit.
A început iarăşi urgia
În Piaţă.
Era epoca morţii unui mit!
Dumnezeu în mintea lor prindea viaţă!
