“Fac foarte bine trei lucruri: munca mea, prostii şi copii.”; “Câinii mei nu m-au dezamăgit niciodată.”; “În iubire trebuie să îndrăznim totul dacă iubim cu adevărat.”; “Ştiam totul şi am primit totul. Dar adevărata fericire este să dai.”; “Ne-am născut pentru a iubi o femeie, pentru a-i face curte. Nu pentru a remorca un bărbat şi a ne lăsa seduşi de el.”; “Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire. Cele două nu merg împreună.”; “Acum mi se spune că trebuie să mă adaptez să trăiesc în aceste timpuri. Dar nu pot să mă simt bine într-o epocă ce banalizează şi este împotriva naturii.”. Acestea sunt câteva cugetări care aparţin marelui actor francez de film Alain Delon.
Prenumele său era mult mai larg: Alain Fabien Maurice Marcel, dar milioanele de admiratoare l-au reţinut numai pe primul dintre ele în visele lor care din păcate se spulberau dimineaţa. S-a născut la 8 noiembrie 1935 într-o suburbie bogată şi prosperă a Parisului. Părinţii au divorţat când fiul lor avea doar patru ani. A urmat cursurile unei şcoli catolice, iar după excluderea sa de acolo pentru comportamentul contrar regulilor instituite, Alain a mai ajuns pe băncile altor şcoli din zonă. Când avea 14 ani el lucra la o măcelărie a tatălui vitreg; peste 3 ani se înrola în Marina franceză şi participa ca puşcaş marin în Primul Război din Indochina în perioada 1953-1954. După efectuarea serviciului militar a lucrat succesiv ca ospătar, portar, secretar, agent de vânzari. În concluzie a avut parte de o copilărie şi o tinereţe agitate, deloc confortabile spre deosebire de mulţi colegi de generaţie.
Cariera lui artistică a fost una de excepţie; probabil mi-ar trebui un articol distinct pentru a enumera filmele în care a jucat de la “Latin Lover” la gangster, de la detectiv la poliţist. Acelaşi lucru l-aş putea spune cu privire la o listă a filmelor ce au beneficiat de agreabila şi talentata sa prezenţă ca actor sau ca regizor. Din 1957, anul debutului în lumea ecranelor cu filmul “Când se amestecă femeia” şi până în primele două decenii ale acestui nou secol şi Mileniu Alain Delon a cucerit cinematografele Mapamondului prin calităţi multiple, inclusiv printr-un farmec personal de invidiat. A lucrat decenii de-a rândul cu iluştri regizori precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Michelangelo Antonioni, Louis Malle. De asemenea, cine oare ar putea da uitării duetul intitulat “Paroles, paroles” pe care îl interpreta în 1973 împreună cu “zeiţa franceză a muzicii” Dalida?
Este deţinătorul unor prestigioase titluri şi onoruri, printre care: Cavaler al Legiunii de Onoare/1991; Ofiţer al “Ordre National du Mérite”/1995; Ursul de Aur (de Onoare) la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin – “Berlinala”/1995; Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film “Transilvania”/2017; Palme d’Or (onorific) la Festivalul de Film de la Cannes/2019. La această ultimă ediţie unde participase, Alain Delon a declarat: “Pentru mine este mai mult decât sfârşitul unei cariere. Este sfârşitul unei vieţi. Simt că primesc un tribut postum în timp ce sunt în viaţă.”. Trebuie menţionat că premiul respectiv i-a fost înmânat cu adâncă emoţie de… fiica sa, Anouchka Delon.
Sfârşitul pe care îl evocase într-o notă patetică în declaraţia de mai sus a venit în acest trist august 2024, spre regretele milioanelor de cinefili ori de simpli spectatori din întreaga lume printre care mă număr şi eu încă din anii studenţiei. Mulţi s-au întrebat probabil în aceste triste momente: “Va mai apărea oare undeva şi cândva un al doilea Alain Delon?”. Şi tot ei cred că au formulat următorul răspuns îmbrăcat în straiele tăcerii nemărturisite: “Nicăieri şi niciodată!”.
